UPDATE: Brigada Rutieră a transmis că a fost sesizată în jurul orei 23:38, prin intermediul SNAU 112 cu privire la faptul că la intersecția dintre Calea Rahovei și Calea Ferentari a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.
Din informațiile preliminare, un tânăr în vârstă de 20 ani a condus un autovehicul pe Calea Rahovei dinspre Sos.Alexandriei către Sos.Progresului.
În momentul în care acesta iar a ajuns în intersecția cu Calea Ferentari a intrat în coliziune cu o altă mașină, condusă de un bărbat în vârstă de 49 ani, care se deplasa din aceeași direcție.
În urma accidentului rutier două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri.
De asemenea, șoferii au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatele indicate fiind 0.
Știre inițială:
Un accident îngrozitor s-a produs, aproape de miezul nopții, pe strada Sebastian, la intersecție cu Calea Rahovei.
Aici, două mașini s-ai ciocnit violent; în urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat pe șine, trei persoane au rămas prinse înăuntru și a fost nevoie de intervenția echipelor de descarcerare.
Imaginile suprinse de mai mulți șoferi din comunitatea Infotrafic București și Ilfov arată cât de grav a fost acest accident.




Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost complet blocat, iar tramvaiele nu au circulat.
În Capitală se produc mii de accidente rutiere în fiecare an, multe dintre acestea grave și foarte grave.
În 2024, de exemplu, în oraș s-au înregistrat 3.267 de accidente rutiere cu persoane vătămate, reprezentând circa 11% din totalul național, un total care arată o problemă persistentă.
Pentru anul trecut, 2025, Poliția Rutieră nu a publicat încă datele consolidate, dar cele oficiale parțiale sunt înfricoșătoare.
Capitala continuă să înregistreze cele mai multe accidente cu victime din țară.
Aproximativ unul din zece incidente la nivel național se produce în București.