Angajații Metrorex au declanșat, luni, 3 februarie, grevă japoneză la metrou. Sindicaliștii trag un semnal de alarmă și vor să-i atenționeze pe călători și pe personalul de decizie cu privire la situația în care se află metroul, spune Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM).
Sindicaliștii de la metrou spun că, în situația în care solicitările lor nu vor fi soluționate, la data de 10 februarie vor declanșa „o grevă de exces de zel”.
În această dimineață, Metrorex a ținut să spună că trenurile de metrou circulă normal.
Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) a decis declanșarea, în data de 3 februarie, a unei greve japoneze de atenționare a călătorilor și a personalului de decizie cu privire la situația în care se află metroul urmând ca, dacă solicitările sindicaliștilor nu vor fi ascultate, în 10 februarie aceștia să declanșeze o grevă de exces de zel, potrivit Agerpres.
Sindicaliștii de la metrou sunt nemulțumiți de Ordonanța Trenuleț. Angajații Metrorex nu au mai avut parte de creșterea salarială negociată anterior și prevăzută în CCM (Contractul Colectiv de Muncă). Noul CCM a fost încheiat la începutul lunii decembrie 2024. De asemenea, ordonanța presupune și o subfinanțare a companiei Metrorex.
Recent, liderul USLM, Marian Artimon, a precizat, pentru Agerpres, că informații despre greva japoneză vor fi afișate pe toate cabinele de acces și pe trenurile de metrou, iar asta s-a și întâmplat luni dimineață, 3 februarie 2025.
Compania care administrează transportul public subteran din București a anunțat luni dimineață, 3 februarie, că trenurile de metrou circulă normal. Metrorex a făcut anunțul într-o postare pe pagina de Facebook:
Stimați călători, vă informăm că la această oră, trenurile de metrou circulă conform programului de circulație din zilele lucrătoare.
Vă dorim o săptămână ușoară și călătorii plăcute cu metroul!
Sindicaliștii de la metrou au protestat, pe 21 și 22 ianuarie, în fața Ministerului Finanțelor și a Guvernului, cerând creșterea salariilor conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat în decembrie 2024 și finanțarea corespunzătoare a companiei.