Mișcarea civică „aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure” trage un semnal de alarmă în privința tăierilor ilegale de arbori din zona retrocedată a Parcului IOR. Drujbe și topoare au răsunat din nou, vineri, 10 ianuarie, ziua în amiaza mare, în apropierea bisericii de lemn, la o zi după publicarea noului Cod Silvic în Monitorul Oficial, care ar trebui să reglementeze mai strict activitățile de defrișare și să protejeze arborii chiar și de pe proprietățile private.
Andreea David, activistă în domeniul protecției mediului, a subliniat importanța noii reglementări, explicând că, în conformitate cu Codul Silvic, tăierile ilegale de arbori sunt considerate infracțiuni, iar orice încălcare a acestora ar trebui sancționată conform legislației în vigoare.
De asemenea, ea a reamintit faptul că arborii din Parcul IOR au fost plantați și sunt parte a unui ecosistem protejat, ceea ce face ca orice intervenție de tăiere să fie considerată ilegală, se arată într-un comunicat transmis de mișcarea civică „aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure”.
În toamna anului trecut, Poliția Locală a Municipiului București a aplicat o amendă de 35 de milioane de euro pentru decopertarea cu buldozerul a aproximativ 2 ha de spațiu verde de pe terenul retrocedat, sancțiunea fiind dată în baza unui articol din Legea 24/2007 care interzice schimbarea destinației sau reducerea spațiului verde, se mai arată în comunicat.
Cu toate acestea, mișcarea civică acuză faptul că tăierile ilegale de arbori au continuat pe suprafața de 12 ha.
Numai în ultimele 3 luni s-au defrișat aproximativ 600 de arbori. Pentru acestea, au fost sancționați contravențional drujbarii doar cu infima și deja celebra amendă de 25 de lei pe arbore, dacă e plătită în 15 zile.
Noul Cod Silvic, publicat în Monitorul Oficial joi, 9 ianuarie, încadrează la infracțiune orice tăiere ilegală de pe spațiile verzi intravilane indiferent de statutul juridic al terenului, conform art. 140.
Este de neînțeles cum, în contextul în care Codul Silvic a fost deja promulgat, tăierile ilegale de arbori continuă, iar autoritățile, fie din necunoaștere, fie din alte motive, nu iau măsuri corespunzătoare pentru a opri acest abuz. Este crucial ca legea să fie aplicată strict și fără echivoc, pentru a proteja mediul înconjurător și pentru a preveni alte daune iremediabile în zonele verzi ale capitalei, a declarat Andreea David membră a mișcării civice aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure.
Mișcarea civică cere autorităților competente să ia măsuri imediate pentru a opri tăierile ilegale și „pentru a asigura respectarea noilor reglementări legale, inclusiv sancționarea celor responsabili de acest act de vandalism ecologic.”
Este esențial ca atât Poliția Națională cât și cea Locală și alte instituții implicate în protecția mediului să își îndeplinească rolul în mod responsabil și eficient, pentru a asigura conservarea patrimoniului natural al orașului București și pentru a preveni viitoare daune asupra ecosistemului urban.
Conform art. 78 din Constituție, o lege intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, dacă nu se prevede altfel în textul legii.
Te-ar mai putea interesa și: