Fațada a trei clădiri istorice importante din București au fost iluminate în roșu pentru a marca Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112.
Fațadele Primăriei Capitalei, Spitalului Clinic Colțea și Arcului de Triumf au fost iluminate în roșu, miercuri seară, pentru a marca Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112.
PMB a transmis că s-a alăturat acestei acțiuni naționare care implică iluminarea în roșu, timp de două ore, a circa 140 de clădiri emblematice din toată țara.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.
Sărbătorim azi numărul care ne salvează viața. 11 februarie este Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112.
Și, în această seară, marcăm momentul prin iluminarea în roșu a clădirii PMB, Spitalului Clinic Colțea și a Arcului de Triumf.
Ne alăturăm, astfel, unei ample acțiuni naționare care implică iluminarea în roșu, timp de două ore, a circa 140 de clădiri emblematice din toată țara. Demersul a ajuns la cea de-a cincea ediție și, de la un an la altul, se alătură tot mai multe instituții și organizații. Scopul este de a transmite un mesaj comun de responsabilitate civică privind apelarea la 112 și de a consolida încrederea cetățenilor în acest serviciu vital, a spus PMB.
Conform datelor oficiale ale STS, anul trecut s-au înregistrat cele mai puține apeluri nejustificate la 112. Se pare că, doar 36,16% din totalul de peste 8,8 milioane de telefoane.
De asemenea, se împlinesc 22 de ani de când, în România, sunăm la acest număr unic de urgență.
Restul au fost urgențe reale și au necesitat intervenția Poliției, Ambulanței, Jandarmeriei, ISU-SMURD sau a Salvamont. Iar numărul 112 a salvat milioane de vieți.
Se împlinesc 22 de ani de când, în România, sunăm la acest numărunic de urgență, atunci când avem probleme. 112 este utilizat în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Să-l folosim cu responsabilitate și respect! Doar așa, ajutorul poate să ajungă la timp, atunci când fiecare secundă contează, a mai spus PMB.




