Privit de sus, la rece, centrul Bucureștiului este un amestec impresionant de clădiri din perioada Belle Epoque, interbelică, comunistă și prezentă, cu acoperișuri ruginii sau cenușii, case vechi lângă blocuri socialiste și turnuri de sticlă, un haos vizual.
Un tort cu mai multe etaje, de culori diferite, stăpânit doar de păsările cerului. Nu se vede niciun om în fotografii, totul este țesut organic construit, labirint urban cu răni vechi lângă construcții noi.
O junglă din cărămidă și beton, aproape fără verdeață.

Azi, la rubrica “Bucureștiul lui Andrei”, fotograful Andrei Bîrsan ne invită într-un zbor deasupra centrului orașului, pentru o privire privilegiată asupra clădirilor emblematice ale Capitalei.
Ne îndepărtăm de dramele noastre minore, de pietoni care se uită în asfalt, trăite pe trotuare, ca să privim orașul compus din acoperișuri, în imagini realizate de pe fosta clădire Bancorex în ziua de 23.09.2003, cu Olympus Digital Camera.

Turnul Bancorex, prima clădire modernă de birouri construită în București după căderea comunismului, a fost considerat ulterior o gravă eroare de urbanism.
Clădirea masivă din sticlă și oțel, înaltă de peste 80 de metri, a răsărit pe Calea Victoriei, lângă Palatul CEC, în anul 1997, fiind percepută ca un simbol al corupției. În 2025, Turnul Bancorex a intrat în ample lucrări de modernizare și va fi reconfigurat în totalitate.
Ni se promite chiar că noul edificiu, cosmetizat, va fi ceva mai prietenos cu monumentele istorice înconjurătoare.

Palatul Băncii Naționale, proiectat de arh. Radu Dudescu în anul 1940, are dimensiuni impresionante, o suprafață totală de aproximativ 20.000 de mp, desfășurată pe 10 niveluri.
Dominată de coloane masive în stil corintic și trepte de granit, fațada dinspre strada Doamnei este retrasă intenționat de la frontul stradal pentru a pune în valoare scara monumentală a clădirii.

Casa Poporului, cu acoperiș masiv, plat, și terase uriașe, oferă o panoramă geometrică asupra “mărețelor realizări” ale Epocii de Aur. Un mastodont agresiv, ridicat peste cartierul Uranus, demolat în anii ’80.
Despre distrugerea cartierului Uranus, vezi aici: Descoperă tot ce-a mai rămas din cartierul Uranus din București: „Ca într-un film SF cu portaluri temporale, ne plimbăm prin orașul dispărut”


Biserica Zlătari, de pe Calea Victoriei, a fost refăcută la jumătatea secolului al XIX-lea (1850-1852) după planurile arhitectului Xavier Villacrosse, în urma distrugerilor provocate de cutremurele din 1802 și 1838.
Biserica a rămas înghesuită între blocuri de locuințe de zece etaje, spațiul din jurul ei fiind sistematizat în timpul comunismului.
Deși a scăpat de demolare, biserica Zlătari a rămas captivă în structura urbană socialistă, care se vede cel mai bine de sus.

Palatul CEC, proiectat de arhitectul francez Paul Gottereau, impune prin cupola sa uriașă. Structurată pe arcuri metalice nituite și panouri mari de sticlă, cupola principală acoperă “holul central de operațiuni”, sala ghișeelor.
Cele patru cupole de colț, mai mici, au fost proiectate în stilul Renașterii franceze, și decorate cu frontoane și steme ornamentale.
Palatul CEC a supraviețuit marilor cutremure (1940, 1977), și bombardamentelor din timpul celui de-al doilea Război Mondial. În urma cutremurului din 1977, doar cupola principală a avut nevoie de reparații minore la învelitoarea acoperișului.

Parcul Cișmigiu, cea mai veche grădină publică din București, rămâne o capodoperă a peisagisticii europene de secol XIX. De sus, vedem o revigorantă pată de verde, care a supraviețuit în timp. Grădina a fost creată de faimosul peisagist german Karl Friedrich Wilhelm Meyer, director al Grădinilor Imperiale din Viena, a cărui operă a fost continuată de peisagistul german Friedrich Rebhuhn.

Despre opera arhitectului peisagist Friedrich Rebhuhn, vezi și: Grădinile Palatului Cotroceni, paradisul Reginei Maria transformat în teren botanic miciurinist pentru pionieri. Istoria parcului unde meditează președinții
Privită de la înălțime, Dâmbovița oferă o perspectivă extraordinară asupra felului în care o axă betonată taie Bucureștiul de la vest spre sud-est. Tronsonul “Centrul Istoric și Piața Unirii” șerpuiește printre clădiri istorice, cum este Palatul de Justiție, flancat de Splaiul Independenței și Splaiul Unirii.
În zonă, dacă vreți un punct de belvedere, există mai multe restaurante tip rooftop și terase la înălțime, care oferă o priveliște impresionantă asupra râului și a orașului.

Acoperișul fostului Hotel Intercontinental, redenumit Grand Hotel Bucharest, și cel al Teatrului Național, formează un ansamblu arhitectural emblematic pentru Piața Universității.
În perioada 2011-2014, TNB a trecut prin transformări radicale, adaosurile comuniste au fost demolate și clădirea a revenit la forma sa inițială. Reabilitarea edificiului a inclus revenirea la faimoasa sa formă de pălărie roșie și a fost coordonată de arhitectul Romeo Belea.
În prezent, acoperișul TNB este funcțional, la cota +24 metri există o sală de teatru în aer liber, Amfiteatrul TNB.
În imaginea surprinsă de Andrei, vedem clădirea Teatrul Național, edificată în perioada comunistă, fără acoperișul-pălărie.

Zona Lipscani arată ca un labirint de acoperișuri vechi. Clădirile istorice, cu regim mic de înălțime, sunt flancate agresiv de construcțiile masive din jur. Spre deosebire de Bucureștiul sistematizat, Lipscanii urmează traseul sinuos al fostei ulițe comerciale, cu imobile de secol XVIII-XIX.

Clădirea MNIR, proiectată de arh. Alexandru Săvulescu, are un acoperiș înalt cu învelitoare din tablă zincată și se află în șantier de peste 23 de ani. Imobilul monumental a intrat într-un program de reparații în anul 2002 și, în prezent, este parțial deschis pentru public.
Cine știe câtă apă va mai curge pe Dâmbovița, până când monumentul va fi consolidat și restaurat.

În Piața Națiunilor Unite, se remarcă Blocul Gioconda, cea mai înaltă clădire din Bucureștiul anilor ’60.
Ansamblul face trecerea de la stilul de arhitectură realist socialistă la modernismul postbelic și este mereu acoperit de bannere publicitare.

Întreaga poveste a Blocului Gioconda, aici: Blocul Gioconda, cândva cel mai înalt din București, și fabuloasa poveste a locului cu 300 de ani de istorie. Acolo a fost un Palat domnesc. De ce a fost demolat
Cu silueta sa în trepte și acoperișul plat, capabil să susțină echipamente tehnice grele, Palatul Telefoanelor domină și azi Calea Victoriei.
În perioada interbelică, terasa superioară a clădirii era considerată cel mai bun punct de observație din București. Cei care au fost acolo, sus, spun că au zărit chiar și Munții Carpați într-o zi senină.

Parcul Izvor, o pajiște verde de formă rectangulară, contrastează puternic cu brutalismul Casei Poporului. Parcul se întinde pe o suprafață de aproximativ 17 hectare.
Până în anii ’80, pe acest loc, exista dealul Mihai-Vodă, o zonă istorică cu străzi pavate cu piatră, case valoroase cu arhitectură interbelică și biserici străvechi.
În timpul sistematizării comuniste, dealul Mihai Vodă a fost retezat și șters de pe hartă, casele fiind demolate pentru a face loc noului Centru Civic și Casei Poporului.

Cum a fost construită Casa Poporului, vezi aici: Casa Poporului, grandomania unui dictator. Tragedia neștiută a celor care și-au pierdut viața la construirea celui mai mai mare obiectiv civil din lume | INTERVIU
Cu o structură metalică masivă, îmbrăcată în sticlă galbenă, pasajul Macca-Villacrosse făcea cinste Micului Paris.
Lucrarea avangardistă a fost concepută de arhitectul Felix Xenopol și amintea de faimoasele pasaje acoperite din Paris, Londra sau Milano. Pentru acoperiș a fost folosită sticlă gălbuie sau colorată, care filtrează lumina solară și creează în interiorul galeriei comerciale o lumina caldă.

Povestea pasajului Macca-Villacrosse, aici: Atenție, cad bucăți din Centrul Vechi! Pasajul Macca-Villacrosse din București n-a fost consolidat niciodată și nu se află pe nicio listă de restaurare
Proiectat de arhitectul Petre Antonescu la început de secol XX, Palatul Primăriei Capitalei a fost reabilitat în perioada 2011-2016, structura acoperișului fiind complet restaurată.

“Bucureștiul lui Andrei” este jurnalul orașului, în imagini de dinainte de 1989 până în prezent, ținut de fotograful Andrei Bîrsan, din statornică dragoste pentru Capitală.

Ce a mai trăit și a mai văzut Andrei, am povestit aici: