Daniel Băluță este candidatul PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei. Iar colegii de partid și-au exprimat susținerea față de el între-un mod foarte vizibil.
Totuși, de pe afișe și panouri, sigla partidului e aproape isesizabilă. E așezată într-un colț.
Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a fost alegerea partidului PSD pentru alegerile pentru Primăria Capitalei. Iar până să fie anunțat oficial a fost lăudat de aproape toți, cum că el ar fi „cea mai bună alegere”.
Susținerea partidului este necontenintă. Dar pe buzele bucureștenilor s-a așternut o întrebare după ce afișele și panourile au fost gata și mai ales împânzite prin oraș.
Oamenii au început să se întrebe unde anume a dispărul sigla partidului și mai ales de ce nu e atât de proeminentă.
Cu ochiul liber această mândră siglă PSD e greu de observat. Dacă afișul e văzut din depărtare, sigla nici nu se mai distinge. Iar dacă îl vezi de aproape necesită destulă atenție.
Parcă se ascunde, că fuge că se pierde printre detalii.
Nu este clar care anume a fost scopul micșorării acestei sigle pe care bucureștenii se obișnuiseră de ani și ani să o vadă mare peste tot.
Dar lipsa ei i-a făcut pe bucureșteni să se întrebe ce anume s-a întâmplat.
O bucureșteancă, membră a comunității „Eşti din Rahova dacă…” a semnalat acest lucru:
Sigla. Unde e sigla? Se rușinează? Nu cred eu așa ceva, a scris femeia.
Afișele sunt montate în toate sectoarele Capitalei, ele sunt însoțite de sloganul lui de campanie: „Am făcut. Facem”.
Băluță a așteptat mult timp pentru a-și anunța candidatura la Primăria Capitalei. După mai multe retrageri de declarații, într-un final conducerea PSD a declarat că Daniel Băluță va fi candidatul partidululi la alegerile de la PMB din data de 7 decembrie.
