Lucrările la Planșeul Unirii continuă, chiar dacă vremea de primăvară este puțin cam nehotărâtă și ba plouă, ba e soare.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, spune că echipele sunt prezente pe șantier.
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, spune că echipele de pe șantier lucrează în continuare la armarea și cofrarea noilor secțiuni ale plăcii de beton.
Dar și la realizarea piloților forați care vor susține noua structură de deasupra râului Dâmbovița.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.
Și primăvară cu ploi și soare ca în plină vară. Ambele, în aceeași zi, pe șantierul Planșeului Unirii, însă lucrările nu se opresc nicicum.
Constructorii trag tare, atât în ceea ce privește armarea și cofrarea noilor secțiuni ale plăcii de beton, cât și în privința realizării, în continuare, a piloților forați pe care se sprijină noul „capac” al râului Dâmbovița, a scris Băluță.




Amintim că, recent Daniel Băluță a declarat că șantierul ar putea fi gata înainte de termenul prestabilit. A transmis că estimează că lucrările vor fi terminate fie la finalul acestui an, fie în primăvara anului următor.
De asemenea, constructorul avansează tot mai mult pe șantier pentru a finaliza refacerea plăcii de beton din centrul orașului. Structura era într-o stare degradată și reprezenta un pericol pentru toți cei care o traversau zilnic.
Antreprenorul a spus că este la peste 30% din această lucrare în execuție și, mai mult ca sigur, se va progresa, în funcție de bugetul alocat pe acest an. Termenul pentru finalizare este în 2027, spre final, dar asocierea de constructori este ca lucrarea să se termine cât mai repede. Constructorul Erbașu a mai adăugat că nu știe dacă vor reuși în acest an.
Într-adevăr, este necesară o finanțare suplimentară, nu suplimentară față de contract, ci suplimentară față de bugetarea inițială pe 2026.
Una este dacă se va bugeta la nivelul Ministerului Dezvoltării o sumă de 900 de milioane, cât este suma cu tot cu TVA rămasă, alta este dacă se vor bugeta doar 300 de milioane, însă noi am făcut progres din punct de vedere tehnic și administrativ.
Lucrarea a progresat în continuare, chiar dacă poate finanțarea a mai întârziat, a declarat Cristian Erbașu într-o conferință de presă.