FOTO | Clădirea Primăriei Capitalei funcționează fără autorizație ISU la incendiu de 10 ani. PMB scoate la licitație o expertiză de 1,5 milioane de lei ca să facă recepția clădirii

13 iul. 2026
137 afișări
FOTO | Clădirea Primăriei Capitalei funcționează fără autorizație ISU la incendiu de 10 ani. PMB scoate la licitație o expertiză de 1,5 milioane de lei ca să facă recepția clădirii
FOTO | Clădirea Primăriei Capitalei funcționează fără autorizație ISU la incendiu de 10 ani. PMB scoate la licitație o expertiză de 1,5 milioane de lei ca să facă recepția clădirii / Sursa foto: PMB / Facebook

Clădirea în care lucrează zilnic 844 de angajați ai PMB nu are autorizație de securitate la incendiu, la aproape 10 ani de la finalizarea lucrărilor de reabilitare. Municipiul București a lansat pe SEAP o procedură de achiziție pentru serviciile de expertiza tehnică necesare deblocării recepției imobilului.

O reabilitare finalizată în 2017, dar nerecepționată

Sediul PMB din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 47, a fost reabilitate în perioada 2010-2016, iar lucrările au fost finalizate în 2017. Potrivit anunțului Primăriei Capitalei, recepția lucrărilor nu a fost realizată niciodată de atunci. Din această cauză clădirea nu deține autorizația de securitate la incendiu emisă de ISU.

În clădire lucrează zilnic 844 de angajați. Imobilul are o suprafață de peste 3.000 de metri pătrați și cuprinde subsol, trei etaje și o mansardă open space, peste 200 de birouri și 3 săli de ședință.

Sursa foto: PMB / Facebook
Sursa foto: PMB / Facebook
Sursa foto: PMB / Facebook
Sursa foto: PMB / Facebook

Recepția a fost blocată încă din 2023

O primă încercare de recepție a lucrărilor a avut loc în 2023. Comisia constituită atunci a decis suspendarea provedurii, invocând necesitatea unei expertize tehnice care să ateste că lucrările de reabilitare au fost conforme și au respectat cerințele pentru obținerea avizului ISU.

Pentru intrarea în legalitate, întreaga clădire trebuie expertizată. Apoi urmează să înceapă procesul de autorizare.

Ce prevede contractul scos la licitație

PMB a inițiat pe SEAP procedura de achiziție pe 19 iunie 2026. Iar licitația se desfășoară online.

Expertiza urmează să permită finalizarea procedurii de recepție și să arate situația în care se prezintă clădirea la aproape 10 ani de la reabilitare. Firma câștigătoare se va ocupa și de realizarea dosarului pentru obținerea autorizației ISU și va asista autoritatea contractantă până la eliberarea acesteia.

Potrivit anunțului Primăriei, valoarea contractului se ridică la 1,5 milioane de lei. Ofertele pot fi depuse până pe 23 iulie 2026, ora 15:00.

Primarul general, implicat în deblocarea procedurii

Primarul general Ciprian Ciucu a anunțat implicarea sa în finalizarea recepției clădirii, subliniind importanța pentru siguranța celor care lucrează în imobil. PMB a precizat că va răspunde solicitărilor de clarificări transmise de operatorii economici prin platforma SEAP, în termenele stabilite prin anunțul de participare.

Cookies