Pe locul unde astăzi trec zilnic fără oprire oameni de la răsărit și până la apus (și chiar și invers în weekenduri) este greu de crezut, dar în Bucureștiul de acum multe decenii aici veneau țăranii să vândă fel de fel de bunuri, printre care și funii nesfârșite de usturoi (înșirate și purtate pe bârnă). Vorbim despre Piața Unirii de astăzi, care în 1956 se numea Piața 28 Martie, loc de pe malul Dâmboviței unde negustorii se tocmeau cu trecătorii.
Acum pe aici se perindă zilnic zeci de mii de oameni, fie la pas, fie la volan, în goana aparent nesfârșită prin Capitală. Și tot aici, dar în urmă aproape șapte decenii veneau țărani din toate colțurile țării ca să facă comerț. Că la Unirii de azi asta era ocupația principală, de centru comercial, de piață. A da, și pe atunci purta numele de 28 Martie. Astea erau vremurile, diferite și care au adus peste București un văl de denumiri forțate care nu prea au avut priză la mulțime.
În imaginea pe care v-o prezentăm mai jos și care provine din arhiva Agerpres se pot vedea mai mulți negustori, dintre care cel din prim-plan, care de altfel vorbește și cu posibilul cumpărător, poartă pe un umăr o bârnă de care sunt legate o mulțime de funii de usturoi, lungi aproape până-n pământ. Se poate observa contrastul puternic între vestimentația tradițională a vânzătorului, îmbrăcat în port tradițional, cu opinci, și bărbatul din stânga, îmbrăcat în cămașă cu mânecă scurtă, pantaloni de stofă și sandale, tocmai bine pentru finalul verii (când a fost făcută fotografia).
Locul nu este unul de ignorat, și nici oarecare. Fotografia este făcută vizavi de una dintre cele mai populare intrări în Centrul Vechi, cea din apropierea ruinelor Curții Domnești, de la Hanul lui Manuc, unde începe Strada Căldărarilor. Dar în poza de mai jos nu avem nici cafeneaua cu terasă de azi, nici magazinul din două litere cu fel de fel de produse de îngrijire aflat la parterul clădirii de lângă han. Nici Centrul Vechi nu era magnet pentru turiștii străini și un haos guvernat de terase, baruri, bărulețe și cluburi, era zonă comercială, plină de fel de fel de prăvălii. Și dacă nu de prăvălii, de negustori precum cel care poartă bârna de usturoi pe umăr.