Este oficial: azi, 31 octombrie, au început lucrările pentru amenajarea Malului Sudic al Lacului Morii. Administrația de sector anunță că ADPDU S6 se ocupă de amenajare.
Primarul Sectorului 6 a semnat autorizația de construire săptămâna trecută. Lucrările ar trebui să dureze 5-6 luni, iar investiția se ridică la 7,5 milioane de lei.
Astăzi au început lucrările de amenajare pe Malul Sudic de la Lacul Morii, cel dinspre cartierul Militari. De lucrări se ocupă Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, din cadrul PS6.
Când spun că vom face ceva, se întâmplă, a spus Ciprian Ciucu într-o postare pe pagina de Facebook.
Primarul Sectorului 6 a anunțat că a semnat autorizația de construire la data de 21 octombrie.
Astfel, malul sudic al Lacului Morii urmează să devină o zonă de relaxare atât pentru copii, cât și pentru adulți. Această porțiune se întinde pe o distanță de 1,3 kilometri.
Aici vor fi amenajate zone de recreere și odihnă, dar și locuri de joacă. Malul sudic va beneficia de iluminat public și vor fi făcute și amenajări peisagistice/jardiniere.
De asemenea, aici vor fi și:
La începutul acestui an, Primăria Sectorului 6 anunța că accesul în zona de promenadă se va face din Aleea Lacul Morii.
Amenajarea se ridică la 7,5 milioane de lei și lucrările ar trebui să dureze 5-6 luni. Lucrările ar fi trebuit să înceapă încă din vară, însă Ciprian Ciucu spunea că acest lucru nu s-a putut pentru că nu obținuse autorizațiile de mediu.
Cum ar urma să arate zona, după finalizarea lucrărilor: