FOTO | Încă două blocuri din București cu risc seismic I vor fi consolidate și reabilitate termic. Lucrările vor dura doi ani

02 sept. 2026
446 afișări
FOTO | Încă două blocuri din București cu risc seismic I vor fi consolidate și reabilitate termic. Lucrările vor dura doi ani
FOTO | Încă două blocuri din București cu risc seismic I vor fi consolidate și reabilitate termic. Lucrările vor dura doi ani. Sursa foto: PMB/Facebook

Primăria Municipiului București a transmis bucureștenilor că se vor consolida și se vor reabilita termic încă două blocuri.

Este vorba despre imobilele din Str. Vasile Conta 7-9 și Str. Mihai Eminescu 127.

Încă două blocuri din Capitală vor fi reabilitate

Încă două clădiri din București vor intra în programul de consolidare și reabilitare termică. Primăria Municipiului București anunță că imobilele de pe Strada Vasile Conta nr. 7-9 și Strada Mihai Eminescu nr. 127 au fost incluse în proiecte pentru lucrări de intervenție, după ce consilierii generali au aprobat documentațiile și indicatorii tehnico-economici.

Ambele imobile sunt încadrate în clasa I de risc seismic, iar pentru cele două investiții a fost asigurată finanțarea prin fonduri nerambursabile.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.

Consolidăm și reabilităm termic încă două blocuri. Este vorba despre imobilele din Str. Vasile Conta 7-9 și Str. Mihai Eminescu 127. Proiectele cu documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și indicatorii tehnico-economici ai devizului general au fost aprobate de consilierii generali.

Despre ce lucrări este vorba

Cele două imobile sunt:

Imobilul din Str. Vasile Conta nr. 7-9:

  • Are un regim de înălțime de 2S+P+10E și 61 de apartamente. În el locuiesc 184 de persoane.
  • A fost construit între 1940 și 1943.
  • Este încadrat în clasa I de risc seismic.
  • S-a asigurat deja finanțare pentru el: 70% din valoarea investiției va fi acoperită cu bani de la bugetul de stat, prin Programul Național de Consolidare;

Imobilul din Str. Mihai Eminescu nr. 127:

  • Are două corpuri. Primul, rezidențial, are un regim de înălțime S+P+5E+M, 6 apartamente și 23 de locatari. Al doilea, în care funcționează un teatru, are regimul de înălțime S+P+1E.
  • A fost construit în perioada 1938 – 1940.
  • Este încadrat în clasa I de risc seismic.
  • Și pentru această lucrare, s-a asigurat finanțare, tot de 70% din valoarea investiției și tot cu fonduri nerambursabile.

Lucrările de execuție pentru fiecare clădire vor dura în jur de 24 de luni. În prezent, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic are în consolidare 14 clădiri rezidențiale, a mai transmis PMB.

Sursa foto: PMB/Facebook
Sursa foto: PMB/Facebook
Sursa foto: PMB/Facebook
Sursa foto: PMB/Facebook
Sursa foto: PMB/Facebook
Sursa foto: PMB/Facebook
Sursa foto: PMB/Facebook

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies