E 3 iunie, Ziua Mondială a Bicicletei, și Primăria Capitalei a marcat-o cum se marchează la noi orice zi internațională: cu o listă lungă de promisiuni și un primar care anunță kilometri. Sute de kilometri.
Într-un mesaj dedicat momentului, primarul general Ciprian Ciucu a vorbit despre pistele construite în Sectorul 6, despre Masterplanul Velo și despre viitorul pe două roți al Bucureștiului. Planul este ambițios: 150 de kilometri de piste pe marile bulevarde și încă 400 de kilometri pe străzile administrate de sectoare.
Numai că, în timp ce Primăria vorbește despre trasee care vor apărea până în 2027 sau 2035, o parte din bicicliști au coborât rapid discuția cu roțile pe asfaltul lprezentului.
Primarul general se laudă că Bucureștiul are în sfârșit un plan coerent pentru infrastructura velo și că noile proiecte de modernizare a marilor artere vor include piste pentru biciclete. Printre proiectele aflate în lucru se numără Bd. Iuliu Maniu, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviței și mai multe trasee care ar urma să lege cartiere importante ale Capitalei.
În comentarii însă, bucureștenii au venit cu o întrebare simplă: cum ajungem până acolo?
Bucureștean: ”Pistele de pe Prelungirea Ghencea sunt impracticabile”
Una dintre cele mai apreciate intervenții a venit de la un biciclist care îi amintește primarului că unele dintre pistele existente nu prea mai arată a pistă.
Pistele de pe Prelungirea Ghencea când le reparați? Sunt impracticabile și periculoase. Avem borduri imense de peste 5 centimetri, scrie omul pe Facebook, sub kilometri de pistă promiși cu pompă.
Alt bucureștean cere conectarea Bulevardului Lacul Tei cu rețeaua velo din zona Dimitrie Pompeiu. Comunitatea Sisești-Băneasa merge și mai departe și spune că adevărata schimbare nu va veni din simple dungi trasate pe asfalt.
În nicio țară unde pistele nu au fost protejate și separate de traficul auto nu au existat creșteri majore ale utilizării bicicletei, transmite grupul.
Pe scurt, bicicliștii nu mai cer doar kilometri. Cer kilometri care să ducă undeva și pe care să poți circula fără să-ți testezi reflexele la fiecare intersecție.
Dacă există un sport urban mai popular decât mersul cu bicicleta în București, acela este căutarea capătului unei piste de biciclete. Unele se termină într-o bordură. Altele într-o mașină parcată sau pur și simplu dispar din peisaj. Ca și cum proiectantul ar fi fost chemat la o ședință fix înainte să deseneze ultimii 200 de metri.
De aceea, mare parte din discuția de sub postarea Primăriei Capitalei nu este despre numărul kilometrilor promiși, ci despre conectivitate, siguranță și întreținere.
Pentru că între un Masterplan Velo și un drum real făcut dimineața spre serviciu există o diferență pe care orice biciclist o cunoaște: primul încape într-un document PDF. Al doilea trebuie să încapă pe stradă.
Bicicleta are peste două secole. În 1817, germanul Karl Drais inventează ”draisina”, împinsă cu picioarele. Prin 1860 apar velocipedele cu pedale pe roata din față, apoi penny-farthing-ul cu roata uriașă din anii 1870-1880 – rapid și periculos. În 1885, englezul John Kemp Starley face ”bicicleta de siguranță”, cu două roți egale și lanț: strămoșul direct al celei pe care (poate) o scoți azi din boxă. La mulți ani bicicliștilor – și mult noroc cu avizele și vopseaua pe asfalt