FOTO | Groapa de gunoi de pe strada Grigore Moisil. Și mașinile fac slalom printre resturi de materiale de construcție, saltele răpciugoase și o găleată pensionată

24 sept. 2026
287 afișări
FOTO | Groapa de gunoi de pe strada Grigore Moisil. Și mașinile fac slalom printre resturi de materiale de construcție, saltele răpciugoase și o găleată pensionată
FOTO | Groapa de gunoi de pe strada Grigore Moisil. Și mașinile fac slalom printre resturi de materiale de construcție, saltele răpciugoase și o găleată pensionată | Sursa foto: Sector 2 - Informații și dezbateri / Facebook

Pe Strada Grigore Moisil din Sectorul 2 nu se poate circula din cauza gunoaielor. Bucureștenii din zonă spun că, deși situația a fost semnalată acum o săptămână, nu s-a luat nicio măsură.

Pe Strada Grigore Moisil sunt lăsate saltele, plăci de mobilier și tot felul de gunoaie

Un membru al comunității „Sector 2 – Informații și dezbateri” a publicat joi dimineață mai multe fotografii cu dezastrul de pe stradă. Omul a precizat în descrierea postării locația exactă. În plus, acesta a semnalat că, deși sesizarea a fost făcută acum o săptămână, autoritățile nu au făcut nimic.

În Sectorul 2, pe strada Grigore Moisil, nr. 3, bloc 7, zona a fost lăsată într-o stare deplorabilă. Au fost abandonate saltele, deșeuri și diverse resturi, astfel încât locul arată efectiv ca o groapă de gunoi. De aproximativ o săptămână, situația a rămas neschimbată și nu s-a luat nicio măsură pentru curățarea și igienizarea zonei. Vă rugăm să interveniți cât mai curând pentru remedierea acestei situații, scrie bucureșteanul în textul postării.
| Sursa foto: Sector 2 - Informații și dezbateri / Facebook
| Sursa foto: Sector 2 – Informații și dezbateri / Facebook
| Sursa foto: Sector 2 - Informații și dezbateri / Facebook
| Sursa foto: Sector 2 – Informații și dezbateri / Facebook
| Sursa foto: Sector 2 - Informații și dezbateri / Facebook
| Sursa foto: Sector 2 – Informații și dezbateri / Facebook

Locatarii spun că problema este veche

În comentariile postării, alți bucureșteni din Sectorul 2 susțin că se confruntă de mult timp cu problema gunoaielor. Unii spun despre această zonă a orașului că este „cel mai murdar și dezordonat Sector”, în timp ce alții încearcă să găsească cauzele.

Avem o mare, mare problemă în acest moment în tot Sectorul 2. Anumiți cetățeni care locuiesc la case și nu au contracte de salubritate sau care vor să plătească mai puțin își cară deșeurile în multe zone „ferite” de camere de supraveghere și în zone mai retrase, adaugă un locuitor din zonă.

Andrei Trandaș, consilier local al Sectorului 2, a lăsat și el un comentariu. Nu a oferit niciun răspuns, ci doar a etichetat Supercom Sector 2 și Direcția Generală de Poliție Locală Sector 2.

În august a fost o campanie de colectare a deșeurilor

Luna trecută, Supercom a demarat o campanie în cadrul căreia a ridicat gratuit deșeurile voluminoase din Sectorul 2. Atunci, echipele de salubrizare au fost la peste 150 de adrese din toate cele 10 zone ale Sectorului. Au fost ridicate deșeuri precum saltele, electrocasnice, mobilier și altele.

Tot în luna august, Rareș Hopincă le reamintea bucureștenilor de amenzile pe care le pot primi dacă lasă astfel de obiecte pe domeniul public.

Nu abandonați deșeurile voluminoase pe domeniul public în alte zile. Depozitarea necontrolată se sancționează, iar deșeurile din construcții (moloz) nu fac obiectul acestei campanii. Mulțumim pentru înțelegere și pentru că ne ajutați să ținem Sectorul 2 curat, transmitea atunci Primăria.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies