FOTO I Salutări de la Amara, “Perla Bărăganului” pentru care lăsam în urmă Bucureștiul. Extraordinara “cronică a stațiunii ce încă respiră”

Amara este una din popularele stațiune balneare ale României, cunoscută încă din perioada interbelică pentru apele tămăduitoare ale lacului Amara și nămolul său negru de consistență cremoasă, cu proprietăți terapeutice dovedite științific.

După naționalizarea din 1948, stațiunea a fost dezvoltată și atribuită clasei muncitoare, prilej de propagandă pentru regimul comunist, “turismul balnear fiind reconfigurat ca instrument de educație socialistă”.  Patrimoniul balnear de la Amara reprezintă o valoroasă arhitectură socialistă și se află într-o stare tot mai fragilă.

“Supranumită “micul Litoral” și “perla Câmpiei Române”, la Amara veneau oamenii muncii să se bucure de vacanță și să aibă grijă de corpul lor

“Amara – Fragmente de memorie. Cronica unei stațiuni ce încă respiră” este studiul semnat de Romelia Călin, Iuliana Dumitru și Ileana Gabriela Szasz și publicat în cel mai recent număr al Revistei Arhitectura, “Salutări de la băi!”.

Arhitectura 3-4/2025, “Salutări de la băi”, este în număr construit în jurul acestui patrimoniu fragil și esențial: stațiunile balneare ale României, multe din ele fiind încă în așteptarea unor intervenții salvatoare. Revista Arhitectura devine un spațiu necesar pentru a revedea aceste teritorii și posibilitățile lor, a le înțelege și a le regândi viitorul.

Detalii, aici, în Revista Arhitectura 

“Salutări de la băi” conține istoria patrimoniului balnear, de la Amara la Băile Herculane, Govora, Borsec, Olănești sau Eforie și Mangalia

Aidoma tuturor stațiunilor balneare din România, Amara a decăzut după 1989.

Singura clădire care se mai păstrează din perioada interbelică este hotelul atribuit lui Tase Alecse (“Sănătatea-Nămolul”), care în anii 1950-1970 a servit drept sediu al Întreprinderii Balneare Amara (I.B.A) fiind transformat după 1989 în discotecă și astăzi, într-un depozit de materiale de construcții.

Cantina de la Mircești, un alt reper esențial al vieții sociale din Amara, a fost abandonată la mijlocului anilor ’90. Complexul de la intersecția străzii Băilor cu drumul spre Mircești, odinioară plin de viață, este acum de nerecunoscut aflat în stare avansată de degradare, se arată în studiul “Amara – Fragmente de memorie. Cronica unei stațiuni ce încă respiră” .

Romelia Călin, Iuliana Dumitru și Ileana Gabriela Szasz au ajuns să studieze stațiunea Amara în anul 2023, “motivate de faptul că reprezintă o lume ce pare a fi pe cale de dispariție și pe care noi, cercetătorii sociali, avem datoria de să o documentăm și să o păstrăm”.

La alcătuirea cronicii a lucrat o echipă extinsă, care a reunit cercetători din domenii diferite -de la antropologie și istorie orală, la arhitectură și urbanism- ”contribuind împreună la conturarea unei perspective multilaterale asupra stațiunii, privită atât că spațiu social, cât și ca peisaj construit”

“Ne-am propus astfel să înțelegem, pornind de la realitățile actuale ale stațiunii, cum se leagă între ele modul de organizare a spațiului, practicile de vacanță, sănătatea, natura și relația cu propriul corp”

Romelia Călin, Iuliana Dumitru și Ileana Gabriela Szasz în studiu: Am descoperit la Amara o poveste familiară tuturor stațiunilor balneare din România: o comuniune între investiții “pansament” care țin în viață infrastructura decăzută și dorința unei categorii mari de oameni de a participa la viața publică, de a fi împreună, de a avea grijă de propriul corp și de a avea încredere în resursele naturale.

Amara a reprezentat și reprezintă pentru mulți pacienți “singura ieșire din rutina vieții de zi cu zi”

Romelia Călin, Iuliana Dumitru și Ileana Gabriela Szasz în studiu: Ei sunt beneficiari a tot ce are Amara de oferit: tratamente balneoclimaterice, natură, loisir, întâlnirea cu alții asemenea lor. Am pornit cercetarea stațiunii cu două teme în minte: interacțiunea dintre vizitatori și localnici și relația fiecăruia cu resursele acesteia, lacul și nămolul. Am ținut cont că cei ce vin la Amara sunt persoane foarte rar integrate în proiectele culturale, deoarece majoritatea sunt pensionari ce vin cu bilete prin Casa de Pensii. Sunt acei pensionari “activi”, cu inițiativă, care au curajul să plece de acasă și să iasă din zona de confort și, de ce nu, chiar de siguranță.

Cu ajutorul unui grant O.A.R din Timbrul de Arhitectură au fost identificate și documentate planurile de sistematizare și proiectele de arhitectură, autorii și instituțiile implicate în realizarea acestora.

1874. Un medic din Ialomița verifică zvonurile despre proprietățile tămăduitoare ale apei din lacul Amara, vestită printre localnici

Romelia Călin, Iuliana Dumitru și Ileana Gabriela Szasz în studiu: Primele atestări ale proprietăților terapeutice ale lacului Amara datează din 1874, când doctorul județului Ialomița, Desborn Ștefanovici, solicită permisiunea de a verifica zvonurile privind efectele tămăduitoare ale apelor de la Amara și Fundata. Câteva luni mai târziu, el recomandă popularizarea lor, menționând că localnicii utilizau empiric apa și nămolul în scopuri curative.

“În 1887, reputatul chimist Petru Poni analiza compoziția apei din lac, confirmând prezența unor săruri minerale valoroase precum oxidul de magneziu, sodiul sau anhidrida sulfurică”

Aceste descoperiri au condus la înființarea, în 1892, a unui serviciu de exploatare a băilor calde, oficializată de autorități patru ani mai târziu. Până în 1897, lacul atrăgea anual circa 200 de vizitatori, în principal din comunele și orașele învecinate, mulți dintre ei cazându-se în corturi sau în cătunul de lângă lac, într-un context de infrastructură modestă (Dorina Sandu, 2004).

După câteva încercări rudimentare de amenajare a băilor, momentul decisiv a venit în 1910, când moșierul Dumitru Seceleanu, convins de efectele terapeutice ale nămolului în urma propriei experiențe de vindecare, a construit primele instalații balneare moderne.

“În perioada interbelică, Amara a cunoscut o dezvoltare accelerată prin inițiative private ale unor investitori precum Alexandru Pastia și Constantin Mircescu, care au creat stabilimente balneare, plaje și complexe de agrement”

În 1936, Oficiul Național de Turism declara oficial Amara drept stațiune balneară, integrând-o în circuitul turistic al României. Cu toate acestea, începutul anilor ’40 a adus rezilierea concesiunilor private și preluarea stațiunii de către stat, proces continuat și după naționalizarea din 1948.

“Mărețul vis din Bărăgan, între utopie socialistă și prezentul fragmentat”

Romelia Călin, Iuliana Dumitru și Ileana Gabriela Szasz în studiu: În anii 1950, sub regimul comunist, turismul balnear a fost reconfigurat ca instrument de educație socială. Vacanțele subvenționate pentru muncitori și orientarea către odihnă și tratament au transformat Amara într-un spațiu destinat “oamenilor muncii”.( ..).

Investițiile au vizat construirea unei cantine la Mircești, a unor noi stabilimente pentru băi calde, a unui dispensar, și a unor baze de tratament, dar și a unor spații destinate culturii.

Între anii 1950 și 1980, infrastructura stațiunii s-a extins semnificativ, culminând în 1980 cu planuri de sistematizare care prevedeau o capacitate de peste 15.000 de locuri de cazare într-o rețea zonală de stațiuni, ce pe lângă Amară includea dezvoltarea lacului Fundata și integrând construcția unei autostrăzi ce lega Bucureștiul de litoral, ce ar fi trecut prin sudul Amarei, conform unor planuri din 1917 de sistematizare a malului sudic al lacului.

Amara, slăvita în versuri de pacienți: “Scumpă stațiune/ Ai o frumusețe/ De mare mândrețe”

Scumpă stațiune,/ Și ai o frumusețe/ De mare mândrețe,/ Cu mese bogate/ Cu mâncăruri și de toate/ Vine lume necăjită/ Bolnavă și amărâtă/ Cu piceoare înghilozate/ Cu mâinile până la coate/ Vine cu dureri de moarte/ Iar tu le dai sănătate/

Să trăiești, Scumpă Amară/ Să fii frumoasă în Țară/ Domnu’ Doctor și Director/ Să trăiți și să fiți / În familii fericiți/ Iar la anul când venim/ Sănătoși să vă găsim.

(Poezie scrisă de pacienta Vlaicu Dumitra, în 1984, afișată la recepția sanatoriului UNCAP, transcrisă de poetul Alexandru Mușina în Jurnalul său despre vacanța la Amara).

Printre cei care au propus soluții pentru dezvoltarea stațiunii s-a numărat și arhitecta Henrieta Delavrancea-Gibory, figură marcantă a arhitecturii românești, ale cărei planuri pentru Amara au fost identificate în Arhiva de Imagine a Muzeului Național al Țăranului Român.

Romelia Călin, Iuliana Dumitru și Ileana Gabriela Szasz în studiu: Medicul Ștefan Ionescu-Călinești a avut o contribuție majoră în perioada socialistă. După o întrerupere forțată a carierei sale (a fost încarcerat la Poarta Albă în anii ’50), revine la Amara și, din 1963, figurează ca medic șef al stațiunii.

Prin cercetările sale, nămolul lacului devine subiect al unor studii clinice importante, concretizate ulterior în dezvoltarea produsului PellAmar. Viața cotidiană a stațiunii reflectă amestecul dintre infrastructura standardizată și spontaneitatea socială: restaurante/linii de servire, cofetării, cinematograf, seri culturale și sportul practicat în mod organizat animau stațiunea.

Exista și un festival de muzică ușoară, însă băile de nămol au rămas nucleul experienței turistice balneare.

De luni începem băile. Punem nămol în cap. Cică nămolul e bun, bun și e o apă extraordinar de bună. Și zic eu, măcar să facem 12-15 băi. Se spune că pentru ca să aibă efect trebuie să faci măcar 10 băi, și în baza de tratament când te duci, se fac cel puțin 10 băi. Și dacă mă dor genunchii, dau acolo mai tare, când mă doare cotul, la fel.

Mă duc după-amiază pe la 4-5 la Zorilor cu o prietenă, nu mă duc singură. Și mai vin și prieteni de-ai noștri (fragment din interviul cu doamna Geta Poteraș, fostă laborant-cofetar la Complex și la Hotel Parc, Amara, 2024).

Poetul Alexandru Mușina (1954-2013), a fost la Amara în anii ’80, unde a ținut un “Jurnal amărăștean”

“Apă caldă n-avem. La program sunt 2 ore (între 6-8 dimineață) din două în două zile. Dacă eram un occidental nenorocit făceam ca toți dracii. Noi românii, însă, suntem obișnuiți, suntem un popor robace și tenace”

Se vede că s-a muncit la Amara. Parcuri bine amenajate, păduri plantate (de tei, platan, plop, stejar, etc.). E relativ curat. Doar lacul nu mai e ce-a fost: era excesiv de sărat (nu trăiau în el decât așa zișii viermi de sare) și plin de nămol-acum e aproape dulce, plin de pești și cu nămol doar pe mijloc, nămol strâns zilnic – de pe fundul lacului- de oameni anume angajați. Și nămolul nu mai e așa de negru (m-am dat și eu cu el, ieri și azi, la nudiști).

Un bilet la U.T.B și UNCAP costă pentru o serie de 18 zile-400 de lei pentru un țăran-, 800 de leu pentru ceilalți angajați și 1400 pentru “gringos”.

“Astăzi, la Amara, modul de utilizare al sanatoriilor s-a modificat radical. Accentul de prevenție și loisir a dispărut, aproape că nu mai există plaje publice”

Romelia Călin, Iuliana Dumitru și Ileana Gabriela Szasz în studiu: Cercetarea arhivelor locale a evidențiat discrepanța dintre planurile ambițioase de sistematizare și realitatea concretizată pe teren. Multe documente importante par să fi fost pierdute, posibil în urma unui incendiu survenit în anii ’90, ceea ce face dificilă reconstituirea fidelă a etapelor de dezvoltare.

Litigiile recente, precum cel dintre Primăria Amara și conducerea Hotelului Lebăda (fostul complex sanatorial UGSR) privind administrarea plajei Zorilor, complică și mai mult această situație.

Dacă înainte de 1989 existau mai multe plaje publice, astăzi funcționează doar trei, dintre care una publică (plaja Zorilor), și două private (administrate de hotelul Parc-plaja Mircești-și hotelul Ialomița-plaja Splendid). Cu toate acestea există câteva clădiri emblemă în stațiune, una din ele fiind actualul hotel Lebăda, parte din Alfa Hotels în prezent, fost UGSR.

“Hotelul UGSR, inaugurat în anul 1973, a fost recunoscut ca un exemplu de arhitectură funcțională dedicată turismului balnear socialist”

Romelia Călin, Iuliana Dumitru și Ileana Gabriela Szasz în studiu: Ca parte din implicarea noastră în Amara, în 2025 vom lucra la scrierea și editarea unui volum colectiv de texte care vor aduna rezultatele cercetărilor noastre.

„Ne dorim să atragem atenția asupra degradării de la Amara, dar și a potențialului care încă există în acest loc”

Există în prezent o nostalgie palpabilă printre localnici, atât pentru ceea ce a existat în perioada dezvoltării socialiste, cât și pentru “visul” de dezvoltare în sine al “micului litoral” sau al “perlei Bărăganului/ Câmpiei Române”, expresii pe care și astăzi locuitorii le folosesc pentru a vorbi despre perioada de glorie a stațiunii lor. (..).  Lăsând de o parte propagandă din perioada socialistă, Amara a jucat un rol important în a oferi clasei muncitoare beneficiile vacanței și ale tratamentului balnear.