FOTO | Curățenia de primăvară reîncepe în Sectorul 6. De mâine, bucureșteni din cartierul Militari trebuie să își mute mașinile din parcări

13 apr. 2026
278 afișări
FOTO | Curățenia de primăvară reîncepe în Sectorul 6. De mâine, bucureșteni din cartierul Militari trebuie să își mute mașinile din parcări
FOTO | Curățenia de primăvară reîncepe în Sectorul 6. De mâine, bucureșteni din cartierul Militari trebuie să își mute mașinile din parcări | Sursa foto: Salubrizare Sector 6/ Facebook

Începând de mâine, 14 aprilie, se vor relua acțiunile de curățenie de primăvară în Sectorul 6, începând cu cartierul Militari, solicitând bucureștenilor să elibereze temporar locurile de parcare pentru a permite accesul utilajelor de igienizare pe parcursul întregii săptămâni.

Conform anunțului făcut de cei de la Salubrizare Sector 6, intervențiile se află deja la cea de-a cincea săptămână și se vor concentra pe trei microzone strategice, unde se vor desfășura activități de curățenie atât pe arterele principale, cât și pe cele secundare.

Ce activități de igienizare se vor efectua

Procesul de igienizare nu se limitează doar la o simplă colectare a deșeurilor, ci implică o serie de operațiuni tehnice menite să asigure un mediu sănătos pentru bucureștenii care locuiesc în Sectorul 6.

Astfel, echipele specializare vor efectua următoarele activități de igienizare în cartierul Militari:

  • Măturat manual și mecanizat,
  • Curățarea rigolelor,
  • Spălarea carosabilului și a trotuarelor,
  • Igienizarea stațiilor STB și a mobilierului urban,
  • Aspirarea parcărilor dintre blocuri.
curatenie-ps6.1
Sursa foto: Salubrizare Sector 6/ Facebook

Pentru succesul acestor operațiuni, bucureștenii sunt sfătuiți să își mute mașinile temporar, în urma înștiințărilor primite din partea Poliţiei Locale Sector 6 și a Administrației Comerciale Sector 6.

Calendarul lucrărilor pe microzone

Programul intervențiilor este planificat riguros pentru a acoperi punctele cheie ale cartierului pe parcursul acestei săptămâni:

Microzona 23 (Bd. Uverturii – Str. Cetatea de Baltă – Aleea Lacul Morii)

  • 14 aprilie: Principale: Orșova, Cetatea de Baltă, Dâmboviței, Boja. Secundare: Al. Lacul Morii, Cișmelei, Ialomiței, Dezrobirii, Putna, Cernișoara, Caiacului, Calendarului, Calelor, Ada Kaleh, Planetei, Studioului, Mândriei, Crișul Repede, Int. Cernișoara, Int. Dâmboviței.
  • 15 aprilie: Principale: Cetatea de Baltă, Uverturii. Secundare: Mânăstirea Sihăstria, Mânăstirea Govora, Mânăstirea Văratec, Ajustorului, Lămășeni, Stupca, Eugen Popescu, Valea Cibinului, Cernișoara, Dezrobirii, Sporului, Foșnetului, Agudului, Golfului, Ișalnița, Tudor Flondor, Bolobocului.

Microzona 20 (Bd. Iuliu Maniu – Str. Dezrobirii – Bd. Uverturii – Str. Apusului)

  • 16 aprilie: Principale: Uverturii, Apusului, Dezrobirii, Ghirlandei. Secundare: Aragonitului, Brădișului, Aleșd, Cimpoiului, Estacadei, Dobreni, Pitulicii, Lavandei, Grințieșului.
  • 17 aprilie:  Principale: Iuliu Maniu, Ghirlandei, Dezrobirii, Apusului. Secundare: Corbilor, Jarului, Porumbelului, Spartachiadei, Sfeclei, Govodarva, Blandiana, Floare Roșie, Câlnic, Partiturii, Performanței, Valea Cerbului, Cernișoara, Dagâța, Panificației, Păuliș.

Microzona 15 (Bd. Iuliu Maniu – Str. Valea Cascadelor – Str. Liniei – Str. Moinești)

  • 18 aprilie: Principale: Valea Cascadelor, Iuliu Maniu (între Valea Lungă și Valea Cascadelor), Str. Liniei (între Valea Lungă și Valea Cascadelor). Secundare: Valea Lungă, Hanul Ancuței, Vistiernicul Stavrinos, Iedului, Bârsănești, Băbești, Trenului, Intrarea Liniei, Vulpeni, Oboga, Fânului, Ierbii, Tătăruș, Intrarea Bârsănești
  • 19 aprilie: Principale: Moinești, Iuliu Maniu (între Moinești și Valea Lungă), Str. Liniei.  Secundare: Caravanei, Capelei, Valea Lungă, Gândacului, Aleea Moinești, Cărăbușului, Mohorului, Crainicului.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies