Ninsoarea suficientă și o zi de duminică au transformat Parcul Tineretului în cea mai căutată pârtie din tot Bucureștiul. Cu mintea împăcată că abia de luni trebuie să se îngrijoreze de dezghețat mașina dis-de-dimineață și de traficul de groază, bucureștenii au mers cu mic cu mare în parcul din Sectorul 4 ca să se dea pe pârtiile improvizate, fiecare cu ce are pe acasă, de la celofan chiar până la schiuri.
Parcul Tineretului vine în mintea bucureștenilor amatorilor de bulgăreală an de an când nămeții ajung mai serios în Capitală. Cum era de așteptat, și în acest an s-au înghesuit pe dealurile din jurul lacului o mulțime de oameni, de toate vârstele și echipați cu sănii, saci de gunoi sau chiar și schiuri.
Cele mai multe persoane au ales dealul din spatele Sălii Polivalente, o zonă unde acum aproape un secol era o pârtie urbană, unică în București, asta înainte să fie amenajat Parcul Tineretului. Pe-atunci, bucureștenii care nu ajungeau la celebrele stațiuni Sinaia, Predeal, Păltiniș sau Poiana Soarelui, azi Poiana Brașov, aveau la îndemână pârtiile de pe dealul Piscului, aflate la mică distanță de Valea Plângerii, locul care deservea drept groapă de gunoi Capitala.
Astfel, cu gândul că urmează o săptămână de deszăpezit mașina pentru a ajunge la muncă, de umblat diminețile prin zăpadă pentru a ajunge cu cei mici la școli și grădinițe și după-amiezi cu traficul de-a dreptul de groază în București, părinții au venit cu cei mici în parc pentru a profita de ninsoarea care s-a așternut și pentru a se gândi, poate, cu nostalgie la iernile de odinioară, când zăpezile din parcuri și din grădinile blocurilor treceau binișor chiar și de genunchi. Fotografiile au fost imortalizate și postate pe Reddit de un membru al comunității r/București și au strâns sute de aprecieri.

