Un copac de mari dimensiuni s-a rupt și a strivit o mașină în Sectorul 3 din București. Incidentul a avut loc sâmbătă la ora prânzului, în zona Patrioților. Trunchiul copacului nu a mai putut rezista din cauza zăpezii care a îngreunat crengile și a căzut peste o mașină parcată pe marginea drumului. Imaginile au fost surprinse de un participant în trafic care le-a încărcat apoi pe Facebook.
Copacii bătrâni și bolnavi sunt extrem de fragili și se pot rupe oricând, mai ales când peste ei ninge necontenit preț de mai multe ore. Un astfel de copac a căzut peste o mașină în Sectorul 3 din București, mai precis în zona Patrioților. Mașina pe care a căzut a fost grav avariată, plafonul fiind strivit iar toate geamurile sparte. Din primele informații, mașina ar fi fost parcată goală, fără pasageri în interior la momentul producerii incidentului.
Dimineața zilei de sâmbătă a fost una problematică și pentru pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, care au participat la nu mai puțin de 60 de intervenții în doar cinci ore, în intervalul 06:00 – 11:00.
Pompierii ISU București – Ilfov au avut parte de o dimineață plină de evenimente sâmbătă, după ce orașul a fost acoperit de zăpadă peste noapte. Încă de la primele ore ale dimineții bucureștenii au început să sune la numărul de urgență 112, cauzele fiind variate: de la mașini avariate la copaci și stâlpi căzuți, astfel că în doar cinci ore au fost înregistrate 60 de intervenții ale pompierilor în București și Ilfov.
Potrivit ISU, echipajele au îndepărtat 59 de copaci, 2 garduri și un stâlp de iluminat. În urma acestor incidente au fost avariate nu mai puțin de 54 de autoturisme.
CITEȘTE ȘI
ESENȚIAL | Deszăpezirea Bucureștiului, pe sectoare. Câte utilaje sunt, oficial, pe străzi