Unul dintre cele mai cunoscute drumuri din vechiul București este Bulevardul Mărășești de astăzi, care odinioară purta numele de Bulevardul Neatârnării, o arteră care face legătura între intrarea principală în Parcul Carol și zona Nerva Traian de astăzi. Deși pe hartă și-a păstrat în mare măsură forma, Bucureștiul pe care-l traversează s-a schimbat și răschimbat între timp.
Mărginit de Piața Libertății și de pasajul care-i poartă numele se află Bulevardul Mărășești, una dintre cele mai cunoscute artere din București, cu o lungă istorie în spate și care nu a scăpat neafectată de modificările regimului comunist, deși traseul său a rămas, pentru mare parte din lungimea sa, neschimbat.
Cândva purta numele de Bulevardul Neatârnării, în semn de omagiu pentru sacrificiile ostașilor români din Războiul de Independență al României, denumit adesea și Războiul Neatârnării.
Astfel, bulevardul pornește de la Piața Libertății, aflată la intrarea în Parcul Carol (Parcul Libertății de odinioară) și se îndreaptă către nord-est. Deși numele îl recomandă drept bulevard și automat ne gândim la un drum mare, cu multe benzi pe sens, aici este vorba despre o arteră veche, ce a scăpat parțial de demolările comuniste, astfel că și-a păstrat forma veche, având câte o bandă pe fiecare sens de circulație și la mijloc șine de tramvai. Drumul mai este mărginit și astăzi de case vechi, care ne arată parțial care era de fapt „fibra” Bucureștilor de dinainte ca o bună parte din această zonă a orașului să fie rasă de pe fața pământului de regimul comunist.
Șinele de tramvai au fost introduse pe traseul bulevardului recent, respectiv în jurul anului 1988, când a fost desființată strada Avram Goldfaden și a apărut bulevardul Octavian Goga, care începe de la Pasajul Mărășești (subteran). Înainte de tramvaie, pe aici au circulat autobuzele liniei inelare 33 pe tot bulevardul, iar cele de pe liniile 34 și 38 doar pe o porțiune din bulevard, potrivit bucureștiivechișinoi.ro.
Bulevardul Dimitrie Cantemir a fost inaugurat în jurul anului 1960, și a schimbat de asemenea peisajul în zona intersecției cu Bd. Mărășești, fiind totodată o arteră mai spațioasă și care a devenit în timp mai circulată.

Zona cea mai afectată de nenumăratele lucrări și de demolări este chiar cea din zona podului peste Dâmbovița. Astfel, spre exemplu, unde astăzi se înalță Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie se aflau la stradă mai multe vile cu etaj, admirate pentru frumusețea lor.
De asemenea, pe locul unde astăzi se află pasajul se afla aproximativ Piața Mărășești, demolată pentru a face loc pasajului de subtraversare, de altfel locul unde Bd. Mărășești și Bd. Octavian Goga se întâlnesc.