FOTO | Expoziție multisenzorială la Muzeul Antipa din București. 12 fotografii sunt prezentate într-un mod inedit la „World Unseen”, iar nevăzătorii le pot simți

10 dec. 2024
2264 afișări
FOTO | Expoziție multisenzorială la Muzeul Antipa din București. 12 fotografii sunt prezentate într-un mod inedit la „World Unseen”, iar nevăzătorii le pot simți
FOTO | Expoziție multisenzorială la Muzeul Antipa din București. 12 fotografii sunt prezentate într-un mod inedit, iar nevăzătorii le pot simți | Foto credit: Ruxandra Nitescu

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București găzduiește în această perioadă o expoziție multisenzorială ce poate fi „admirată” chiar și de persoanele cu deficiențe de vedere: „World Unseen”. Aceasta este alcătuită dintr-o colecție de fotografii prezentate într-un mod inedit, și poate fi vizitată până în martie 2025.

„World Unseen” – o expoziție multisenzorială, prezentată la Muzeul Antipa

În cadrul acestei expoziții publicul poate admira 12 fotografii realizate de fotografi renumiți la nivel internațional, printre care se numără și:

  • Fotojurnalistul sud-african Brent Stirton,
  • Fotojurnalist brazilian Sebastião Salgado,
  • Fotograful sportiv Samo Vidic,
  • Fotografa de modă Heidi Rondak
  • Fotojurnalistul Muhammed Muheisen (dublu câștigător al premiului Pulitzer),
  • Rareș Beșliu – singurul fotograf român prezent în cadrul proiectului.

Imaginile inedite, surprinse de fotografii iscusiți, sunt prezentate într-un mod inedit ce le face accesibile nu doar pentru persoanele tipice, dar și pentru persoanele care au deficiențe de vedere, indiferent de gravitatea acestora. Mai precis, folosind tehnologia Canon fotografiile au fost imprimare în relief, fiind însoțite de planșe în Braille unde sunt descrise și de descrieri audio.

Această abordare oferă vizitatorilor o experiență tactilă unică, permițându-le să se conecteze profund cu imagini puternice și poveștile emoționante din spatele lor.

Dr. Luis Popa, Director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a declarat:

Expoziția „World Unseen” este un exemplu perfect al angajamentului nostru de a crea experiențe incluzive, care aduc arta, știința și tehnologia mai aproape de oameni. Credem că accesibilitatea nu este doar o responsabilitate, ci și o oportunitate de a inspira și de a conecta oamenii dincolo de barierele fizice sau senzoriale. 

Până la acest moment, expoziția „World Unseen” a fost prezentată și în Croația, Slovenia, Kazahstan, Ucraina, Germania și Anglia, fiind primită cu entuziasm pentru contribuția ei la promovarea incluziunii și a accesibilității în artă.

În România, aceasta poate fi vizitată până la data de 2 martie 2025 și face parte din circuitul general de vizitare al muzeului. Doritorii pot achiziționa biletele de la ACEST link.

| Sursă foto: Muzeul Antipa
| Sursă foto: Muzeul Antipa
| Sursă foto: Muzeul Antipa
| Sursă foto: Muzeul Antipa
| Sursă foto: Muzeul Antipa

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies