FOTO | Centrul Vechi, cum l-am uitat: în paragină, fără terase și pub-uri. Imagini din Bucureștiul milionarilor săraci din 2003, când salariul mediu net era de 140 de dolari

În dimineața zilei de 22 ianuarie 2003, fotograful Andrei Bîrsan și soția sa, Mihaela, s-au plimbat prin ceață în Centrul Vechi, azi sufletul turistic al orașului.

Imaginile ne arată un oraș cenușiu, pestriț, obosit, înțesat cu Dacii parcate peste tot, plin de chioșcuri și gherete unde se vindea orice, de la blugi turcești prespălați, mulați sau evazați, la CD-uri piratate.

Bucureștiul milionarilor în lei vechi la cumpăna dintre comunism și intrarea în Uniunea Europeană și NATO

Fotografiile lui Andrei sunt cu atât mai prețioase, cu cât ne arată fără echivoc de unde am plecat acum 36 de ani.

De la treninguri din fâș pe care scria Adidas cu patru dungi sau Nike scris invers, de la hiperinflație galopantă, de la bancnota de 1.000.000 de lei (azi 100) sau de 10.000 de lei cu care puteai să-ți cumperi două bilete de autobuz sau o sticlă de lapte.

2003 a fost anul în care B.N.R a emis bancnota de 1.000.000 de lei. Bancnota noastră din plastic (polimer) avea cea mai mare valoare din lume și a intrat oficial în Guinness World Records

Pentru că devenise stresant ca lumea să numere atâtea zerouri (exista chiar și bancnota de 1.000.000), în iulie 2005 s-a făcut reforma monetară. BNR a tăiat patru zerouri din coada bancnotelor și astfel, 10.000 de lei vechi (ROL) au devenit 1 leu nou (RON).

Președinte era tot Ion Iliescu, aflat la ultimul său mandat constituțional (2000-2004), iar funcția de prim-ministru era ocupată de Adrian Năstase.

Salariul mediu net era de aproximativ 130-140 de dolari, în jur de 4,5-5 milioane de lei vechi, și plăteam cu bancnote de 10.000, 50.000 sau 100.000 de lei.

România tocmai primise invitația de aderare la NATO (2002) și se pregătea voioasă și încrezătoare pentru eliminarea vizelor și integrarea în UE. Ce vremuri!

Clădirile scorojite din Centrul Vechi par să se prăbușească peste trecătorii mohorâți. Costul vieții se măsura în dolari, euro abia intra pe piață.

Centrul Vechi, zonă decrepită

Dacă imaginile n-ar vorbi, ar fi greu de crezut că Centrul Vechi-inima turismului și a distracției de azi – era doar ruină și paragină, fără străzi pietonale, cu clădiri istorice cu tencuiala căzută, geamuri sparte și balcoane ruginite.

Multe din imobilele naționalizate erau ocupate de cei fără adăpost. Pe Lipscani, Șelari sau strada Franceză se circula cu mașina, abia apăruseră automobilele străine second-hand, iar trotuarele înguste erau complet blocate de rable (Dacii, Cielo, și doar ici și colo câte o mașină mai răsărită).

Pavajul istoric era plin de gropi imense, câinii vagabonzi erau adevărații stăpâni ai locului după lăsarea întunericului.

În locul cluburilor de azi, pe Lipscani și pe celalalte străduțe istorice găseai mercerii, magazine de “ferometal” (șuruburi și unelte), stofe, covoare, haine ieftine aduse din Turcia și China și tot felul de nimicuri.

Magazinele erau impregnate de acel miros specific de lipici sintetic, cine a trăit acele vremuri n-a uitat.

Centrul Vechi, primul „mall” în aer liber din Bucureștiul post-comunist, bazarul bișnițarilor

Andrei Bîrsan: În 2003, România avea un singur mall, București Mall (Mall Vitan) deschis în 1999 însă, într-un fel, Centrul vechi ținea loc de mall în aer liber, era cel mai mare și mai divers loc de shoping din toată țară.

Străzile erau pline de magazine de haine, mobilă, electrocasnice, rochii de mireasă, reparații de încălțăminte sau electronice, discuri și tehnică foto.

„Cu greu puteai să bei sau să mănânci ceva în Centrul Vechi, exista o singură covrigărie, o pizzerie, două trei cârciumi și cam atât. Până și Carul cu Bere era închis”

Andrei Bîrsan: Nu apăruseră indestructibilele borduri și pietre cubice de granit, iar pe ici colo mai erau grămăjoare de zăpadă murdară. Normal că mașinile Dacia 1300 predominau.

Centrul Vechi a fost pietonalizat abia după 2011, străzile principale (Lipscani, Șelari, Smârdan, Franceză) au fost pavate cu piatră cubică iar circulația mașinilor a fost interzisă. După ani de haos și de șantier, au dispărut gheretele cu marfă turcească și consignațiile și au apărut zeci de terase, restaurante, pub-uri și cluburi.

România a intrat în NATO la 29 martie 2004 și în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. În sfârșit, am obținut cea mai puternică garanție de securitate din istorie și am început să beneficiem de libera circulație și de oportunități economice fără precedent.

“Bucureștiul lui Andrei” este jurnalul orașului în imagini de dinainte de 1989 până în prezent, ținut de fotograful Andrei Bîrsan, din statornică dragoste pentru Capitală.

Ce a mai trăit și a mai văzut Andrei, am scris aici:

Ce s-a ales de blocurile neterminate din Bucureștiul anilor ’90. Pe gardul Muzeului Suțu, imagini cu transformări uluitoare

FOTO | Cum se învăța carte în Bucureștiul comunist. Elevii unei școli din Balta Albă, fotografiați de copilul Andrei. Imagini document din 1979, cu lozinci pe pereți

FOTO | Ziua în care Bucureștiul a zâmbit cel mai mult. Bucuria colectivă de la venirea Papei Francisc, în imagini-document din mai 2019

FOTO-DOCUMENT | Bucureștiul distrus pe timp de pace. Demolările ilegale de pe Berzei-Buzești, un scandal îngropat, fără vinovați

FOTO I Gloria și decăderea cinematografelor de pe Elisabeta, cândva cel mai animat bulevard din București. Imagini-document: de la filme indiene cu lacrimi, la ruine

FOTO | Chiajna, mănăstirea cu cele mai bizare povești de groază. Imagini-document dintr-un București ca-n chingi într-un ger de crăpau pietrele și se tăia porcul

11 minute de răpăială feciorelnică la Universitate. Bucureștiul lui Andrei în vara lui 2018, pe vremea când ploaia aducea bucurie, nu teroare

• FOTO | Dacie odihnindu-se, doamne grăbite în deux-pièces și domni la patru ace prin față pe la Teatru Național, în anii grei ’80. Bucureștiul lui Andrei e memoria orașului
• FOTO I Mobilă urcată cu macaraua în apartamentul de bloc neterminat de pe Calea Moșilor, unde lumea negustorilor era nimicită. Bucureștiul lui Andrei, anii ’80