Un bărbat în cămașă cu flori, seara, lângă un gard viu dintre blocuri. Altul, în plină zi, la câțiva metri de o bancă și de un coș de gunoi. Al treilea, surprins din mașina de intervenție, printre mașinile parcate. Poliția Locală Sector 6 le-a publicat pe toate pe Facebook, sub titlul: „Domeniul public nu este toaleta!”.
Nimeni nu pozează. Toate fotografiile sunt făcute pe furiș, de la distanță, unele pe întuneric, unul prin parbriz. Este, tehnic vorbind, muncă de teren: agenți care patrulează, observă, se opresc și fotografiază. Instituția anunță că patrulează permanent. Fotografiile confirmă.




De la începutul anului au fost aplicate, potrivit aceleiași postări, 101 sancțiuni pentru astfel de fapte, în valoare totală de 52.070 de lei. Peste 10.000 de euro pentru nr.1 și nr.2 la boscheți. Împărțit, iese o medie de 515 lei de om, adică peste dublul minimului prevăzut de lege. Nimeni n-a scăpat cu avertisment.
Aici apare cealaltă cifră. Potrivit unui studiu InfoCons din octombrie 2025, făcut pe baza datelor transmise de primării, Sectorul 6 are cel mai mic număr de toalete publice din Capitală: 42 de cabine, distribuite în 23 de locuri. Una dintre ele e la Inspectoratul Teritorial de Muncă Giulești, alta la o biserică. Restul, în parcuri și în două-trei piețe, cu program între 05:00 și 24:00. Un om care merge pe jos de la Lujerului până în Crângași nu trece pe lângă niciuna. Și dacă mai merge și dupa miezul nopții, mai bine și-ar pune un scutec.
Poliția Locală Sector 6 este în subordinea Primăriei Sectorului 6. Toaletele publice se amplasează tot de Primăria Sectorului 6. Prima constată fapta, a doua ar trebui să o prevină. Deocamdată, prima își face treaba considerabil mai bine.