Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, exprimă în această după-amiază o fățișă încântare produsă de moștenirea pe care chiar domnia sa subliniază că a lăsat-o în Sectorul 6, pe când era primar aici: fi parcul liniar Lacul Morii, „cel mai mare parc nou, amenajat după 1989″, care care va avea o lungime de 4 kilometri și o suprafață de aproximativ 20 de hectare.
Scrie pe Facebook despre acest proiect al său ciu ocazie începerii lucrărilor:
Am promis acest parc, pentru care am organizat un concurs de soluții, atunci când eram Primarul Sectorului 6. Paul Moldovan, Primarul Sectorului 6, a dat astăzi ordinul de începere a lucrărilor și se va ocupă să fie gata în 18 luni. Mă bucur că Paul Moldovan se îngrijește să ducă mai departe proiectele la care am lucrat împreună.

Parcul se va întinde de la comuna Chiajna la șoseaua Virtuții, practic se va conecta cu parcul Crângași, mai spune Ciucu:
Va fi imens și tare fain!
Parte din marele proiect de la Lacul Morii este și „Insula de Smarald” (cu tot cu plajă), care va fi gata până la începutul lunii august, anul acesta, mai spune Ciprian Ciucu.
Primarul general amintește că rpoiectul noului parc („imens și tare fain”) prevede:


„La final, Parcul Lacul Morii va fi una dintre cele mai frumoase și cele mai bune zone de spațiu verde din București”, mai spune primarul general.
De la Lacul Morii, vom continua cu amenajarea Dâmboviței ca un culoar verde. Deja lucrăm la proiectare pentru coridorul de la Lacul Morii, la Podul Operei. (…) până în toamnă se va lucra la porțiunea dintre Chiajna și Insula Lacul Morii, ca să nu fie afectată locația pentru West Side Hallo Fest .
În final, actualul primar general, fost primar S6 subliniază că, „momentan, cel mai mare parc nou făcut după Revoluție este Parcul Liniei” și le recomandă celorlalți primari de sector să se inspire din ideile dânsului.
În timp ce Bucureștiul a pierdut sute de hectare de spații verzi, Sectorul 6 a recuperat cca. 60 de hectare de spații verzi. Mi-ar plăcea ca și ceilalți primari ai Sectoarelor să aibă această abordare.