Am în minte imagini și momente din anii ’90, când se organiza campionatul de fotbal pe școală, pe municipiu și apoi pe județ. Nu conta cine stătea în poartă, rima oricum. „Marius, bun portar, apără ca Duckadam”, „Cristi, bun portar, apără ca Duckadam”, „Alex, bun portar, apără ca Duckadam”, și așa mai departe. Am aflat mult mai târziu cine era Duckadam și de ce se bucurau toți băieții când erau comparați cu el.
Fostul mare portar al Stelei București a plecat dintre noi, dar amintirea sa rămâne vie în inimile celor care l-au admirat și iubit. Aseară, pe un stadion care a fost martorul multor momente de neuitat, sute de oameni i-au adus un ultim omagiu. Foști colegi de echipă, prieteni și suporteri ai Stelei au rememorat momentele glorioase din cariera sa. Voci tremurând de emoție au spus cuvinte pline de admirație, iar galeria a scandat pentru el.
Duckadam nu a fost doar un portar legendar. A fost un om cu o viață plină de momente grele, dar și de realizări extraordinare. Deschiderea sa către cei din jur, modestia sa, dar și puterea de a înfrunta greutățile cu zâmbetul pe buze sunt doar câteva dintre trăsăturile care i-au cucerit pe toți cei care l-au cunoscut. Soția sa, Alexandra, și-a luat rămas bun de la cel care i-a fost alături vreme de 17 ani.
Mulți dintre cei care l-au cunoscut, l-au iubit sau pur și simplu l-au respectat au mers aseară la Arena Națională. Și pe măsură ce oamenii se adunau, ochii lor vorbeau mai mult decât cuvintele ar fi putut să exprime. Răzvan Rotaru și Miodrag Belodedici au mers împreună să ducă o coroană din partea Federației Române de Fotbal (FRF). Antrenorul secund la Naționala de Tineret a României și directorul centrelor de juniori ale FRF și-au luat rămas bun cu lacrimi în ochi.
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe Helmut Duckadam post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.