FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”

susținut de
20 ian. 2025
22123 afișări
FOTO I  Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber” | Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.

Fabrica de trăsuri de lux “Rieber”, prețios patrimoniu de arhitectură industrială, și reședința domnului Hermann J. Rieber, își pierd strălucirea pe zi ce trece.

Clădirile, învăluite și azi de splendoare, se află  la întrepătrunderea cartierului evreiesc cu cel armenesc (str. Romulus 15-17, mahalaua Lucaci) și au fost proiectate de Ziegfried Kofszynski, strălucitul arhitect al stabilimentului “Caru’ cu Bere”.

FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Vila Hermann J. Rieber. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.
FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Fosta Fabrică de calești Hermann J. Rieber. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.

Cele doua clădiri sunt legate printr-o spectaculoasă traversă suspendată

În prezent, monumentul de arhitectură industrială de clasă B este depozit al Arhivelor Naționale, clădirea fiind interzisă marelui public.

Ne întoarcem în Bucureștiul trăsurilor și al primelor automobile, recompunem istoria acestor clădiri emblematice pentru dezvoltarea orașului la început de secol XX.

Mai jos, interviu cu Monica Croitoru-Tonciu, istoric de artă.

FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
nterior, Vila Rieber. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.
FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Interior, Vila Rieber. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.

Hermann J. Rieber fabrica elegante calești pentru Familia Regală a României, era “Furnisorul Curților Regale și Princiare”, dar și importator de mașini Mercedes-Dukhopp

Cu imagini extraordinare, realizate de Ana Dumitru, căreia îi mulțumesc pentru pasiunea cu care cartografiază vizual clădirile de patrimoniu din vechiul București, pătrundem în eleganta reședință a domnului Rieber.

În mod atipic și spectaculos, Vila și Fabrica industriașului Hermann J. Rieber sunt legate printr-o traversă suspendată, în stil eclectic cu elemente neogotice.

Ni-l imaginăm pe rigurosul prusac Hermann J. Rieber traversând pasarela în fiecare dimineață ca să ajungă la fabrică.

În acest loc s-au fabricat calești elegante, dupa moda vieneză, pentru protipendada Bucureștiului și pentru membrii Familiei Regale a României.

FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Vila Rieber este unită de fabrică printr-o punte. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.

După apariția automobilului, Hermann J. Rieber a devenit primul distribuitor de mașini produse de fabricile Mercedes-Dukhopp, hala unde se realizau trăsurile devenind Garajele Rieber.

FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Fosta Fabrică de calești Hermann J. Rieber. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.
FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Fosta Fabrică de calești Hermann J. Rieber. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.

Într-o chitanță din anul 1911, păstrată la Arhivele Naționale Istorice Centrale, se preciza că Hermann J. Rieber este “Furnisorul Curților Regale și Princiare și Reprezentant General al Renumitelor Fabrici Mercedes-Dukhopp” cu atelier de reparațiuni, mare stock de pneumatice, accesorii, lubrificante, benzină, etc”, cu sediu în strada Romulus.

FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Sursa: Arhivele Naționale Istorice Centrale apud Anca Tudorancea.
FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Hermann J. Rieber ((1870-1940). Foto credit: Bucureștii Vechi și Noi, pagina de facebook.

În 1906, Mercedesul Nababului a fost adus în România de Hermann J. Rieber

Hermann J. Rieber a adus primul automobil Mercedes cu caroserie în România, exemplarul fiind prezentat în cadrul Expoziției Generale din 1906, unde a primit Medalia de Onoare. Unele surse afirmă că automobilul aparținea prințului George Grigore Cantacuzino, Nababul. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, hala de producție devine service auto folosit de trupele germane. După naționalizare, fabrica este denumită “Motorul”, apoi este transformată în depozit.

FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
1922, Caleașca Încoronării. Sursa: MNIR.

Din păcate, nu se mai păstrează nicio caleașcă produsă de Fabrica Rieber, dar știm că elegantele trăsuri erau realizate după modelul celor vieneze.

O caleașcă istorică, unică, se află la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand” și a fost întrebuințată de Principele Alexandru Ioan Cuza, de Regii Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I. Datează din anul 1860 și a fost produsă de firma Jacob Lohner&Co din Viena, pentru a fi folosită în ceremonialuri sau călătorii cu caracter oficial.

Aceasta este trăsura cu care Regele Ferdinand I al României și Regina Maria au sosit la catedrala din Alba-Iulia, unde au fost încoronați ca Rege și Regină ai României Mari.

FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Caleașca Încoronării. Foto credit: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand”.

În 1885, tatăl lui Hermann Rieber, Johann, avea o fabrică de trăsuri în str. Mântuleasa

La început, în marea poveste a apariției fabricii de trăsuri, a fost Johann Rieber, tatăl lui Hermann J. Rieber. Locuia în strada Plantelor și era vecin cu căpitanul Dimitrie Pandele, despre a cărui reședință am scris  în articolul de mai jos:

Pe planurile istorice ale Bucureștilor din 1895-1899 și 1911, la actualul nr. 6 din str. Plantelor, apare trecută proprietatea lui Johann Rieber, fabricant de trăsuri de lux, inclusiv pentru Regele Carol I. În Anuarul Bucurescilor din 1885, Johann Rieber este menționat cu o fabrică de trăsuri în strada Mântuleasa.

În 1896, Herman J. Rieber cumpără o proprietate de la văduva Eufrosina L. Ricci în str. Romulus și, cam tot în acea perioadă, preia afacerea de la tatăl sau, prusacul Johann Rieber. Acesta își începuse activitatea în 1865 în București, dar nu se cunosc prea multe detalii până în anul 1885 când aflăm că avea afaceri cu tâmplărie, cărătășie și accesorii. Johann Rieber a deținut mai multe proprietăți în vechiul tronson al străzii Mântuleasa, Pictor Romano cu str. Plantelor. Johann Rieber moare în anul 1910, fiind născut în 1834 și căsătorit cu Emma Weber Rieber (1832-1920), soții Rieber fiind înmormântați la Cimitirul Evanghelic.

În 1903, Hermann J. Rieber (1870-1940), născut în București, demolează vechea casă a văduvei Ricci și o construiește pe actuala, după planurile arhitectului Ziegfried Kofszynski. Aici funcționa un salon de prezentare pentru trăsuri, clădirea avea un birou la parter, iar la etaj se aflau dormitoarele. Hermann Rieber a avut o familie numeroasă cu patru băieți: inginerul Jean Rieber, Alexandru, Emil și Rudolf.

În 1906, Hermann J. Rieber începe să comercializeze automobile iar în 1909 cumpără și proprietatea vecină, de la adresa Romulus 17. În planul cadastral din 1911 se mai păstra încă locuința foștilor proprietari, deci nu se realizase extinderea cu hala-atelier de mașini, pe care o cunoaștem azi ca sediu al Arhivelor Naționale. Frații Rieber au înființat și alte firme de mașini și unelte agricole, accesorii auto, etc. (Sursa informațiilor: ArhiTur 1/2022 (XVI) “Strada Romulus”, publicație culturală realizată de Asociația și Editura Istoria Artei, cercetare de Oana Marinache, istoric de artă).

În 1937, la vârsta de 67 de ani, Hermann I. Rieber transformă firma în Societatea Anonimă Rieber S.A.R, cedând conducerea fiului său, inginerul Jean Rieber, secondat de frații săi, Alexandru, Emil și Rudolf. Trei ani mai târziu, Hermann s-a stins din viață, la vârsta de 70 de ani.

FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Interior, Vila Rieber. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.
FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Interiorul reședinței Hermann J. Rieber. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.

Datorită asemănării stilistice dintre cele două imobile înclinăm să atribuim clădirea fabricii aceluiași arhitect, Ziegfried Kofszynski”

Monica Croitoru-Tonciu este istoric de artă, specializată în istoria arhitecturii și a artei decorative românești de la finalul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea. Este autoarea monografiei arhitectului Alfred Popper (Ed. Simetria, 2022), coautoare a volumului Un parcurs pe Dealul Mitropoliei și în împrejurimi (Ed. Simetria, 2021) și a co-curatoriat expoziții de artă românească în calitate de muzeograf la Muzeul Colecțiilor de Artă (în cadrul Muzeului Național de Artă al României).

B365: Ce date aveți despre ansamblul de clădiri Hermann J. Rieber?

Monica Croitoru-Tonciu: Ansamblul fostei fabrici de trăsuri Rieber (str. Romulus nr. 17) și a vilei Hermann I. Rieber (str. Romulus nr. 15) este o mărturie prețioasă a epocii sale, la trecerea dintre secolele XIX-XX, când trăsurile încă aveau întâietate în preferințele bucureștenilor.

Prima dintre clădiri datează de la sfârșitul anilor 1890 și a adăpostit fabrica de trăsuri Hermann I. Rieber (1870-1940), mai târziu reprezentant al firmei de automobile Mercedes în România. Afacerea cu trăsurile a fost moștenită de acesta de la tatăl său, Johann Rieber (1834-1910), originar din orașul Eppingen, sudul Germaniei, mutat înspre finalul secolului în București.

Cea de-a doua clădire, cu funcțiune rezidențială, a fost realizată cu mici modificări după planurile din 1903 semnate de arhitectul polonez Ziegfried Kofszynski (1858-1932), care se regăsesc la Arhivele Naționale ale României. Datorită asemănării stilistice dintre cele două imobile legate printr-o traversă suspendată, în stil eclectic cu elemente neogotice, înclinăm să atribuim clădirea fabricii aceluiași arhitect.

FOTO I Cel mai frumos monument de arhitectura industrială din București, o poveste dulce-amară: vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber”
Puntea dintre vilă și fabrică. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.
FOTO I Vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber” suferă și se degradează. Cum arată în interior casa și cel mai frumos monument de arhitectură industrială din București.
Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.

Elementele decorative, pitorești în ansamblul lor, amintesc de decorația conacelor sau a castelelor din nordul și centrul Europei”

Monica Croitoru-Tonciu: În exterior, cele două construcții sunt caracterizate de arcade semicirculare sau în ogivă, ancadramente de ferestre cu cartușe cu blazoane, mici console cu blazoane sau elemente vegetale, trafoare neogotice sau cu crinul regal, acoperișuri cu lucarne și fleșe sau nișe cu sculpturi în consolă privind jucăuș înspre trecătorii străzii. În interior, în vila Rieber întâlnim o scară principală cu parapet traforat din lemn, bolți în ogivă cu penetrații, pictate cu elemente vegetale și pergamente cu mesaje și decorate cu mici blazoane în relief, sau tavane casetate cu pictură imitație de lemn. Toate aceste elemente, pitorești în ansamblul lor, amintesc de decorația conacelor sau a castelelor din nordul și centrul Europei.

De altfel, cele două clădiri Rieber împărtășesc elemente stilistice comune – capiteluri, console, blazoane, și cu alte creații arhitecturale din București, precum cele două imobile Aron Iacob din strada Jean Louis Calderon, nr. 48-50, atribuite lui Kofszynski (la care a participat și Alfred Popper), sau cunoscutul stabiliment Caru’ cu Bere din strada Stavropoleos nr. 5, al arhitectului polonez în colaborare cu Alois Pesch.

Accentul central al logiei cu trafoare neogotice, coloane și parapet cu colonete de pe fațada dinspre stradă a vilei Rieber face trimitere la logiile de pe fațadele principale ale vilelor din strada Calderon.

Fațada Vilei Rieber. Foto credit: Buildings of România, pagina de facebook.
FOTO I Vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber” suferă și se degradează. Cum arată în interior casa și cel mai frumos monument de arhitectură industrială din București.
Fațada Vilei Rieber văzută de Raluca Morariu, artist plastic. Foto credit: Atelier Raluca Morariu, pagina de facebook.
FOTO I Vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber” suferă și se degradează. Cum arată în interior casa și cel mai frumos monument de arhitectură industrială din București.
Fațada Vilei Rieber văzută de Raluca Morariu, artist plastic. Foto credit: Atelier Raluca Morariu, pagina de facebook.

„Din păcate, cei doi sfincși care flanchează logia vilei din strada Romulus și care contribuiau mai departe la impresia sa de construcție medievală și-au pierdut, în timp,… capetele”

B365: Ce și cât îi datorează Bucureștiul arhitectului Ziegfried Kofszynski?

Monica Croitoru-Tonciu: Arhitectura românească, în general, și cea bucureșteană, în mod special, îi datorează acestui arhitect o serie de clădiri, cu funcțiune publică sau rezidențială, în stil eclectic cu elemente neogotice, sau în stil național, cu accente diverse, mai ales din anii 1920. „Reușita” sa bucureșteană este, bineînțeles, clădirea stabilimentului Caru cu Bere, comandată de frații Mircea, comercianți proveniți din comuna Cața (Brașov), unde arhitectura eclectică, cu elemente neogotice, pune în valoare pictura, stucomarmura, vitraliile, feroneria și mozaicul pavimentului, cele mai multe semnate de personalități din domeniu.

Se cunosc prea puțin astăzi colaborările prolifice ale lui Kofszynski cu arhitecții Alexandru Săvulescu, pentru Palatul Poștelor (astăzi, Muzeul Național de Istorie al României) și Biserica Amzei, cu Alois Pesch și Constantin B. Cretzoiu, pentru clădiri rezidențiale aparținând familiilor arhitect Octave Calleya, Nicu Negri, maior Constantinescu, maior Boteanu etc.

FOTO I Vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber” suferă și se degradează. Cum arată în interior casa și cel mai frumos monument de arhitectură industrială din București.
Interiorul reședintei Hermann J. Rieber. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.
FOTO I Vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber” suferă și se degradează. Cum arată în interior casa și cel mai frumos monument de arhitectură industrială din București.
Interiorul reședintei Hermann J. Rieber. Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.

Cât despre trăsurile de lux, azi dispărute aidoma birjelor, aflați că bucureștenii de rând au avut voie să le folosească abia după anul 1823. Până atunci, doar marii boierii aveau dreptul să se plimbe cu caleașca

O poveste grozavă despre ce pățeau bucureștenii de rând, dar și negustorii bogați, dacă se afișau în trăsuri de lux în București, ne spune Frederic Dame, în volumul “Bucureștiul în 1906”.

Boierii din București au avut dintotdeauna cai superbi, cu harnașamente luxoase și cu calești și butci splendide. Toți se întreceau care să aibă cei mai frumoși cai și cele mai somptuoase trăsuri. Vizitii purtau un soi de livrea alcătuită dintr-o dulamă strânsă în talie cu o centură lată din mătase. Pe cap purtau o căciulă înalta de postav negru, cu o insignă de mătase albă, iar iarna purtau căciulă de miel cu insignă de mătase roșie. La centură purtau cuțit cu mâner de argint. Boierii ieșeau toți la plimbare cam pe la aceeași oră.

FOTO I Vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber” suferă și se degradează. Cum arată în interior casa și cel mai frumos monument de arhitectură industrială din București.
Charless Dousault, Principele Grigore D. Ghika la plimbare, B.A.R, Muzeul Municipiului București.

Caleștile urcau la pas pe Podul Mogoșoaiei și după ce ajungeau la barieră, plecau în galop spre Băneasa sau Herăstrău. Până în 1823, doar boierii aveau dreptul să se plimbe în caleașcă. Comercianții, oricât de bogați ar fi fost, trebuiau să meargă cu trăsuri oarecare, deoarece nu existau birje. Primele birje au început să apară abia în 1828.

În “Istoria fondării Bucureștiului”, lucrare în care, printre multe naivități, există și unele detalii foarte interesante, Papazoglu povestește că, în 1816, doamna țării, soția lui Caragea, văzu trecând pe sub ferestrele sale o caleașcă nou-nouță cu doi cai fercheși din cale-afară. Vizitiul era îmbrăcat și el în straie deosebite, iar în caleașcă stăteau două femei necunoscute, care nu-i păreau a fi dintre doamnele boierimii orașului. Îl chemă pe baș-ciohodar și-i porunci să fugă după caleașcă și s-o aducă la curte. Porunca îi fu numaidecât îndeplinită.

Caleașcă suspectă fu adusă la curte și cele două doamne fură rugate să coboare. Aflară atunci că erau nevestele a doi dintre cei mai bogați blănari din București, Dedu și Chiochina. Doamna țării le ceru să se întoarcă pe jos acasă, “unde aveau treburi de făcut și copii de crescut”. Cât despre caleașcă și cai, acestea fură duse la grajdurile domnești. Domnul țării, Caragea, aflând “ce se petrecuse”, îi chemă pe cei doi blănari, întrebându-i cum cutezau să aibă cai și o caleașcă de mare preț. Blănarii îi explicară că un negustor din Viena, care le datora 5000 de franci și nu puteau să plătească, le trimisese caii aceia și caleașca. Domnitorul porunci să li se plătească 5000 de franci comercianților și păstra pentru el trăsura și caii”. (Frederic Dame, Bucureștiul în 1906, Editura Paralela 45, pg. 287-288).

FOTO I Vila și fosta Fabrică de calești “Hermann J. Rieber” suferă și se degradează. Cum arată în interior casa și cel mai frumos monument de arhitectură industrială din București.
Paulus Petritsch, Plimbarea lui Nicolae Mavrogheni cu trăsura trasă de cerbi, B.A.R, Muzeul Municipiului București.

Spațiul interior generos al fabricii de trăsuri Rieber, ce servește în prezent drept depozit al statului, merită să fie valorificat”

B365: Monica Croitoru-Tonciu, ce soartă ar merita să aibă ansamblul de arhitectura Hermann J. Rieber?

Monica Croitoru-Tonciu: Clădirile ansamblului Rieber se află în prezent în stare de degradare și necesită lucrări de consolidare și restaurare, care au potențialul de a devoala încă și mai multe detalii de finețe ale arhitecturii de la trecerea dintre secolele XIX-XX. Spațiul interior generos al fabricii, ce servește în prezent drept depozit al statului, merită să fie valorificat și integrat în circuitul cultural al capitalei prin organizarea de evenimente diverse, unele chiar cu specific, de ce nu, automobilistic.

Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.
Foto credit: Ana Dumitru, Instagram @anadumitru_.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:

Cookies