Era tot decembrie, luna decembrie a anului anul 1869, când Palatul Universității din București era inaugurat. Era cea mai mare, mai impunătoare, mai importantă clădire din oraș. Fusese și cea mai costisitoare, dar a fost un cost asumat pentru ridicarea unui templu al cunoașterii.
Universitatea București a fost înființată prin Decretul nr. 765 din iulie 1864, semnat de Alexandru Ioan Cuza. La început, UB avea trei facultăți: de Drept, de Științe, de Litere și Filosofie.
Instituția a devenit succesoarea structurilor de învățământ superior din Țara Românească, inaugurate de Academia Domnească în anul 1694.
Iar Palatul Universității a fost construit în 3 etape diferite, iar cele mai multe dintre corpurile ansamblului datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX
Corpul Central al Palatului Universității a fost inaugurat pe 1 decembrie 1869, în prezența Regelui Carol I, a membrilor Guvernului, a profesorilor și a studenților.
Cu fațada da lungă și impresionantă din strada Edgar Quinet, Palatul Universității i-a cucerit pe bucureșteni din prima zi:
În partea centrală a Palatului Universității se înălțau șase coloane masive realizate în stil ionic, unite în partea de sus printr-o arhitravă care susținea frontonul triunghiular împodobit cu sculpturi alegorice, realizate în stil clasic din piatră de Rusciuk. În vârful frontonului era amplasat un vultur cu aripile deschise și câte două himere deasupra celorlalte două colțuri ale triunghiului. Traveea centrală și tronsonul din partea stângă a Universității au fost demolate în anii ’50. (sursa: Studiul Istoric Arhitectural)
Impresionanta fațadă a Palatului Universității a rezistat până în ziua de 4 aprilie 1944, când a primit o lovitură devastatoare în timpul bombardamentelor asupra Bucureștiului.
În imaginea de mai sus, păstrată în arhiva Agerpres, efectele bombardamentului german sunt dureros de vizibile. Vestea extraordinară este că spectaculosul fronton cu vultur și grifoni, distrus de bombardamente, va fi refăcut de la zero. Anul acesta, Palatul Universității a intrat într-un foarte necesar și mult așteptat proces de consolidare și restaurare.
1944 a fost anul în care Bucureștiul a fost bombardat succesiv; la început, au fost atacurile aviaţiei sovietice, apoi cele ale aliaților anglo-americani şi, la sfârşit, au fost bombardamentele germane. Clădirea Palatului Universității a fost afectată grav de acestea din urmă.
În jurnalul său ținut de-a lungul, academicianul Gheorghe Ionescu-Siseşti documentează aproape zilnic unul dintre cei mai grei ani din istoria orașului. Ziua de 4 aprilie a fost cumplită pentru bucureșteni:
Marți, 4 aprilie. La 13.40 s-a dat alarma aeriană. Cu trei ore înainte fusese un exerciţiu, astfel că lumea nu era prea grăbită să se adăpostească. Din nefericire, de data aceasta alarma era reală şi primejdia foarte gravă. Au venit bombardiere anglo-americane, care au bombardat Bucureştii timp de o oră. Au fost lovite grav multe instituţii publice şi case particulare: Ministerul Lucrărilor Publice, Palatul Regal, Hotel Splendid, Park Hotel, Athenee Palace, Hotel Ambasador (acesta din urmă mai puţin grav). Au fost lovite şi dărâmate multe blocuri şi case particulare în centrul oraşului, în preajma hotelurilor vizate, unde locuiesc ofiţeri germani. Dar cartierul cel mai lovit a fost cartierul Gării de Nord. Au căzut bombe pe localul gării, pe persoane şi pe linii. Gara era înţesată de refugiaţi şi au fost multe victime. Bombardamentele s-au întins din Gara de Nord până la B.M. (Bucureşti Mărfuri şi până la Chitila-Triaj, unde staţionau sute, după aprecierea mea, mii de vagoane. Fusesem cu o zi înainte la gara de triaj, spre a mă ocupa de vagonul nostru cu oi. Cea mai mare parte din vagoane era cu refugiaţi. Bombele au căzut în mijlocul lor. Distrugerile au avut un caracter cu totul tragic, din cauza numeroaselor vagoane cu muniţii care erau pe liniile de triaj. Muniţiile au explodat şi dezastrul a fost îngrozitor. Până seara au durat exploziile. A fost un infern, povesteşte asistentul meu Georghiu, care se dusese spre Chitila după încetarea alarmei, cu gândul să-şi urce soţia într-un tren care spera el că ar fi putut pleca din Chitila.
În imaginea de mai jos, e o parte a clădirii Palatului Victoria (partea dreaptă), dupa bombardamentul american din 4 aprilie 1944, descris mai sus de către academicianul Gheorghe Ionescu-Siseşti.
Clădirea Universităţii din București a fost construită în stil neoclasic pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava (sec. XVI). În biserica mănăstirii a funcţionat Academia Domnească de la Sf. Sava, prima şcoală superioară din Ţara Românească. Planurile de construcţie ale Palatului Universităţii i-au aparţinut arhitectului oraşului şi, totodată, decan al Facultăţii de Ştiinţe, Alexandru Orăscu.
Agerpres amintește că lucrările de construcţie au început pe 10 octombrie 1857, când a fost pusă piatra de temelie, în cadrul unei ceremonii deschise de Gheorghe Costaforu, Directorul Şcolilor (primul rector al Academiei), la care a participat şi Al. Ghica, primul domnitor regulamentar al Ţării Româneşti şi caimacam, care a aşezat prima cărămidă a fundaţiei.
Ansamblul clădirii este format dintr-un corp central dominant și două laterale, de o parte şi de alta, unite între ele prin corpuri de legătură mai joase.
Decorațiunile exterioare inițiale ale palatului, cele distruse la bombardamentul din 1944, au fost realizate de sculptorul Karl Storck.