FOTO 🐶 Ei sunt Dovlecel și Cookie, doi frățiori care-și caută oamenii lor. Costumați de Halloween, vor să sperie doar singurătatea din adăpost 🎃

28 oct. 2025
273 afișări
FOTO 🐶 Ei sunt Dovlecel și Cookie, doi frățiori care-și caută oamenii lor. Costumați de Halloween, vor să sperie doar singurătatea din adăpost 🎃
FOTO 🐶 Ei sunt Dovlecel și Cookie, doi frățiori care-și caută oamenii lor. Costumați de Halloween, vor să sperie doar singurătatea din adăpost 🎃 | Sursa foto: ASPA - Facebook

Dovlecel și Cookie sunt doi cățeluși de numai 2 luni care vor să părăsească țarcurile neprietenoase ale adăpostului în care stau acum, pentru a ajunge în brațele unor familii iubitoare. Ei se află acum la adăpostul ASPA Bragadiru, alături de mama și ceilalți trei frați ai lor.

Ei sunt Dovlecel și Cookie, doi frățiori care își caută familii iubitoare

În pragul sărbătorii de Halloween, ASPA continuă demersurile de promovare a adopției cățeilor din adăposturile din București.

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor publică imagini cu doi cățeluși, frate și soră, pe numele lor Dovlecel și Cookie, în vârstă de numai 2 luni.

Ei nu se află singuri în adăpost, ajungând aici împreună cu mama și ceilalți 3 frați ai lor.

De Halloween, sub luna plină, doi pui nu urlă, ci speră – Dovlecel (51524) și Cookie (51528) sunt un frățior și o surioară de numai 2 luni care speră la o pătură, o curte, o canapea, la iubirea ta.

Cei doi strigă după ajutor și după familii iubitoare. Nu doar pentru ei, ci și pentru mămica lor și cei 3 frați cu care au intrat în adăpost. Sunt jucăuși, veseli și fermecători, transmite ASPA.

Întrucât vârsta o permite, cei doi căței sunt promovați spre adopție și sunt în căutarea unor familii iubitoare. Acum se află în adăpostul ASPA Bragadiru.

La ședința foto s-au distrat pe cinste și au furat inimile echipei care i-a imortalizat. Lasă-ți inima „furată” și adoptă-i! Cum ar fi să petreacă, și ei și familia, Halloweenul la casa lor? Îi găsești la adăpostul ASPA Bragadiru, mai precizează ASPA.

Sursa foto: ASPA – Facebook
Sursa foto: ASPA – Facebook
Sursa foto: ASPA – Facebook
Sursa foto: ASPA – Facebook
Sursa foto: ASPA – Facebook
Sursa foto: ASPA – Facebook

Mai multe detalii sunt disponibile sunând la numărul de telefon 0741.817.863. Cei care doresc să adopte un câine se pot duce și direct în adăposturile ASPA.

Pentru a cunoaște alți căței, persoanele care vor să adopte pot consulta și catalogul online ASPA.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies