FOTO | Ce-au făcut bucureștenii pe Pasajul Europa Unită, în orele pietonale: tone de poze „la Vortex”, numai bune de pus pe Insta și Facebook

06 dec. 2023
2580 afișări
FOTO | Ce-au făcut bucureștenii pe Pasajul Europa Unită, în orele pietonale: tone de poze
FOTO | Ce-au făcut bucureștenii pe Pasajul Europa Unită, în orele pietonale: tone de poze "la Vortex", numai bune de pus pe Insta și Facebook | Foto: Daniel Băluță/FB

E prima zi în care putem circula pe Pasajul Europa Unită, podul ridicat ca să fluidizeze traficul rutier într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din București: cea dintre bulevardele Alexandru Obregia și Metalurgiei cu strada Turnu Măgurele,

Dat în folosință în seara zilei de 5 decembrie 2023, pasajul a fost rezervat exclusiv traficului pietonal în primele 3 ore de la inaugurare.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a zis că, astfel, bucureștenii din comunitatea care beneficiază, în primul rând, de această lucrare de infrastructură pot vedea de aproape despre ce e vorba.

Bucureșteni pe Pasajul Europa Unită: sute de poze „la Vortex”

Daniel Băluță spune azi că mii de oameni au fost la inaugurarea podului de la Metalurgiei:

Mii de oameni, din tot Bucureștiul, au fost alături de noi, la deschiderea pasajului „Europa Unită”! Până și Moș Crăciun🎅 a trecut să vadă pasajul pe care, de la ora 22:00, au trecut primele mașini.
Pasajul Europa Unită
Sursa foto: Daniel Băluță/FB
Pasajul Europa Unită
Sursa foto: Daniel Băluță/Facebook

Primele mașini au urcat pe podul de la Metalurgiei la ora 22:00.

Inaugurare Pasajul Europa Unită
Sursa foto: Daniel Băluță/Facebook

Pasajul Europa Unită a fost inaugurat la un an și 10 luni de la începerea lucrărilor, iar primarul Băluță estimează că aproximativ 40.000 de mașini ar putea trece zilnic pe aici.

Un nou pasaj în București – câteva date tehnice despre Europa Unită

Are o lungime de 653 de metri, două benzi de circulație pe fiecare sens și un sistem de iluminat deja celebru – faimosul „Vortex, despre care primarul S4 spune că transformă podul într-un reper arhitectural.

Noul pasaj suprateran din București este alcătuit din podul propriu-zis și două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu.

Suprastructura pasajului, un mixt oţel-beton, se sprijină pe patru elemente de rezistență (două pile și două culee masive din beton armat), iar fiecare dintre acestea au drept fundație câte opt piloni „înfipți” la o adâncime de 25 de metri și cu un diametru de 1,5 metri.

Ce s-a mai întâmplat în București în ultimele ore:

Cookies