FOTO I Vitan, ultimul cartier ridicat în comunism. Blocurile n-aveau magazine la parter, toată lumea urma să mănânce la Circul Foamei, devenit primul mall din București

În decembrie 1989, la căderea regimului Nicolae Ceaușescu, Vitan avea imaginea deprimantă a unui cartier socialist neterminat, ridicat în mare grabă, pe ultima sută de metri de dictatură.

În Vitan, Epoca de Aur s-a sfârșit brusc, în noroi și întuneric. Iluminatul public a fost introdus abia la 7 ani de la căderea lui Ceaușescu

În 1989, Calea Vitan era un drum noroios, distrus de șantiere, fără stâlpi de iluminat public, fără trotuare, fără telefonie, cu bălți puturoase, gropi, maidane și câini ai nimănui, blocuri nefinalizate sau pe alocuri lipsă, un peisaj noir, de neimaginat și de necrezut pentru noi, cei de azi.

După 1990, imaginea sumbră a cartierului socialist Vitan avea să rămână neschimbată mulți ani, încremenită în întuneric și mizerie.

Lui Cristian Malide îi datorăm imagini-document cu Vitanul anilor 1988-2000, dar și fotografii cu transformările ulterioare din cartier.

Mai jos, interviu cu Cristian Malide, unul dintre bucureștenii mutați în mod forțat într-un bloc din Vitan, după ce le-au fost demolate casele. Vă spunem istoria unui vechi cartier bucureștean mutilat în comunism, care s-a reinventat însă la sfârșitul anilor 2000.

Cristian Malide: Memoria oricum ne joacă feste, dar dacă nu existau fotografiile, este greu de imaginat pentru cei de acum, fie locuitori, fie trecători, cum am trăit în acei ani.

După lăsarea întunericului, Vitan era o uriașă gaură neagră. Oamenii nu vedeau unde să pună piciorul. “Mă uluiește necontenit capacitatea oamenilor de a uita și de a idealiza istoria”

Imaginile cartierului neterminat Vitan, cele din anii 1988-1995, sunt șocante, fără ca “șocant” să fie un cuvânt exagerat. Fotografia nu minte.

De profesie electronist și preocupat de fotografie, Cristian Malide a înregistrat atmosfera de sărăcie și înapoiere fără speranță din cartier, un fel de Groznîi “multilateral dezvoltat”.

“Dintr-o casă cu grădina, proiectată în stil neoclasic, cu havuz, 11 camere și două corpuri de clădire, m-au mutat într-un apartament de 56 mp”

În vara anului 1988, Cristian Malide avea 32 de ani și era electronist la Institutul de Cercetări și Componente Electronice (I.C.C.E).  A fost mutat împreună cu părinții și mătușa sa în Vitan, după ce casa lor din Cartierul Evreiesc a fost demolată. În locul clădirii s-a ridicat apoi un bloc cu 4 etaje.

Cristian Malide: Casa noastră de pe strada Labirint, colț cu Parfumului, era mare, frumoasă, ridicată în anul 1889, cu havuz și grădină unde înflorea liliacul alb și mov. Casa ar fi împlinit 100 de ani în 1989.

Noi (tata, mama și mătușa mea, care era paralizată și se deplasa greu cu un scaun cu rotile), trebuia să fim demolați în toamna lui 1987. Strânsesem lucrurile și am stat cu mobila împachetată aproape un an, până în vara lui ’88 când am fost efectiv demolați. Nu mai cumpărasem lemne pentru iarnă.

Părinții au primit un apartament și eu cu mătușa altul, altfel nu ne-ar fi dat repartiție pentru două apartamente.

„Din păcate, mătușa Petrica a murit în vara lui ’89, dar i-ar fi plăcut foarte mult să apuce revoluția, să vadă că nu mai este Pingelică”

B365: De ce îi spuneți „Pingelică”? Am observat că nu îi ziceți pe nume.

Cristian Malide: Ceașcă? Genialul Cârmaci? Cel mai bun Conducător? Dunărea Gândirii? Geniul Carpaților? Odiosul? Eu îi zic Pingelică pentru că a fost calfă de cizmar.

Dacă ar fi fost priceput, învăța meseria, dar nu a fost capabil, așa că s-a făcut comunist!

În 1989, Vitan părea un loc peste care a trecut un uragan, un război, o nenorocire

O locuitoare a cartierului își amintește:

Erau locuri de parcare la discreție, pentru ca erau foarte puține mașini, nu ca azi. Era minunat să „savurezi” clipa înotând prin noroaie. Nu am avut trotuare din 1988 până prin 1993. Nici telefon, de altfel. Telefon fix, nu mobil ca azi. Nici electricitate stradală. Când treceai de bulevardul Unirii, tot cartierul era o gaură neagră, de nu vedeai unde pui piciorul. În vara lui 1991, nu am avut apă zile întregi, nici pentru toaletă. Mă uluiește necontenit capacitatea oamenilor de a idealiza istoria, scrie Doina Vella în comentarii la una din fotografiile lui Cristian Malide, publicată pe internet.

“Șantierul extins a distrus iluminatul public, care exista anterior lucrărilor. A distrus și suprafața străzilor, precum și scurgerea apelor de ploaie”

Cristian Malide: Era noroi nu numai pentru că nu era asfalt, ci și pentru că apa nu avea unde să se scurgă. Între 1988-1992 a fost numai noroi, apoi s-au definitivat două benzi de beton, neasfaltate, și au început să și apară trotuarele, prin 1994.

Telefoanele fixe s-au instalat târziu. În vara lui ’88 am făcut ultimul apel telefonic de la casa veche, înainte de demolare. Exista un singur telefon în bloc, ”la doamna milițian”, prin linie aeriană trasă de la unitatea de pompieri de alături. Locatarii apelau la dumneaei pentru urgențe. După Revoluție, foarte mulți sperau că va fi instalată linie telefonică.

“Înainte de 1989, și telefonul se obținea cu mare dificultate, trebuia să aștepți mai mulți ani, mai ceva ca după o Dacie”

Cristian Malide: Abia din toamna lui 1992 am beneficiat de telefon fix, dar „cei din urmă vor fi cei dintâi” și așa a fost, noua centrală telefonică era digitală. De aceea aveam numere cu 320, 321, 322 și toate avantajele centralelor telefonice digitale.

În 1988-1989, curent electric aveam de la șantier, iar apă (rece) aveam sporadic. Îmi amintesc de o vară excesiv de călduroasă, mai multe zile nu am avut deloc apă.

Traversam strada și luam apă de la o țeavă de șantier. În sticle, pentru băut, și cu găleata, pentru toaletă. Până prin 1993 au fost probleme cu apa. Umpleam cada pentru toaletă și în baie aveam un cazan din zinc imens, de 50 l. pentru apă de băut și spălat vase.

Circul Foamei, talciocul, unitatea de pompieri și brutăria turcului, repere identitare vechi și noi ale cartierului. Vitan, cu “V”de la “vită”, mahalaua unde-și pășteau oamenii vacile pe malul Dâmboviței

Ce a fost Vitanul, înainte să vină comunismul? De la maiorul Dimitrie Papazoglu, autor al volumului “Istoria fondării orașului Bucuresci”(1871), aflăm că Vitanul se afla:

În ocolul orașului, spre Nord este câmpia Vitanului, unde vitele orășenilor își aveau păscăciune.

Mahalaua de păstori și grădinari s-a format în jurul bisericii Târca-Vitan, ridicată pe versantul stâng al Dâmboviței, ctitoria lui Radu Poenaru Serdarul și a soției sale Natalia, din 1820, “cu tot cu chilii, zid înconjurător și clopotniță”.

Zidul și chiliile au dispărut, dar biserica a supraviețuit tuturor cataclismelor și, mai ales, comunismului.

Cristian Malide: Până jos la Dâmbovița, existau ample grădini, însemnate și pe o hartă din 1935. De altfel, biserica Foișorului poartă hramul Sf. Mucenic Trifon, patronul Grădinarilor. Iar o stradă, nu tocmai mică, se numește Grădinarilor. Desigur, asta a fost până în anii ’50, în 1988 nu mai existau grădini, ci doar mici unități industriale.

Vitan, de la mahala “cu bălți verzui” la cartier ceaușist. În 1934, 30% din copiii unei școli primare sufereau de tuberculoză

Mahalaua Vitan din anii ’30 este descrisă de revista Realitatea Ilustrată în mai multe numere.

Erau ulițe strâmte, pe unde nu puteau trece mai mult de trei oameni alăturați, latrine primitive care dădeau înspre ulițe, muscăraie, prăfăraie și case clădite din bârne, lipite cu pământ, îngrămădite unele în altele. Când murea cineva, din lipsă de loc, era lăsat prin curte, la vedere pentru toți copiii din mahala, care se îmbolnăveau și ei degrabă astfel, de nu or fi fost deja.

Undeva, în vale, era un puț cu cumpăna și apă rea de băut, iar pe maidane cloceau bălți cu apă verde, puturoasă. (Realitatea Ilustrată, apud bercenidepoveste.ro, bine documentat cronicar urban).

Lunga istorie a Târgului din Vitan. După 1990 a devenit AutoVit, talcioc de piese auto, raiul bișnițarilor care vindeau de la blugi prespălați turcești, telefoane și țigări la tot ce vrei și nu vrei

În Realitatea Ilustrată (iunie 1936), reporterul Alex F. Mihail ne spune cam ce se vindea la Bâlciul din Vitan: ață, jucării, pânzeturi, cartofi, pastă de dinți, “parfumuri fine și roș de buze”, lapte bătut, gâște, găini, prăjituri și rahat, “limonadăă-limonicăă de la ghiațăă, aci ca la Capșa”, patru lei mosorul de ață, piepteni, oglinjoare, șireturi de ghete, etc.

1936. “Pe șoseaua Vitan, largă și frumoasă, cu trotuare spațioase, nu se ține seama de niciun drept al pietonului sau conducătorului de vehicul. Atât strada carosabilă, cât și trotuarele, sunt ale “negustorilor”

Bâlciul din Vitan se face în mijlocul străzii, cuprinzând tot drumul, inclusiv trotuarele, fără nicio considerație pentru circulație. O dată pe săptămână, duminica, fiecare are voie să se așeze, cu taraba lui, oriunde i-ar trăzni prin cap, să circule pe unde vrea, și să facă oricâtă larmă poftește, pe sub ferestrele locuitorilor exasperați. (Realitatea Ilustrată, iunie 1936).

Calea Vitan în comunism, demolări și prefaceri radicale. Ghetoul cu garsoniere construit în anii ’70 a fost reabilitat și în prezent “arată foarte bine”

Din păcate, nu s-au păstrat imagini cu Șoseaua Vitan din perioada interbelică, “largă și frumoasă”, pavată cu piatră cubică, străjuită de case, unele cu un etaj.

 Am descoperit însă o fotografie a Căii Vitan în anii ’60, se văd casele cu grădini și drumul pavat cu piatră cubică.

Casele au fost demolate și în locul lor s-au înălțat blocuri cu 8 etaje. La începutul anilor 1970, în zona străzilor Banu Udrea și Foișorului apar blocuri cu 4 etaje tip garsonieră, confort 3.

Cristian Malide: De la fereastra mea se vedeau bine blocurile „vechi”, confort 3, dinspre Banu Udrea, formau un ghetou. Prin 2010 ghetoul a fost reabilitat, blocurile reparate și mansardate arată acum nu doar bine, ci foarte bine! A dispărut pitorescul, acum nu se mai poate vedea un ghetou la mai puțin de o stație distanță, ar trebui sa merg în Rahova sau Ferentari, Brownsville, South Bronx, East Harlem sau Jamaica din Queens.

Pe strada Brăilița erau cișmele, la fel și pe Nucului, unde nu era canalizare. Coboram pe Nucului spre stația de metrou Mihai Bravu și vedeam în stradă un „pârâu” ce reprezenta scurgerea. Apa curentă și canalizarea s-au rezolvat prin 2003 sau după. Pâna prin 2000 aș fi putut face fotografii cu cișmele publice, dar pentru mine nu venise „epoca digitalului”, pozele nu erau încă „gratuite”.

Circul Foamei, convertit în primul mall din București și din țară, promotor al dezvoltării cartierului. De dragul templului capitalismului, s-a construit chiar și linie de tramvai, altfel nu s-ar fi mișcat nimic

Permanentul șantier din Vitan s-a terminat la sfârșitul anului 1996, când artera principală a fost asfaltată, având la mijloc un spațiu verde. În 1999, în vederea inaugurării Mall Vitan, s-a făcut chiar și linie de tramvai, dar a fost dată în folosință abia în 2001.

Cristian Malide: Într-o imagine antologică din 1999, o vedem pe mama care cumpără de la taraba de sub blocul nostru, unde se vindeau ziare și reviste, fructe și legume etc. Pe stâlp se vede reclama la Mall Vitan, încă se lucra la el, dar trebuia să fie prezent în reclame. Se montează liniile de tramvai și este vizibil și unul din câinii maidanezi, foarte răspândiți în tot orașul în acea perioadă.

„Ne-au mutat cu un tir, am coborât în fața blocului cu toate lucrurile, cu mobila, și fost tare greu să facem să încapă toate în cele doua apartamente repartizate, care nu erau finisate”

B365: Cum se făceau demolările? Veneau și puneau o hârtie în poartă?

Cristian Malide: Era o lipsă totală de organizare și o bătaie de joc. Când demolările se apropiau de casa noastră, nu aveam încă repartiția, distrugerile erau la două case de noi și nu aveam unde să ne ducem.

În ultimul moment am primit repartiția, s-a dus tata și a văzut ceva, dar nu i-a plăcut. În Vitan, lângă Pompieri, a zis că e acceptabil. În ultimul moment a venit un TIR mare care ne-a mutat. Singurul reper din cartier era unitatea de pompieri.

Vitan era un imens șantier și a mai durat mult timp ca să fie finalizat. Din pricina revoluției a durat și mai mult timp, altfel ar fi fost terminat într-un an, doi.

“În casa noastră veche, camerele aveau 3.80 m înălțime. La bloc a trebuit să tăiem tijele lustrelor ca să se potrivească!”

B365: Cum era Vitanul în acei ani? Ați fost smuls din rădăcini cu toată familia și v-ați trezit dintr-o casă neoclasică de sfârșit de secol XIX într-un bloc cu suprafețe, probabil, mici.


Cristian Malide: Suprafețele nu erau așa mici, însă apartamentul nu era finisat. Pe noi ne-a adus peste noapte, aveam lucruri multe, și nu știam unde să le punem. Ceilalți au putut să-și aranjeze din timp, au venit în timpul execuției și au vorbit cu maistrul, cu muncitorii, au plătit (oficial sau nu) să-și facă finisajul. E ca atunci când îți construiești o casă și în același timp locuiești în ea, că n-ai unde să te duci până e gata.

La început, camerele, cu tavan la 2,55 m, ni se păreau joase, dar am văzut și avantajele, este net mai bine ca tavanul să fie accesibil, nu extrem de înalt.

Finisajele erau mizerabile, cu linoleum pe jos, dar să știți că povestea cu apartamente-cutii de chibrituri e valabilă la primele blocuri construite de comuniști. Suprafața apartamentelor a tot crescut permanent din ’60 încoace, ori al nostru era din ultima generație, din ’88 și camerele erau mari.

„Balconul este mizerabil, sigur a fost făcut la ordinele lui Pingelica. În loc să fie dreptunghiular, să poți folosi acel spațiu, este lung și îngust, cu niște rotunjiri. Chiar și banala închidere a balcoanelor s-a făcut prin 1992, că înainte nu aveam voie”

Cristian Malide: Șantierul era foarte, foarte prost organizat, era mizerie peste tot. Logic ar fi fost să înceapă dintr-o parte, fie dinspre Poșta Vitan, fie dinspre Mihai Bravu, si să facă blocurile pe rând. În Vitan s-au început cam toate în același timp. Nu era timp și nimic nu se făcea ca lumea.

“În 1986 am coborât din tramvai la poșta Vitan și mi-am dat seama că nu recunosc locurile. Chiar și molozul fusese îndepărtat, era un mare spațiu GOL. Totul fusese demolat, doar Poșta mai era în picioare”

B365: De cât timp fotografiați Bucureștiul?

Cristian Malide: De la 12 ani. Fotografiile mele însă nu se compară cu cele ale lui Andrei Pandele sau Andrei Bîrsan. Andrei Pandele a fotografiat, cu foarte mari riscuri, demolarea bisericii Sfânta Vineri.

În 1986, mă duceam spre serviciu cu cursă specială, treceam pe lângă biserica încă în picioare, dar nu m-a tăiat capul să fac fotografii cu o lună înainte măcar, cu zona, cu biserica, efectiv nu m-am gândit.

Prin ’85 am fotografiat la Căuzași, demolarea Institutului Medico-Legal, am urcat pe un bloc și am făcut multe poze. La fel și pe Calea Călărașilor, spre Sfântul Ștefan, dar după vreo 5 fotografii, mi-am dat seama că nu pot eu să pozez cât demolează Pingelică.

“Prin ’88-’89 umbla vorba că circurile foamei o să fie fabrici de mâncare, că o să mergem cu sufertașul să luăm mâncare de la circ, n-o să mai gătim acasă”

B365: Ce era Circul Foamei din Vitan?

Cristian Malide: Se vorbea că apartamentele vor fi construite fără bucătării, când colo al nostru nu numai că are bucătărie, dar este și relativ mare.

Pe Calea Vitan nu sunt magazine la parter, dar ulterior, în anii ’90, au apărut gherete și tejghele în aer liber. În apartamentele de la parterul blocurilor s-au deschis tot felul de magazine și spații pentru mici utilități: optică medicală, case de amanet, etc. În anii ’90 apăruseră mici farmacii, dar au dat faliment și acum sunt doar cele din lanțurile mari.

“În talciocul din Vitan, oamenii vindeau tot ce aveau, de-a valma, cu marfă pusă pe jos. Asta e valabil și acum”

B365: Cum era în talciocul din Vitan în anii ’80-’90?

Cristian Malide: Foarte pitoresc, târgul auto fiind un pretext, pentru că acolo găseai absolut orice. Era însă și foarte dezorganizat, trebuia să pierzi vremea ca să găsești ceea ce cauți, să treci pe la o sută de vânzători.

Anul trecut am făcut reparații la apartament, la instalații și mobilă. Meseriașul s-a dus la talcioc să caute chei pentru sertarele de la mobilă. Mobila fiind veche, nu se mai găsesc chei. De 20 de ani vrem să ne luăm o bibliotecă nouă, am renunțat la idee pentru că am înțeles că nu se mai fac biblioteci ca pe vremuri, în care să pui cărți. Acum se fac niște rafturi mai mult decorative, ca nu mai are lumea cărți și bibelouri.

“Brutăria turcului a apărut pe maidan, într-o baracă de tablă care fusese înainte “sală de biliard”. Acum turcul are un imperiu, Koksal”

B365: Ați făcut un adevărat fotoreportaj cu brutăria turcească, ați fotografiat-o mereu, în ani și anotimpuri diferite.

Cristian Malide: Nu a fost ceva deliberat, se află în fața balconului și era inevitabil să o fotografiez. Primele imagini sunt din 1993, când acolo era o baracă pentru biliard, dar acela la a dat faliment și a cumpărat-o turcul. Poza cu coada la pâine este mai recentă, 1996-1997.

Era mizerie, noroi și coadă la baraca turcului care făcea pâine. Turcul are acum un adevărat imperiu, din 2003 a început să-și facă actuala clădire cu etaj, cu locuințe sus și jos cuptorul mare. S-a extins, nu mai este numai un local, la fel ca șaorma din Dristor a devenit un brand cu multe sucursale.

Brutăria turcului din Vitan, de la o baracă în noroi la un imperiu

Mai jos, Cristian Malide a surprins evoluția brutăriei în timp, firma Koksal având azi mai multe fabrici în București și împrejurimi.

“Biliard se juca în mijlocul terenului viran, lângă pompieri, în noroi. Nu existau distracții, așa că oamenii au încercat să le suplinească. Nu aveam transport public, luam tramvaiul de la Dudești”

B365: A rămas și o zonă nedemolata în Vitan, mai sunt case scăpate de furia lui Pingelică.

Cristian Malide: Sunt casele de pe străduțele de la Vitan spre Dudești, acolo a rămas o zonă intactă. S-au păstrat căsuțe interbelice și unele sunt chiar frumoase.

Este neplăcut însă că, după 2000, au început dezvoltările contemporane, multe case au fost dărâmate și au apărut blocuri noi, îndesate unul în altul. Sigur că sunt lucioase, cu sticlă, dar ai zice că sunt mai urâte decât astea comuniste.

“Cartierul a început să se dezvolte în jurul mall-ului cam după 1996, la început s-a făcut Calea Vitan, după aia s-a băgat și transport public”

B365: Vitanul este ultimul cartier făcut sub comunism?

Cristian Malide: Posibil să fi lucrat și în alte părți, de exemplu la cartierul Aviației, dar după mine acesta este ultimul. E un paradox aici, pe vremuri se zicea că avem Vitanul Vechi și Vitanul Nou. Vitanul vechi era cel unde locuiesc eu și unde erau case cu grădinI, iar cel nou era tronsonul de după Mihai Bravu spre Dâmbovița, unde blocurile au fost construite în anii ’70. Ori acum, din ’90 încoace, Vitanul vechi este … Vitanul foarte nou.

Mai jos, trei imagini care ne arată înmulțirea mașinilor pe Calea Vitan ca peștii din Biblie, de-a lungul anilor: 1989, 2009, 2012. Drumul spre Circul Foamei a devenit calea spre mall

“Pingelică părea că va fi veșnic la putere chiar și la ultimul congres”

B365: În acei ani, vă gândeați că o să cadă Ceaușescu?

Cristian Malide: Deloc. Chiar în noiembrie 1989, la ultimul Congres al P.C.R (cum era și titlul unui film “Noiembrie, ultimul bal” și l-au interzis), nu credeam. 
Părea că este veșnic! Auzeam ce se întâmplă în țările socialiste din jur, dar la noi nu numai că nu se schimba nimic, dar regimul era de neclintit.

Din ’85 încolo, dacă vă vine să credeți, ne uitam cu invidie nu doar la Occident sau la sârbi, ci chiar la U.R.S.S unde apăruse perestroika și glasnost. Nu poți să zici că era ideal, dar în Rusia era o mișcare spre ceva mai bun.

“Cozile la rații se întindeau în spatele alimentarei, ne ascundeau ca să nu se vadă din stradă”

B365: Care este cea mai urâtă amintire pe care o aveți din timpul comunismului?

Cristian Malide: Este greu să răspund, sunt multe amintiri în competiție. În 1986, trebuia să merg la o conferință pentru semiconductoare la Plovin, dar neavând origine sănătoasă nu m-au lăsat să plec nici până în Bulgaria.

În ’88-’89, stăteam la coadă să luăm rațiile și cozile erau în spatele alimentarelor, că să nu se vadă coada de pe stradă. Era o alimentară vizavi de mall, a fost demolată. Îmi amintesc că stăteam la coadă afară ca să ne dea rația de ulei.

„Nu mai era ca înainte când cumpărai din alimentara sticla de ulei, acum aveau un cazan mare, noi veneam cu sticla și ne turnau cu polonicul în pâlnie un lichid tulbure, care nu inspira încredere”

B365: Ce origine aveați? Burghezo-moșier? Dușman al poporului? Ce au fost părinții dvs.? Sunteți nepot de chiabur?

Cristian Malide: Cel mai rău a fost cu bunicul din partea mamei, avea 60 de hectare, deci era considerat moșier, chiabur. Că dacă ar fi fost mai leneș, nu ar fi avut atât pămînt și n-ar fi fost o problemă. Mama, după război, nu putea să se angajeze că era fată de chiabur. Tata a fost constructor și în 1949 a fost trimis 3 ani la canal.

B365: De ce a fost la canal? Pentru ce vină?

Cristian Malide: Pentru nimic. Pentru nimic îți dădeau 3 ani, dacă te prindeau cu cocoșei, luai 6 ani, dacă era ceva mai grav făceai și mai mult. Așa că tata a scăpat, s-a ales doar cu tuberculoză. Mulți au ajuns și mai rău, tot fără să fi făcut nimic.

“Ceașcă mi-a luat grădina, dar mi-a dat apusul și răsăritul, văzute de la bloc”

Cristian Malide: Îmi pare rău că nu m-am mutat mai recent în Vitan, sunt și avantaje la bloc.  Am pierdut curtea cu pomi fructiferi și flori și bazin, dar era foarte mult de muncă la casă. Așa, blocul este pentru leneși.

La casă aveam de adunat frunzele, trebuia să reparăm acoperișul ce curgea, mereu era câte ceva de lucru. Casa fiind pe colț, aveam de dat zăpada de pe mai multe trotuare.
Ceașcă mi-a luat grădina, dar mi-a dat apusul și răsăritul! Acasă, din cauza pomilor, acestea nu se puteau vedea de jos.

“În Vitan, față de situația din 1988-1991, evident că nu putea fi decât „mai bine ca înainte”. E clar că există o lentă evoluție spre bine. Nu avem metrou, nici parc, dar oricum stăm mai bine ca alții”

Cristian Malide: Pomii au crescut, blocurile au în față o „grădină” de 1,5 m, stăm mai mai bine decât cei din Calea Moșilor, unde nu există nici acest spațiu. De peste 10 ani, linia de tramvai este „înverzită”, poate nu este bine pentru șinele de tramvai, dar arată frumos.

În zona sunt școli și grădinițe, inclusiv particulare. Cu transportul, stăm relativ bine, deși tramvaiul 19 vine cam rar, iar de pe la ora 16 până spre 20 se formează o coadă imensă de mașini spre Mihai Bravu. Dimineața, e invers, nu se vede coada, dar accesul spre Piața Unirii este dificil.

Este greu de găsit un loc de parcare, dar trotuarele sunt umbrite de pomi, și nu sunt invadate de mașini parcate, ca în alte părți. De câțiva ani au apărut și bănci pe trotuar. Nu avem stație de metrou, trebuie sa merg 2 stații până la Mihai Bravu și 4 stații până la Dristor.

Între Casa de Pensii și Poșta Vitan, demolările au creat o mare zonă verde, tramvaiele trec printre pâlcuri de pomi. Schimbările au venit greu, lent, dar oricum s-a progresat mult.

Citește, mai jos, și alte istorii ale cartierelor bucureștene 

• Calea Moșilor, traumele unui cartier al contrastelor. Cea mai veche arteră comercială a Bucureștiului și degradarea ei continuă
• Aviatorilor, cartier de protocol amețitor de scump, unde proprietarii își vând rar casele. Cum a devenit Bulevard un “drum de țară, mizerabil de primitiv”
• Sălăjan, vatra boierilor Dudescu acoperită de blocuri. Cum de a rămas singurul cartier din București care încă mai poartă numele unui stalinist sinistru
• FOTO I Chitila, orășelul care depășește, ca standarde de viață, vechi cartiere din București. În 1910, avea primul aerodrom din țară
• Băneasa, cartier și străveche zonă de loisir de care toți vor să profite. Pe vremuri avea han, fabrică de oțet, de săpun și moară, acum are uriașă miză imobiliară
• FOTO I Trecut-au anii și în Grozăvești. Cartierul muncitoresc-studențesc de prin ‘’80 e azi complet diferit, cu blocuri și mall-uri unde erau fabrici și uzine
• O istorie uitată: Herăstrău, agrement, propagandă și sovietizarea naturii. Cel mai mare parc al Bucureștiului e ctitoria Regelui Carol al II-lea
• Cum se trăiește în cartierul Gara de Nord – Matache Măcelaru, după măcelul demolărilor. Mașini și claxoane pe ruinele unui loc pe vremuri fermecător
• EXCLUSIV | Demolări și praf apocaliptic. Cum a fost construit Bd. Victoria Socialismului, azi al Unirii. Neștiuta istorie a arterei faraonice a lui Ceaușescu și a faimoaselor fântâni
• “Orașul neterminat” – Micul Paris era planificat să devină Mica Moscovă. Cum a fost construit Bucureștiul socialist și istoria cartierului-dormitor Dristor I INTERVIU
• Renașterea Blocului Liric, minunea care schimbă viața bucureștenilor din cartierul Cișmigiu. Aici, de pildă, oamenii își fac singuri compost pentru grădini
• EXCLUSIV | Bucureștenii care redau gloria unui loc rămas fără glorie: Piața Palatului Regal, acum a Revoluției. Cum poate fi transformată parcarea MAI într-o oază de verde
• EXCLUSIV I O singură clădire redă viața unui întreg cartier. Bursa Mărfurilor București, monument industrial de rară frumusețe, e acum The Ark – arca lui Noe din Rahova-Uranus
• EXCLUSIV I O istorie fabuloasă. Parcul Tineretului, făcut cu eforturi gigantice pe fosta groapă de gunoi Valea Plângerii – Cocioc, cel mai toxic teren din București
• EXCLUSIV I Parcul Circului, o groapă de gunoi transformată în Paradis. Cum se alege praful de opera unui mare arhitect peisagist din București
• Titulescu, cartier cu prețuri săltate de Piața Victoriei, dominat de cel mai frumos palat administrativ din București: clădirea Primăriei Sectorului 1
• Tei, cea mai mare resursă verde-albastră din București. De la săraca mahala cu copii în cămăși de sac în toiul iernii la cartier cu blocuri de lux pe malul lacului
• VIDEO | Bucureștiul dispărut. „Între Bariera Vergului și Bariera Mogoșoaiei”, cum arăta cartierul Ștefan cel Mare înainte să apară blocurile
• Invitație la îndrăgostire. Flămânda și Sfânta Ecaterina – cartiere unice, care-și păstrează numele de mahalale și tot farmecul din vechiul București | INTERVIU
• De ce e Floreasca un cartier atât de atractiv (și scump), deși e plin de blocuri tip cazarmă, cu apartamente minuscule. Microuniversul ridicat în locul hipodromului lui Negropontes
• Într-o mare de blocuri comuniste, două oaze de case vechi din cartierul Tineretului au scăpat de demolare. Parcelarea Lânăriei, concepută de arhitectul palatelor din Micul Paris
• Cartierul Tineretului, construit în ritm infernal, a înlăturat brutal casele și rostul a mii de bucureșteni. Călătorie în lumea dispărută a florarilor de la care Regina Maria lua bujori
• Cartierul evreiesc din vechiul București, azi umbra unui spațiu cândva vibrant, cu prăvălii și case interbelice valoroase. Unde azi e magazinul Unirea era inima comunității
• Dorobanți, azi cartierul cu cele mai râvnite vile din București, a plecat de la case-vagon cu grădini mari. Cine au fost dezvoltatorii care au transformat spectaculos zona | Interviu
• Pipera, exodul bucureștenilor în câmp. Cartier de business cu zgârie-nori lângă urbanism de tarla, aplicat după coduri de pe vremea lui Cuza I INTERVIU
• Ferentari, cartierul promisiunilor neonorate de mai bine de 100 de ani. Cum a ajuns “Câmpul Veseliei” să fie considerat ghetoul Bucureștiului | INTERVIU
• Colentina, pe vremuri colea-n tină, cartierul căruia natura i-a dăruit și lac, și râu. Unde acum e Parcul Plumbuita, cândva era o mare mlaștină din București | INTERVIU
• Icoanei, cartierul perfect pentru plimbare. Mahalaua de unde izvora Bucureștioara cu apă “greu mirositoare”, acum zona cu cele mai frumoase (și scumpe) case din București
• Iancului, vechi cartier bucureștean și marile transformări prin care a trecut. Ca să-l refacă așa cum voiau, comuniștii i-au închis complet bulevardul vreme de 2 ani
• Militari: cum s-a transformat din cartier-dormitor liniștit în comunism, în dormitor neliniștit în capitalism. Este singurul cartier din București care n-a avut parc până anul acesta
• Cățelu, singurul cartier din București cu locuințe cu prispe lungi, ca la țară, geniala “găselniță” a unui mare arhitect, Tiberiu Niga
• Bucureștii Noi, așezarea clădită de la zero de magnatul Basilescu, un om cu un vis formidabil. “Comunele suburbane se înăbușă sub dictatura primarului central și a hoților”
• Acolo unde azi e grandioasa amenajare Lacul Morii, cu cele mai pitorești apusuri din București, a fost odată străvechiul Crângași, cu biserică și cimitir. În locul lor au apărut blocuri I Interviu
• “În Titan, stelele-s mentosane”. Cel mai mare cartier muncitoresc din București a fost admirat până și de președintele Nixon și de dictatorul Mobutu | Interviu cu jazzmanul Iordache
• “Domenii” de vis, cu case cu grădini de milioane. Peste o sută de familii se luptă cu rechini imobiliari și presează administrația să protejeze frumusețea unui cartier unic în București
• Bucureștenii din Berceni au câștigat meciul cu investitorul care voia să transforme baza sportivă Girueta în hipermarket. ”E un caz fericit unic, lista parcurilor sportive demolate e uriașă”
• VIDEO I Podul Calicilor sau Calea Rahovei, drumul negoțului din care s-a născut un cartier. Rahova, în imagini: trecutul pitoresc al unui mic sat înghițit de un mare oraș
• VIDEO | La mulți ani, Berceni (ori îți place, ori te temi)! Acum 59 de ani, nașterea cartierului era anunțată la gazetă
• Incredibil, dar adevărat în orașul betonat: Vatra Luminoasă, cartierul-miracol cu case cu grădină pentru bucureșteanul simplu. Case ieftine și subvenționate de stat