Este atât de cald în București, încât până și blocurile dau jos ce straturi au pe ele. În Drumul Taberei, o bucată de tencuială s-a desprins de pe un bloc, iar perimetrul a fost delimitat de autorități pentru a se asigura că nu sunt rănite persoane în cazul în care se mai desprind părți din fațada blocului. Acum mai apare o dilemă – la parterul acestui bloc e o clinică medicală, oare este cea mai bună, sau cea mai rea locație pentru ea?
În Drumul Taberei blocurile se dezbracă de cald ce e, semn că e cod roșu de caniculă pe bune. Mai în glumă, mai în serios, de pe un bloc din Vestul Capitalei s-a desprins o bucată mare, cam cât latura unei camere, și a căzut fix pe o potecă de lângă bloc. Norocul a făcut ca la acel moment să nu se afle nimeni prin preajmă, astfel că rămâne doar paguba financiară. Scena a fost fotografiată și postată pe Reddit, pe comunitatea r/București.
Acum clar, se vede în imagini că este vorba despre un bloc aflat într-o stare rea, nefiind nici îngrijit, nici curățat pe fațadă (sau pe ce a mai rămas din ea), nici anvelopat. Asta spun și membri ai comunității de pe Reddit, care deplâng situația blocurilor din zona Drumul Taberei.
Mai mult, banda de interzicere a accesului este montată atât de sus, încât dacă ai o mașină decapotabilă mai joasă ai șanse bune spre foarte bune să reușești să te strecori pe sub ea.
Revenind la dilema principală: oare este foarte bine, sau este foarte rău să fie o clinică medicală în această clădire?