Încă din anul 2000, Andrei Bîrsan fotografiază viața din metroul bucureștean și observă cât și cum ne-am schimbat.
De la cărți citite în călătorie, acum 25 de ani, la irezistibilul ecran al telefonului de azi.
De la costume elegante, purtate de corporatiștii care mergeau spre Pipera, la banalele ținute smart casual din prezent.
#Metroulazi reunește imagini cuceritoare care surprind chipuri de toate vârstele, îndrăgostiți, rutina orelor de vârf sau zile de sărbătoare, ipostaze glorioase sau cadre din apăsătoarea pandemie, instantanee nevinovate cu urși dansatori, oameni care merg la job cu capul în pământ sau cu fruntea sus, cățeluși în rucsac, pisicuțe haioase, vampiruțe, femei cochete și frumoase, băieți îndrăgostiți, o frescă a bucureștenilor din ziua de azi, un veritabil studiu sociologic în imagini.
Iarna aceasta, la stația de metrou Ștefan cel Mare, Andrei Bîrsan a fotografiat locul gol al unui om al străzii. Omul a murit cu gândurile și suferința lui și cineva i-a pus lumânări. Povestea universului din metroul bucureștean, cu totul excepțională, mai jos. Interviu cu Andrei Bîrsan.
Andrei Bîrsan a lucrat mulți ani la o bancă din Pipera, așa că dimineața devreme și seară târziu a înregistrat vibe-ul vieții la metrou. Acum tot cu metroul merge la job, pleacă din Sălăjan, unde locuiește, și coboară la stația Ștefan cel Mare. A urcat pentru prima dată într-un vagon când avea vârsta de14 ani, atunci a asistat la inaugurarea liniei Semănătoarea-Timpuri Noi din ziua de 16 noiembrie 1979. Lumea venise ca la urs să vadă minunea.
Andrei Bîrsan s-a născut la 8 mai 1965 în București și a absolvit Facultatea TCM din Politehnica București în anul 1990. A profesat timp de cinci ani ca inginer apoi a lucrat numai în sistemul bancar. A început să facă fotografii în anul 1979 și a publicat albumele personale: “Anii ’80”, “Frumusețea revine pe Lipscani?”, “Trecut-au anii” și “Iubita mea Mihaela”. În anul 2007 a înființat Asociația Bucureștiul meu drag, o bază de date vizuale impresionantă, care surprinde orașul în toate ipostazele sale.
În anul 2016, împreună cu Mihai Petre și Daniel Mihai, a înființat Centrul de Memorie Vizuală a Bucureștiului, bucurestiulmeudrag.ro. Ultima ispravă a lui Andrei Bîrsan este “Muntele ’80”, un album de fotografiii despre prietenie în comunism, un munte cucerit de tinerii studenți în blugi, bocanci de oraș și pulovere tricotate de bunici.
Aici, afli totul: Marea evadare din Bucureștiul milițienilor
B365: Andrei Bîrsan, când ați început proiectul “Metroul la zi”? Este un proiect sau pur și simplu fotografiați din dragoste pentru București ? Poate scoateți și un album.
Andrei Bîrsan: Nu cred, pentru că este vorba de dreptul la propria imagine, nu cred că vor fi de acord oamenii pe care i-am fotografiat. Am început să fotografiez cam în anul 2000. Era o busculadă la stația Timpuri Noi, întârzia metroul și oamenii treceau de la un peron la altul, atunci am făcut prima fotografie. De obicei este aglomerație la metrou, dar eu surprind întotdeauna imagini pozitive, foarte rar înregistrez ceva negativ.
B365: Surprindeți lumea în care trăim, ce vă atrage atenția, cum sunt oamenii?
Andrei Bîrsan: Sunt ca mine și ca tine. Vin de la serviciu sau se duc, merg la un film sau se plimbă, Este cel mai important mijloc de transport din București, nicăieri nu vezi atât de multă lume. Am fost la metrou chiar în prima zi, când s-a inaugurat, în anul 1979, aveam 14 ani. Era ca la manifestație, toată lumea a venit să vadă metroul. Lumina de la metroul de atunci mi se părea mai gălbuie și mai slabă decât cea de azi, o lumina caldă, aș spune acum. La metrou mirosea a lemn gudronat, a cale ferată, a fost o zi foarte interesantă pentru un copil ca mine.
B365: Care sunt imaginile remarcabile surprinse de-a lungul timpului?
Andrei Bîrsan: Îmi place foarte mult o imagine mai veche de la Unirii, cu un băiat care i-a dat un cadou unei fete. Tot la stația Unirea își făcea reclamă un Mc Donald’s, jos la metrou era deschis unul, pentru reclamă puseseră un personaj, cam stânjenit să manânce hamburgheri. Am surprins și băiat care își ducea iubita în spate pe scările metroului, la Universitate. Mai nou, am făcut o fotografie, cu un timp lung de expunere, în care oamenii se mișcă și sunt ca într-o ceață.
Andrei Bîrsan: Majoritatea călătorilor mă lasă să-i fotografiez, mai ales când îi surprind cu animale de companie. Am văzut și un nene care își pregătea niște țigări, avea o cutie mare, tip Diplomat, și își rula liniștit țigările pe genunchi. Te lasă să le faci poze, mi s-a întâmplat doar de vreo două ori să-mi ceară oamenii să șterg fotografiile și le-am șters, nu era o miză.
B365: Cereți voie persoanelor să le fotografiați sau cum faceți?
Andrei Bîrsan: Nu le cer voie înainte niciodată, dacă aș face-o aș strica scena. Dar imaginile mele sunt toate pozitive, eu m-aș simți bine în ele, dacă aș fi fotografiat, dacă aș fi subiect. Apropos de îndrăgostiți, s-ar putea ca cei fotografiați împreună, acum să nu mai fie îndrăgostiți, să se urască sau să fie certați. De aceea nu postez fotografii vechi cu cei îndrăgostiți. Știu din experiența unui prieten care făcut o fotografie cu doi tineri care se sărutau, a postat-o, au trecut câțiva ani și l-au contactat să o șteargă, nu mai erau demult împreună.
B365: Care este povestea din spatele imaginii Magistrala 4 de metrou, realizată înainte de Crăciun?
Andrei Bîrsan: Acolo mai sunt în funcțiune vagoane vechi cu graffiti. N-au avut destule garnituri și au pus din astea vechi, care au stat în depouri și au fost pictate cu graffiti. Pe mine nu mă deranjează, au foarte multe culori, au un farmec al lor cu totul aparte. La metrou, graffiti a apărut în 1990, cu “Jos Ceaușescu”, în România nu există graffiti înainte de ’90. Sunt primele vagoane construite în anul 1979, sunt chiar cele originale.
Îmi pare rău că, în anii ’90, nu am fotografiat pasajul de la Unirii 1- Unirii 2. Era plin, plin de dughene, se vindeau cărți, ziare, era ceva extraordinar. Era atunci nebunia cu cititul, apăruseră cărți SF, Sanda Brown, etc.
B365: Cum vedeți metroul din 2000, când ați început să fotografiați, versus metroul din 2025?
Andrei Bîrsan: Așa cum lumea s-a schimbat și viața de la Metrou s-a schimbat. Până în anii 2000, 2005, 2010, oamenii citeau cărți, ziare, acum toată lumea se uită în telefon. Rar, rar, mai vezi pe cineva citind un ziar, nici nu mai există ziare print. Citind cărți am mai văzut, dar foarte rar. Altceva, apropos de mersul în Pipera. La Pipera înainte, când erau foarte multe bănci și corporații, călătorii erau îmbrăcați mult mai frumos, erau mai spălați, mai eleganți. Bărbații aveau costume, acum au început să dispară costumele. Femeile rămân îmbrăcate frumos, dar bărbații sunt toți casual smart. Totul s-a întâmplat treptat.
B365: Am văzut și fotografia care anunță moartea unui om al străzii. Care este povestea ei?
Andrei Bîrsan: De vreo doi am tot văzut un om al străzii lângă un magazin, la stația de metrou Ștefan cel Mare. Îl vedeam dimineața și seara, de obicei dormea, se învelea cu o plapumă. Îi lăsau oamenii mâncare, biscuiți, brânză de vaci, apă minerală, chiar și bani vedeai lângă el. Pur și simplu, într-o seară nu mai era. În decembrie a dispărut, a reapărut în ianuarie, apoi am fotografiat lumânări acolo. Mi-au spus niște bodyguarzi că a murit.
B365: Dacă avea lumânări, înseamnă că cineva a ținut la el.
Andrei Bîrsan: Exact, cineva l-a iubit în orașul acesta. Cuiva i-a păsat de moartea lui.