FOTO-DOCUMENT | Negustori de mături pe deal, la Cotroceni, pe lângă Școala de Război, acum Academia Militară

13 apr. 2023
4218 Afișari
FOTO-DOCUMENT | Negustori de mături pe deal, la Cotroceni, pe lângă Școala de Război, acum Academia Militară
FOTO-DOCUMENT | Negustori de mături pe deal, la Cotroceni, pe lângă Școala de Război, acum Academia Militară | Sursa foto: Agerpres

București, pe deal, la Cotroceni, în 1936. O imagine unică: negustori ambulanți de mături, undeva lângă ceea ce atunci se cheama Școala de Război, acum este Academia Militară).

Imaginea aceasta a târgoveților cu mături în spinare în fața Școili de Război din dealul Cotrocenilor este remarcabilă și valoroasă în sine. Ne arată, parcă mai mult decât orice imagine a vechiului București, cât de mult s-a transformat orașul în mai puțin de 100 de ani. Aici, acum, este un cu totul alt univers decât atunci, cu 87 de ani în urmă.

Cotroceni, una din cele mai vechi povești din București

Cotroceniul este una dintre cele mai vechi așezări din Capitală. Primele sale atestări documentare sunt  de pe vremea lui Mihai Viteazul, iar codrul Cotrocenilor și moșia au apărut pentru prima dată într-un hrisov domnesc în  noiembrie 1614.

Până pe la secolului al XVII-lea, pe locul cartierului select și fermecător de azi exista o pădure deasă, în care se ascundeau hoții și haiducii. Și de la ei avem și  numele Cotroceni, venit pe lume de uitatul verb arhaic „a cotroci”, care însemna a adăposti, a ascunde sau a pierde urma.

După 1670, pe dealul Cotroceni vor fi construite o mânăstire (apoi, aici avea să apară Grădina Botanică ) și mai multe case domnești. Carol I le-a demolat și a ridicat palat care să-i devină reședință la București. Un palat a cărui construcție începe în 1880.   

Carol I și Elisabeta au locuit în casele domnești timp de două decenii, după care au decis să se mute în „Marele Palat” de pe Calea Victoriei. În cele din urmă, în primăvara anului 1889, Carol I a decis demolarea vechilor case din Cotroceni şi construirea unui palat regal modern, un loc în care să locuiască Prinţul Ferdinand, nepotul după frate al lui Carol I.

Palatul Cotroceni a fost realizat de arhitectul francez Paul Gottereau, care a realizat și Palatul C.E.C, Biblioteca Centrală Universitară din București, dar și Muzeul de Artă din Craiova.

Îți recomandăm să formidabila poveste a cartierului Cotroceni și pe ncea a Palatului, mai jos:

 

Cookies