FOTO | Dl. Negoiță ne prezintă revoluționare treceri de pietoni momentan imaginare. Anunță o cantitate monumentală: peste 1.000 de zebre colorate și supraînălțate

24 iun. 2026
494 afișări
FOTO | Dl. Negoiță ne prezintă revoluționare treceri de pietoni momentan imaginare. Anunță o cantitate monumentală: peste 1.000 de zebre colorate și supraînălțate
FOTO | Dl. Negoiță ne prezintă revoluționare treceri de pietoni momentan imaginare. Anunță o cantitate monumentală: peste 1.000 de zebre colorate și supraînălțate | Sursa foto: Robert Negoiță/Facebook

Am admirat borduri și pavele în Sectorul 3, dar iată ce frumos arată zebrele imaginare ale domnului Negoiță! Primarul a găsit ac de cojocul șoferilor care iau trecerile de pietoni ca pe sugestii, așa că o să le ridice la nivelul trotuarului. Așa că de acum, când vezi o trecere de pietoni în Sectorul 3, ori încetinești considerabil, ori afli pe pielea ta cât de bună e suspensia de la mașină.

Sursa foto: Robert Negoiță/Facebook
Sursa foto: Robert Negoiță/Facebook

Negoiță anunță că se va lucra în peste 1.000 de puncte din sector: 826 de treceri de pietoni, 190 de intersecții în T și 84 de intersecții în X. 81 dintre intersecții sunt în apropierea școlilor. Acolo unde dimineața se întâlnesc elevi grăbiți, părinți care întârzie la serviciu și șoferi convinși că mai prind verdele dacă accelerează suficient.

Modernizăm și securizăm peste 1.000 de treceri de pietoni și intersecții. Concret, discutăm de supraînălțarea acestora la nivelul trotuarului, ceea ce forțează șoferii să încetinească automat când ajung în zonă, a anunțat edilul Sectorului 3 pe Facebook.

Șoferii „efectiv” abia așteaptă modificările.

În caz că nu vezi și o iei la o viteză mai mare, crește considerabil distanța de frânare… ambulanțele dau pacienții cu capul de tavan… fragmentează traficul. Bad ideea, spune un bucureștean.
Sursa foto: Robert Negoiță/Facebook
Sursa foto: Robert Negoiță/Facebook

Alții nu ar avea neapărat o problemă cu zebrele în sine, ci cu faptul că nu-s semnalizate cum trebuie.

Acele treceri de pietoni supraînălțate trebuiesc vopsite. Ele sunt pericol și pentru mașini și pentru pietoni atunci când șoferul nu vede din timp o schimbare făcută pe carosabil. Ele de regulă se vopsesc roșu alb sau galben în funcție de firma sau disponibilități, explică cineva.

Iluminat, panouri și garduri noi, nu doar treceri de pietoni

Pe lângă „cocoașele” civilizatoare, proiectul vine și cu iluminat suplimentar, panouri electronice care vor afișa mesajul „ATENȚIE PIETONI”, garduri inscripționate cu „ȘCOALĂ” și marcaje tactile pentru persoanele cu dizabilități. Practic, dacă nu observi trecerea, există șanse să îți atragă atenția unul dintre celelalte cinci sisteme instalate acolo.

Valoarea investiției depășește 391 de milioane de lei, bani pentru care administrația vrea să obțină finanțare europeană. Până atunci, Negoiță promite că începe lucrările la 10 treceri de pietoni din fonduri proprii.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies