„Colectăm responsabil” este deviza Primăriei Sectorului 3. Robert Negoiță a ținut să le amintească și reamintească constant locuitorilor cât de importantă este colectarea separată a deșeurilor în ultimul an (deocamdată, primarul nu-și mai poate exercita funcția, din cauza măsurii luate DNA în desfășurarea anchetei privind dosarul de abuz în serviciu în care este implicat).
Bucureștenii, pe de altă parte, sunt nemulțumiți, ba mai mult, furioși pe felul în care administrația gestionează proiectul de colectare selectivă. Pubelele sunt împrăștiate prin tot sectorul, sunt amplasate anapoda în stații STB, sub geamurile locuitorilor și în multe cazuri și pe locuri de parcare.
Pubelele de colectare selectivă sunt adesea pline până la refuz. În consecință, maldere de gunoi se formează pe lângă ele. Frustrarea e și mai mare când containerele sunt amplasate în locuri atât de nepotrivite (stații STB, locuri de parcare).
Un bucureștean a publicat, în grupul nemulțumirilor față de administrația publică „Cetățean Sector 3”, mai multe imagini cu pubelele pentru colectare selectivă:
Într-o stație STB

Pe locuri de parcare aparent desființate

La nasul bucureștenilor, sub ferestre

Primăria Sectorului 3 a publicat în urmă cu câteva luni și un ghid pe care bucureștenii să-l aibă drept reper atunci când aruncă gunoiul pe fracții.
Pentru a proteja mediul și a menține curățenia orașului, deșeurile trebuie sortate corespunzător în următoarele categorii: reziduale, biodegradabile (umed), hârtie/carton (uscat), plastic și metal, sticlă, textile, electrice și electronice.

Doar că, și în cazul în care vrei din toată bunăvoința să respecți regulamentul, întâmpini și astfel de situații:

Și în acest punct se instalează disperarea și apare următorul gând: „Dar la vară oare cum o să fie?”
Te-ar mai putea interesa și: