Astăzi nu mai există pe harta Bucureștiului, dar acum un secol era ridicată Casa Anticarilor, o clădire gândită să reunească laolaltă toți vânzătorii de carte din centrul Capitalei într-un spațiu îngrijit și amenajat, întru binele clienților, a vânzătorilor și a cărților deopotrivă, care nu mai trebuiau mutate cu dulapul de colo-colo. Deși a fost construită cu greu, doar insistențele marelui Nicolae Iorga înduplecând Primăria, clădirea nu a avut soartă prea lungă, fiind demolată imediat după cel de-al Doilea Război Mondial.
În configurația veche a Bucureștiului, pe locul unde astăzi se află clădirea enormă de sticlă Bucharest Financial Plaza, sau altfel spus între fostele Galerii Lafayette / Magazinul Victoria și Palatul CEC, aproape de clădirea Corpului Național al Polițiștilor, a existat cândva Casa Anticarilor, un proiect unic în București, care din păcate însă n-a avut o perioadă îndelungată de existență.
După ce anticarii și-au dus traiul generații întregi în Centrul Vechi al Bucureștiului, venise momentul ca aceștia să nu-și mai plimbe cărțile pe maidane și nici să care dulapuri pline prin oraș. Se cerea un pavilion, o clădire a lor, unde să-și deschidă magazine și unde să-i primească cum se cuvine pe clienți.
Astfel, în primăvara anului 1924 încep demersurile pentru construirea Casei Anticarilor la adresa Piața Belvedere, numărul 2, potrivit Bucureștiul Uitat. Clădirea a fost realizată de Edmond van Saanen Algi, arhitectul român de origine olandeză și italiană, care a realizat și proiectul pentru Palatul Telefoanelor.
După construcția Casei Anticarilor, piața i-a împrumutat numele, devenind Piața Anticarilor, grație clădirii prevăzute cu prăvălii moderne, unde clienții erau primiți în condiții normale, departe de capriciile vremii, cu electricitate și instalație de apă. Clădirea era împărțită pe pavilioane, fiecare dintre acestea purtând numele unei personalități culturale marcante, precum Dimitrie Cantemir sau Nicolae Iorga. De altfel, Iorga trecea adesea pe aici pentru a purta discuții cu anticarii cei mai de seamă și pentru a cumpăra cărți, evident. Desigur, lista de nume care au trecut pe la Piața Anticarilor în căutare de cărți amintim pe Tudor Vianu, sau Constantin Moisil și Eugen Lovinescu.
Odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și cu instaurarea regimului comunist în România, viața Casei Anticarilor era pusă în pericol, fiind celebră cenzura exacerbată a acelor vremuri. Prăvăliile, spațiile de depozitare și casele anticarilor vremii sunt controlate amănunțit, iar de comerț se ocupă statul odată cu naționalizarea.
Desigur, urmările au fost tragice pentru cultură: anticarii erau considerați împotriva valorilor promovate de noul regim, fiind persecutați, iar o bună parte din cărți fiind strânse și arse. Astfel, comuniștii își puteau impune cu forța ideile.
Casa Anticarilor dispare însă undeva între anii 1948 și 1955, o dată fiind neclară, însă motivul pentru care a fost demolată este și mai necunoscut și greu de înțeles.