UPDATE – O persoană a murit în gravul accident rurier de pe DN6, în zona viaductului Bahna, potrivit ISU Mehedinți.
Mai jos, comunicatul insituției:
„Cu puţin timp în urmă, Secţia de Pompieri Orşova a fost solicitată să intervină pentru gestionarea unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme pe DN 6, zona viaductului Bahna. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, s-au deplasat în sprijin o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Două victime au fost descarcerate de pompierii mehedinţeni, fiind conştiente. Una dintre acestea va fi preluată de elicopterul SMURD. O altă victimă conştientă este evaluată de echipajul SMURD. Din nefericire, una dintre victime prezenta leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarată decedată”
Știrea inițială
Un accident extrem de grav s-a produs, cu puțin timp în urmă, pe DN6,
Potrivit DRDP Craiova, din primele informații, „în eveniment au fost implicate mai multe persoane, fiind înregistrate victime rănite grav.”
Traficul este blocat complet, iar reluarea circulației este estimată, provizoriu, în aproximativ 2-3 ore.
Poliția, echipajele medicale și reprezentanții DRDP intervin la fața locului.

DN6 (Drumul Național 6), care leagă Bucureștiul de Timișoara și de granița cu Ungaria (prin Alexandria, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Caransebeș, Lugoj), este o arteră vitală, dar și una dintre cele mai periculoase șosele din România.
I se mai spune și „Șoseaua Morții” – aici se produc, anual, cu sute de accidente grave, cu victime. Această rută rutieră, care leagă sudul României cu vestul țării și Europa, DN6 e vital pentru tranzitul de mărfuri și persoane.
Pe mari porțiuni, DN6 are doar o singură bandă pe sens și e fundamental incapabil să preia traficul intens, inclusiv cel greu.
Sindicatul Europol a atras atenția că DN6 a devenit un pericol constant din cauza lipsei separatoarelor de sens (garduri de protecție sau parapete de beton) pe multe tronsoane.
Absența acestor separatoare favorizează coliziunile frontale.
Până când vor fi gata autostrăzile din culoarul IV Paneuropean, DN6 rămâne principala alternativă de traversare a zonelor pe care nicio autostradă nu le acoperă încă.
Știre in curs de actualizare