Mai multe tramvaie din București (liniile 19, 23 și 32) sunt blocate în trafic la acest moment din pricina aglomerației excesive din oraș. Astfel că, deși afară este foarte frig, bucureștenii sunt nevoiți să stea ceva mai mult în stații în această după-amiază.
UPDATE ora 15:23: STB a informat că la acest moment, linia de tramvai cu indicativul 32 circulă normal. Aceasta a fost afectată de aglomerație pentru mai bine de 2 ore:
Linia 32 funcționează in condiții normale de trafic. Circulație cu dificultate timp de 175 de minute (12:15-15:10).
Conform unui cititor B365.ro, o coadă de tramvaie ale liniilor 19 și 23 s-a format pe Bulevardul Camil Ressu, pe sensul de mers către Bulevardul Nicolae Grigorescu/Bulevardul Theodor Pallady. Mijloacele de transport public nu pot înainta deoarece traficul infernal de la această oră a blocat intersecțiile pe unde trec aceste linii de transport public de suprafață.
Iată o fotografie de la fața locului:
Societatea de Transport București (STB) a anunțat cu puțin timp în urmă, pe pagina de „X” (fost Twitter) STB SA Clienți, că aceeași problemă este întâmpinată și pe traseului tramvaiului 32. Linia care circulă între terminalele „Depoul Alexandria” și „Piața Unirii” întâmpina dificultăți din cauza traficului intens.
Iată mesajul postat la ora 14:38:
De la ora 14:15, linia 32 funcționează cu dificultate din cauza traficului intens înregistrat pe traseu.
Acestea nu sunt singurele linii de transport public operate de STB care au întâmpinat probleme pe traseu. Linia de autobuz 178 a fost și ea blocată pentru 30 de minute din pricina unei mașini parcate neregulamentar. Aceasta a rămas la intrarea pe Strada Ion Brezoianu.
La acest moment, linia 138 circulă normal:
Linia 178 funcționează normal pe Str. Ion Brezoianu. Blocare si deviere: 28 de minute (14:40-15:08).
Existat probleme și pe traseele liniilor 16 și 36. Acestea au rămas pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, din pricina unor deficiențe. Până la momentul publicării acestui articol, STB nu a anunțat reluarea circulației pentru aceste linii:
Liniile 16 si 36 – blocate pe Bd. Dimitrie Pompeiu, înainte de stația Gelcap, pe sensul spre Piața Sfânta Vineri. Cauza: deficiente. S-au aplicat masuri de deviere.