Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a deschis ziua de joi cu un mesaj pe Facebook. Ne anunță, senin, că „astăzi începem ziua în fabrică”. Acolo, ne spune primarul, se pregătesc „așa-numiții stâlpi excentrici”, componente importante „atât pentru aspectul fizic al pasajului Apărătorii Patriei, cât și pentru partea de structură a acestuia”. Mesajul se încheie cu „O zi cu spor tuturor!” și triada de hashtaguri devenită rutină: #haicasepoate, #sectorul4pentrubucuresti, #danielbaluta.

sursa foto: Daniel Băluță / Facebook

sursa foto: Daniel Băluță / Facebook
Pentru cei care n-au urmărit fiecare episod din serialul „Pasajul Apărătorii Patriei”, e necesară măcar o scurtă lămurire. Pasajul este unul hobanat. Adică un pod ținut de cabluri (hobane) prinse de niște piloni înclinați. Acei piloni înclinați sunt „stâlpii excentrici” pe care îi admirăm acum în stadiul de fabricație.
Numele sună a categorie de concurs de frumusețe. În realitate, e vorba de geometria oblică a pilonilor, cei care, când vor fi montați, vor da pasajului silueta de carte poștală pe care o vedem în pozele făcute cu AI, adică în randările Primăriei.
Băluță anunța încă din primăvară că cei doi stâlpi pentru hobane urmează să vină pe șantier în vară. Iată, vara a venit, iar pilonii sunt la croitor.
Investiția a tot crescut. Potrivit unui proiect de hotărâre din iulie 2024, costul ar fi urcat de la 86 la 242 de milioane de lei, pe fondul unor lucrări neprevăzute de deviere a rețelelor. La o conferință de acum vreo trei luni, Băluță vorbea însă despre o valoare de 120 de milioane de lei (adică peste 23 de milioane de Euro).

sursa foto: Daniel Băluță / Facebook
Băluță susține, de altfel, că acesta va fi „probabil ultimul pasaj realizat de o primărie de sector”, din cauza politicii Guvernului Bolojan de a reduce veniturile administrațiilor locale. O afirmație care, dacă se mai adeverește și după plecarea lui Ilie Bolojan, transformă fiecare poză de la sudură într-o piesă de patrimoniu: ultimii stâlpi excentrici sudați vreodată sub stindard de sector.
Până atunci, șantierul merge, pilonii se sudează, iar Sectorul 4 ne ține la curent cadru cu cadru. Termenul promis pentru finalizare rămâne acest an. Concursul de „Miss Pasaj” se amână, deci, până la montaj.