Astăzi este lux, curățenie și liniște, dar acum un secol aici era una dintre cele mai sărace și murdare mahalale din tot Bucureștiul. E vorba despre, șocant, Floreasca. Cartierul care reunește azi unele dintre cele mai luxoase și cunoscute restaurante, baruri, terase și cafenele era amintit odinioară de bucureșteni ca „Groapa de porci”, pentru că asta era, pe lângă numărul mare de infractori, cea mai mare atracție a zonei.
Cartierul Floreasca, deși în prezent este unul dintre cele mai râvnite și mai liniștite cartiere din întregul București, acesta are în spate o poveste scurtă dar extrem de interesantă și plină de evenimente, o istorie care prin chintesență prezintă extinderea și modernizarea Capitalei din ultimul secol.
Actualul cartier a fost înainte de Primul Război Mondial o zonă mărginașă și dezolantă din preajma Bucureștiului de-atunci, aici aflându-se un ghetou sărac, unde locuia o comunitate romă însemnată. Zona era numită adesea, din cauza aspectului și a condițiilor (lipsa apei curente, parțial electrificată) „Groapa Floreasca”, dar și „Groapa de porci”; aceasta fiind una dintre activitățile principale ale locuitorilor zonei.
Mahalaua a început să dispară odată cu parcelarea zonei Floreasca. Spre deosebire de parcelarea Ioanid, de exemplu, care a fost destinată oamenilor înstăriți, parcelarea de la Floreasca a fost similară mai degrabă cu cele din Grivița sau Bazilescu: terenuri mici, pentru locuințe de mici dimensiuni, destinate muncitorilor de la fabricile ce se ridicau în zonă. Această parcelare a fost realizată de arhitectul Ion D. Trajanescu, și a fost realizată de Societatea Comunală de Locuințe Ieftine.
La modernizarea și extinderea cartierului Floreasca a contribuit în mare măsură în perioada interbelică deschiderea fabricii Ford, prima mare linie de montaj din estul Europei a companiei americane, fabrica devenită „Automatica” din perioada comunistă.
Schimbarea de peisaj pe lângă lotizare a apărut după instaurarea regimului comunist, mai precis în primii ani ai deceniului 5 al secolului trecut. Atunci, blocurile staliniste, realizate în stil realist-socialist au fost terminate în întregime în doar câțiva ani, cartierul Floreasca având „la cheie” școală, magazine, și parcuri, astfel că putea să fie considerat un cartier de sine stătător.
Aceste imobile, despre care se spune că erau date doar celor importanți din partid nu erau pe cât de luxoase se crede, fiind vorba despre apartamente de mici dimensiuni, poreclite batjocoritor „cotețe”, ce au fost destinate „omului nou”, proletarilor care munceau în fabrici și uzine, dar și în șantiere, pentru „cauza socialismului”. Ce-i drept, locuințele erau într-adevăr date unora dintre cei mai fideli și importanți oameni din partidul Comunist, printre care s-a numărat și fostul președinte Ion Iliescu.
Desigur, după Revoluție, extinderea orașului spre nord, apariția centrului financiar din Pipera și Floreasca și reobținerea terenurilor de către urmașii proprietarilor de dinainte de instaurarea regimului comunist au dus la un „boom” al zonei, Floreasca fiind în prezent una dintre cele mai căutate și apreciate zone din tot Bucureștiul.
În încheiere, denumirea de Floreasca a zonei datează de secole bune, aici aflându-se o parte din moșia boierilor Florești din secolele XVI-XVII încoace, astfel că vorbim de un nume care a dăinuit cu ani mulți înainte ca aici să apară „Groapa de porci”.