FOTO | Bucureștiul curților care explodează în flori: trandafirii cățărători care salvează orașul, o lună pe an

Bucureștiul e, în general, un oraș pe care îl iubești greu. Îl iubești cu nervi, cu suspine, cu resemnare, cu o negociere permanentă între ce ți-ai dori și ce primești.  Dar uneori oraşul face magii şi ne scoate din cinism. Nu e ceva oficial, nu e un festival, nu e un proiect public. E ceva ce se întâmplă în spatele gardurilor, în curți, în fața caselor, pe lângă scări de bloc și pe străzi care, în restul anului, arată ca un inventar de improvizații.

E sezonul acela minunat, de până când vine căldura, de până când vine praful, când Bucureştiul e în perioada sa bună, printre cele mai bune. Dacă reuşeşti să ignori nenumăratele şantiere deschise, dacă te uiţi un pic mai sus, o să vezi o grămadă de lucruri frumoase. Şi nu doar în cartierele de case, deşi preponderent acolo. Dar şi în curţile blocurilor, sunt unele dintre ele extraordinar de dichisite. 

Mușcate în pervaz, străzile cu miros de tei și minunații trandafiri cățărători

Toată lumea vorbeşte pe aici despre magnolii, care, da, sunt spectaculoase. Dar nu sunt ele singurele meritorii. În perioada asta, Bucureștiul are un fel de răsuflare florală, iar primele care o dau sunt curțile cu trandafiri cățărători. Trandafiri roz, roșii, crem, galbeni, care se urcă pe porți, pe garduri, pe pereți, pe balcoane, ca și cum ar vrea să îmbrace orașul și să-l facă măcar pentru o lună suportabil. 

Trandafirii aceștia nu sunt plantați de administrație. Nu au plăcuță cu numele proiectului. Nu au comunicat de presă. Au doar o mână de om, o stropitoare și o încăpățânare de cartier: să fie frumos la mine, dacă la nivel mare nu se poate. 

• FOTO | Casa de poveste din Cotroceni, care însuflețește și zidurile. Un tablou urban perfect cu trandafiri, iederă, miros de Frumos și paznic vigilent

Dacă te plimbi prin centru, pe străduţele din jurul Grădinii Icoanei, o să îi vezi în toată splendoarea lor. Şi pe Batiştei la fel, efectiv izbucnesc de după garduri. Şi nu se întâmplă doar în centru, oho, sunt zeci şi zeci de grădini ascunse printre blocuri, prin spatele marilor bulevarde pe unde este frumos şi vară. Pe unde e verde.

Ce-mi place cel mai mult la curțile astea e că sunt, în fond, o formă de civilizație. Într-un oraș care se împiedică de șantiere, gropi și stâlpișori, trandafirul cățărător e un gest de ordine. E un om care spune, fără să declare nimic: mie îmi pasă. Nu aștept să vină cineva să-mi facă frumosul. Îl fac eu. Și, culmea, iese.

Și mai e ceva: trandafirii cățărători schimbă complet percepția străzilor din București. Într-o zi obișnuită, treci pe lângă un gard și nu-l vezi. E doar un gard. În perioada asta, același gard devine spectacol. Îți încetinești pasul, te uiți, poate faci o poză. Și te trezești că, fără să vrei, ai intrat în alt ritm. Mai lent, mai blând. Ca și cum orașul ți-ar fi spus: stai puțin, uite, există și asta.

În fiecare an mă surprinde cât de mult bine poate face un lucru atât de simplu. Un trandafir care se cațără și înflorește. Un gard transformat în perete viu. O curte mică din oraș care, în iunie, devine mai frumoasă decât multe spații publice. 

În parcuri încă e jalnic pe alocuri, administrația încă se luptă cu propriile ei etape și justificări, dar în curți, în spatele porților, viața se întâmplă. Și e frumoasă. De fap, nu numai în curţi. 

În faţă la Antipa miroase a iarbă proaspăt cosită. Pe Ana Ipătescu e verde totul, la fel şi pe alte bulevarde. Dacă asculţi cu atenţie, se aud şi păsările, cel puţin pe la 5+6 dimineaţa, înainte să înceapă zgomotul oraşului. 

În Bucureștiul de acum, unde avem garduri puse ca să delimiteze nimicul, unde avem zone împrejmuite în care nu lucrează nimeni, unde urâtul mic se adună din detalii, aceste curți sunt dovada că orașul nu e doar administrație. Orașul sunt oamenii care își pun lalele între blocuri, care își tund un petic de iarbă, care își vopsesc gardul, care își plantează un trandafir. Și, în mod ironic, tocmai acest București mic, de curte, e cel care arată ca un oraș european.

Poate că asta e, de fapt, forma noastră de rezistență urbană: nu să ne plângem doar de urât, ci să plantăm frumosul acolo unde avem control. Să-l lăsăm să urce, să se întindă, să acopere. 

Și, pentru câteva luni pe an, să facem Bucureștiul să pară un oraș care merită locuit, nu doar suportat.

Sursa foto trandafiri cățărători: Dreamstime