Există în Sectorul 2 un cartier care, până mai ieri, nu figura în niciun plan administrativ. Se numește Baicului, e mărginit de străzile Doamna Ghica, Heliade Între Vii și Dumitru Slugerul, și are blocuri, grădini de bloc și iarbă. De acum, are și un catalog de prețuri.
Catalogul nu se numește catalog. Se numește deviz general și e anexat la Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 178/2026, prin care aleșii au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru „Amenajare și modernizare spațiu public” în perimetrul respectiv. Valoarea: 101.937.634 de lei cu TVA. Adică aproximativ 20 de milioane de euro. Aproximativ 11 hectare. Pe grupurile de cartier a apărut, între timp, o siglă. Scrie „Shopincă” și dedesubt, cu litere mici – „niciun preț nu e prea mare”.

Hotărârea nr. 178 din 2026 nu conține nicio referire la iarbă, la garduri vii sau la coșuri de gunoi. Hotărârile de consiliu local rareori conțin. Ele aprobă indicatori tehnico-economici și devize generale, adică documente care spun cât costă un lucru la nivel de plafon maxim, urmând ca prețul real să iasă mai târziu, din procedura de achiziție publică.
Obiectul: amenajarea și modernizarea spațiului public – spații verzi, parcări și platforme existente, trotuare, alei, împrejumiri, mobilier urban – plus lucrări de reparații și înlocuiri „în funcție de situația reală constatată în teren”. Cifrele care circulă acum pe Facebook și în presă nu sunt facturi. Sunt limite maxime. Nimeni nu a plătit încă 187 de lei pentru un metru de gard viu. S-a votat doar că, dacă va fi nevoie, se poate.
Cel care a deschis devizul la pagina cu prețuri unitare e consilierul general Cristian Didiță, fost șef de cabinet al primarului Sectorului 2 în mandatul trecut. A comparat prețurile din documentația actuală cu cele din acordurile-cadru pentru lucrări similare publicate de Administrația Domeniului Public Sector 2 între 2020 și 2024, completate cu situații de plată pentru lucrări chiar executate. Rezultatele, în ordinea în care sar în ochi:
Coșuri de gunoi. 3.539 de lei bucata. Sunt prevăzute 190 de bucăți, adică 672.456 de lei. În mandatul precedent, cel mai scump coș folosit de ADP Sector 2 costa 700 de lei. Un coș de gunoi din Baicului de mâine valorează, așadar, cinci coșuri de gunoi din Baicului de acum doi ani.
Împrejmuiri. 7.199.500 de lei, la 847 de lei metrul de gard. Didiță observă că sumele apar într-o perioadă în care Bucureștiul tinde, în general, să scoată gardurile din jurul spațiilor verzi, nu să le pună.
Ridicarea căminelor la cotă. 4.280 de lei bucata.
Asfaltări, pavaj, borduri. Creșteri medii de peste 200% față de mandatul anterior. La decaparea asfaltului existent – o operațiune simplă – creșterea depășește 400%.
Gazon, garduri vii, săpat, irigații. Media creșterilor trece de 280%.
Aici intră metrul de gard viu. Domnul Radu, a scris pe grupul de Facebook „Sector 2 – Informații și Dezbateri”: 65 de lei metrul liniar în perioada 2020–2024, 187 de lei metrul liniar în proiectul din Baicului. „La Shopincă nici iarba nu mai crește. Se scumpește.” Diferența de preț este de 2,88 ori mai mare, adică o creștere de aproximativ 188% față de iarba de acum doi ani.
Trebuie spus, în apărarea devizului, exact ce spune și autorul analizei: prețurile din indicatorii tehnico-economici sunt plafoane maxime. Procentajele de creștere invocate sunt rezultatul unei comparații făcute de un consilier cu contracte din mandatul anterior, nu valori calculate sau asumate oficial de Primăria Sectorului 2. Prețurile finale se stabilesc la licitație și pot fi mai mici.
Didiță admite asta și adaugă imediat: „unde e fum sigur urmează și foc”. Creșterile de 300–500%, spune el, nu ajung din întâmplare într-un deviz. Rămâne, deocamdată, un catalog. Un metru de gard viu la 187 de lei, un coș de gunoi la 3.539, 7,2 milioane de lei în garduri și 378 de metri pătrați de spațiu verde nou pentru Baicului.