Primăria Capitalei a transmis noi informații privind lucrările de pe Prelungirea Ghencea. Pe fiecare tronson, au fost făcute mai multe intervenții.
Peste 100 de muncitori sunt pe teren
Este vorba de cel mai vechi șantier din București. Modernizarea Prelungirii Ghencea este împărțită pe cinci tronsoane, din care unul este gata.
Acu, Primăria Capitalei a publicat noutățile de pe celelalte secțiuni de pe Prelungirea Ghencea. Administrația locală a spus că 140 de muncitori, 30 de ingineri și circa 60 de utilaje sunt zilnic pe șantier.
Care este stadiul lucrărilor de pe fiecare tronson
În cadrul aceleași postări, PMB a prezentat cum au avansat intervențiile de pe fiecare sector al traseului. Iată mai jos informațiile:
Tronsonul 2, cuprins între Strada Brașov – Strada Râul Doamnei
Vineri, muncitorii au început să toarne primul strat de asfalt.
Lucrările de infrastructură sunt în mare parte gata: săpăturile, fundația, sistemul de reducere a zgomotului și vibrațiilor, șinele de tramvai au fost montate, s-a făcut betonarea lor. Acum, se lucrează la așternerea mixturilor asfaltice.
PMB a spus că, pe la finalul săptămânii, va începe turnarea celui de-al doilea și ultimul strat de asfalt.
Tronsonul 3, cuprins între Strada Râul Doamnei – Strada Valea Oltului
Pe data de 15 septembrie, a fost mutat traficul rutier pe stânga drumului, care este gata (infrastructură și utilități), iar lucrările pe dreapta au început.
Astăzi, la aproape două săptămâni distanță, peisajul e de nerecunoscut.
S-a decopertat, s-au făcut săpături, sunt avansate lucrările la zidurile de protecție și la infrastructura pentru stâlpii de alimentare electrică a tramvaielor. Țevile de apă, canalizare și gaze așteaptă să fie montate.
Tronsonul 4, cuprins între Strada Valea Oltului – Strafa Mărăcineni
Acesta este un sector aflat într-o fază relativ incipientă, deoarece aici trebuie realizate în paralel numeroase intervenții asupra utilităților existente înainte ca lucrările de tramvai și drum să poată avansa pe întreaga suprafață.
S-au făcut însă progrese importante la rețelele de telecomunicații, iluminatul public și cablurile electrice, iar lucrările la rețeaua de apă și canalizare continuă. Au început și primele lucrări la structura drumului pe partea stângă.
Tronsonul 5, cuprins între Strada Mărăcineni – Park&Side
Aici, pe o suprafață de 4.200 mp, amenajăm un park & ride de 500 de locuri, iar în subteran va avea un uriaș bazin de retenție a apelor pluviale.
Săpăturile au început de două săptămâni.
De asemenea, se lucrează și la extinderea infrastructurii tramvaiului către acest park & ride. Muncitorii fac primele săpături și lucrează la primele straturi ale căii de rulare. Au fost realizate ziduri de protecție și se execută infrastructura pentru stâlpii de alimentare electrică.
O componentă importantă a proiectului rămâne mutarea, protejarea sau modernizarea rețelelor subterane.
Unele dintre acestea sunt deja finalizate pe anumite sectoare, în special telecomunicațiile. Lucrările la rețeaua secundară de termoficare sunt într-un stadiu avansat, iar la apă, canalizare, iluminat public și alimentare electrică lucrările continuă etapizat, a adăugat PMB.
Primăria Capitalei a transmis că sunt deschise înscrierile pentru concursuri pentru manageri de teatre din București. Posturile puse la bătaie sunt la Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de
Primăria Capitalei anunță, prin Trustul de Clădiri Metropolitane București, că pe Prelungirea Ghencea, cel mai vechi șantier din București, lucrările continuă. Într-o postare pe Facebook,
Primăria Capitalei pregătește lucrări de consolidare pentru 13 imobile din București, dintre care 11 sunt blocuri de locuințe, iar 2 sunt clădiri publice. Proiectele vizează o suprafață de