Dacă ieșim acum la o plimbare în Herăstrău, plimbarea asta seamănă mai degrabă cu una de Paște, nu cu una de Crăciun. În iarna 2023-2024, vremea a fost mai degrabă de primăvară ciudată în București. Am avut, la sfârșit de noiembrie, o primă ninsoare, a mai fost ceva zăpadă trecătoare în prima săptămână de decembrie și cam atât.
În rest, temperaturi peste medie, zile mai degrabă însorite, apusuri și răsărituri reușite, nici urmă și nici vorbă de zăpezile strașnice pe care le-a cunoscut orașul cândva.
În baza de date a Administrației Naționale de Meteorologie, iarna din 1953-195 rămâne cea mai grea din istoria măsurătorilor meteo. Iar la București a fost teribilă, cu nămeți de doi metri, şcoli, instituții și magazine închise, cu tancuri scoase la bătătorit zăpada. Unii bucureșteni îți aminteau astfel iarna aceea:
Locuiam refugiaţi în apartamentul bunicii de pe Calea Călăraşi, în apropiere de Piaţa Muncii. Într-o singură noapte, stratul de zăpadă a ajuns aproape la trei metri.
Dar zăpada care ajungea peste noapte la 2-3 metri a căzut în februarie ’54, începutul iernii a fost tot cu ninsori, dar în varianta mai degrabă feerică, pentru cei care iubesc cu adevărat acest anotimp.
În decembrie ’53, ninsese cât să transforme Parcul Herăstrău (pe atunci, Parcul de Cultură și Odihnă București) într-un loc perfect pentru organizat un concurs de ski. În arhiva Agerpres se păstrează imagini unice de la întrecere.
Încă putem face sporturi diverse în Parcul Herăstrău din zilele noastre – când se numește Parcul Regele Mihai I, dar un concurs de ski precum în ‘53 pare realmente improbabil.
Pe la 1800, când nu era nici gând de parc, era Lacul Herăstrău, pe malurile căruia lumea bună a Bucureștiului ieșea la plimbare.
Între 1930 și 1935, zona mlăștinoasă a fost asanată. După asanare s-a pus și problema amenajării întregii suprafețe, care se învecina cu un simbol al orașului ce exista deja: Arcul de Triumf.
Pentru amenajarea parcului, s-au expropriat câteva zeci de locuințe sărace și o întreprindere industrială, s-au trasat alei, iar în mai 1939 se năștea cel mai întins spațiu verde la acea vreme din București.
Un rol foarte important în arhitectul parcului l-a avut peisagistul german Friedrich Rebhuhn, care a lucrat în Anglia, Franța și Elveția și a venit în România în 1910. Aici, i s-a oferit postul de șef al secției horticole a orașului București. Talentat și prolific arhitect peisagist, Rebhuhn a contribuit la crearea compoziției vegetale (arbori, arbuști, flori), iar arhitectul român Octav Doicescu a proiectat aleile parcului care, de-a lungul timpului, s-a chemat „Parcul National”, „Parcul Carol al II-lea” și „I.V.Stalin”, „Parcul de Cultură și Odihnă”, „Herăstrău” și, acum, „Parcul Regele Mihai I„.