FOTO | Bucureștiul comunist s-a clădit cu indicații de la Moscova. De ce a rămas „Orașul neterminat”, cartea care ne arată de unde venim

Cine are în bibliotecă volume despre istoria Bucureștiului, nu poate rata „Orașul Neterminat”, amplă cercetare care explică schimbarea totală a orașului, în timpul regimului care promitea că va face totul pentru oameni. Regimul s-a dus, fabricile au fost demolate, statuile lui Lenin și Stalin au dispărut, oamenii și blocurile au rămas.

„Orașul Neterminat” este o nouă carte dedicată Bucureștiului, care aduce în prim plan transformarea Capitalei în perioada în care în România la conducere s-a aflat regimul comunist. Lansarea volumului, semnat de istoricul și muzeograful Cezar Petre Buiumaci, va avea loc miercuri, 2 aprilie 2025, la orele 17:00, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti din str. Tache Ionescu nr. 4.

Cutremurul, Metroul, Casa Republicii cu Centrul Civic de dimensiunea unui oraș și amenajarea râului Dâmbovița sunt marile teme expuse în „Orașul neterminat”

La eveniment sunt invitați Augustin Ioan – prof. univ. dr. arh. Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Bogdan Suditu – conf.univ. dr. Facultatea de Geografie a Universității din București și Cătălin D. Constantin – conf. univ. dr. Facultatea de Litere a Universității din București. Gazda evenimentului va fi doamna Ramona Mezei, managerul Bibliotecii Metropolitane București.

„Orașul neterminat” tratează situația României la finele războiului și accederea la putere a partidului comunist, punerea în aplicare a politicilor economice, confiscarea proprietăților și a mijloacelor de realizare a veniturilor, industrializarea forțată și urbanizarea accelerată, aspecte legate de comunizarea spațiului public, de reorganizare administrativă și redenumire în cheie comunistă, de expansiunea teritorială și construirea noului oraș, urmată de politicile culturale pe care le-a cunoscut Bucureștiul.

Cezar Petre Buiumaci este istoric și muzeograf la Muzeul Municipiului București în cadrul Biroului de Istorie Bucureșteană, autor al volumelor „Orașul din oraș” (2014) şi „Ieri și azi în București” (2016), apărute la editura Muzeului Municipiului București și care tratează evoluția spațiului urban bucureștean de-a lungul istoriei sale. Este doctor în istorie cu o teză despre evoluția orașului București în perioada comunistă.

Bucureștiul după instaurarea regimului comunist, migrație aproape de neoprit dinspre rural către urban

Cezar Petre Buiumaci: Orașul neterminat este rodul unei îndelungate cercetări menite să mă facă să înțeleg modul în care s-a transformat acest oraș în vremea comunismului, care a fost traseul său în această direcție și care au fost pivoții în jurul cărora s-a petrecut acest lucru.

Principalul motiv al transformărilor edilitare l-a reprezentat dezvoltarea economică programată și dirijată de partidul unic, care a determinat o migrație aproape de neoprit dinspre rural către urban, odată cu disponibilizarea țărănimii prin colectivizare, adică prin confiscarea pământurilor, care venea să muncească în întreprinderile confiscate prin naționalizare, într-o perioadă postbelică în care sărăcirea populației a fost accentuată de reforma monetară.

București, principalul pol industrial al țării

Cezar Petre Buiumaci: Cuprinsul acestei cărți dezvăluie direcțiile de cercetare pe care am construit parcursul evoluției Bucureştiului în timpul regimului comunist, pornind de la situația politică de la finele celui de-al Doilea Război Mondial, apoi cu politica economică care a fost de fapt elementul central în jurul căreia a evoluat orașul și întreaga țară.

În cadrul acestei politici, comuniștii români au preluat modelul sovietic, stalinist, conform căruia un stat nu putea evolua decât dezvoltând producția industrială, având ca pilon principal industria grea, constructoare de mașini. Bucureştiul avea o bază industrială solidă și un sistem de transport feroviar care i-a permis să dezvolte această industrie grea, dar nu numai atât, ci a făcut din București principalul pol industrial al țării, prin crearea marilor platforme industriale din estul și vestul orașului, apoi din sud și nord, ajungându-se în situația în care în București existau cam toate ramurile industriale.

București, industrializare accelerată și construirea omului de tip nou

Cezar Petre Buiumaci: Dar România era o țară preponderent agrară, iar proletariatul, cel pe care comuniștii reclamau că-l reprezintă cam lipsea și atunci au fost puse în aplicare politicile menite să facă din statul comunist singurul patron și anume naționalizarea, apoi sărăcirea populației prin ceea ce s-a chemat reforma monetară, colectivizarea prin intermediul căreia au fost confiscate pământurile țărănimii, eliberând astfel forța de muncă necesară în industrie și creând astfel mult doritul proletariat.

Așa s-a pornit pe calea industrializării accelerate, urmată de urbanizarea forțată, de construirea de locuințe pentru noii veniți. În paralel, elita politică, economico-financiară și culturală a fost eliminată, nivelând către zona inferioară o societate în care se dorea construirea omului de tip nou.

Reorganizarea administrativă a României și a Bucureștiului, pe model sovietic

Cezar Petre Buiumaci: Transformările care au avut loc în București, la fel ca în toată țara, s-au făcut urmând indicațiile de la Moscova, preluând toate modelele de la sovietici, implementarea politicilor făcându-se cu ajutorul consilierilor sovietici și urmărite de agenții Moscovei. Iar toate realizările regimului fiind expuse public într-o puternică cheie propagandistică care preamărirea sistemul și pe liderii comuniști și denigra sistemul capitalist și pe adepții acestuia, pe care îi numea dușmani de clasă.

Pentru că vechiul sistem politic era în contradicție cu principiile comuniste, conducerea de partid și de stat a decis reorganizarea administrativă a României și a Bucureștiului, pe model sovietic, au fost schimbate denumirile străzilor și piețelor care aminteau de vechiul regim, iar statuile care aminteau de monarhie și liderii politici antebelici au fost demolate.

“Un muncitor nu trebuia să parcurgă mai mult de 2 km până la locul de muncă”

Cezar Petre Buiumaci: A început un proces de construire de mari ansambluri rezidențiale, mega cartierele Drumul Taberei – Militari, Titan – Balta Albă și Berceni, care erau în preajma marilor platforme industriale, pentru că exista concepția comunistă conform căreia un muncitor nu trebuia să parcurgă mai mult de 2 km până la locul de muncă, dar aceasta nu a putut fi pusă în aplicare, dar au fost construite și cartierele Crângași, Grivița până în Bucureștii Noi cu tot cu Pajura, Aviației, Floreasca, Tei, Pantelimon până în Titan și Dristor și mai departe în Berceni, apoi Ferentari – Rahova, Panduri până în Drumul Taberei și Militari, cartiere care după cum putem vedea, înconjurau orașul vechi, devenind practic orașul nou, Bucureștiul comunist.

S-au construit noi blocuri pe toate arterele care intrau și ieșeau din oraș, unele sub forma unor blocuri-cortină menite să ascundă cartierele vechi ale Bucureştiului, arătând astfel măreția unui regim care promitea că face totul pentru oameni.

Casa Scânteii, declarație de obediență totală față de Stalin

Cezar Petre Buiumaci: Au apărut pe harta Bucureştiului o serie de construcții cu un profund caracter propagandistic, unele menite să marcheze un eveniment sportiv de mare anvergură: Festivalul tineretului din 1953, de când avem o câteva ansambluri staliniste din Bucureștii Noi, Vatra Luminoasă și altele care au fost construite ulterior, dar avem de atunci Parcul 23 August, Teatrul de vară Nicolae Bălcescu, Cinematograful Înfrățirea între popoare, Teatrul de operă și balet, clădirea Casei Radiofoniei și tot din acea perioadă datează și Casa Scânteii, dacă vreți, simbolul obedienței comuniștilor români față de Stalin, un edificiu inspirat din construcţiile înalte cu care se mândrea Stalin și care se găsesc astăzi în toate țările din lagărul comunist, însă la noi s-a făcut prin forțe proprii și nu sub forma unui cadou, așa cum este cazul Palatului Culturii din Varșovia, făcut de sovietici.

Casa Scânteii sau mai bine zis Combinatul Poligrafic Casa Scânteii I.V. Stalin este o construcție a întregului popor, pentru că toată lumea a participat la construirea acesteia, direct, prin muncă fizica sau prin donații voluntare de bani sau muncă în contul construirii combinatului, care de fapt, tot în bani se traduce. Există și bilete emise atunci de donație, care sunt dovada participării, așa cum a fost la Ateneu cu Dați un leu sau la Arcul de Triumf unde există jetoane cu valoare nominală.

Peisajul urban bucureștean nu a fost lăsat în planul doi, statuile și monumentele care aminteau de vechiul regim au fost demolate, iar primele ridicate au fost cele care să amintească de jerfta din război, debutând cu monumentul dedicat Ostașului Sovietic eliberator, operă a lui Constantin Baraschi, amplasat în Piața Victoriei în anul 1945. A urmat ridicarea statuii lui Stalin, apoi a lui Lenin, Monumentul Eroilor Patriei – care începând din 1957 preia din ceremoniile care până atunci se organizau la statuia soldatului sovietic și care este un semn al depărtării de politica Moscovei, apoi statuia lui Petru Groza. Parcurile bucureștene încep să fie decorate cu busturi pentru a educa masele prin acest tip de operă de artă care căpătase la momentul acela o anvergură foarte mare.

“Arta este subordonată propagandei, se înființează un minister al artei și informaţiilor”

Cezar Petre Buiumaci: Ulterior acest minister se va diviza, iar cultura va avea o structură denumită Consiliu, care avea totuși rang de minister, dar nu era. Astfel că teatrul și cinematografia, muzica și literatura au fost subordonate politicii de partid și de stat. Constatăm o creștere substanțială a numărului muzeelor, un important număr de muzee memoriale își fac apariția în peisajul bucureștean, apare acum și Muzeul Partidului, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, toate având un discurs expozițional dictat de propaganda comunistă și făurite în așa fel încât să servească politicii partidului-stat.

Cutremurul din 4 martie 197, pretext pentru demolarea vechiului București

Cezar Petre Buiumaci: În ultimul capitol al cărții, intitulat Orașul nou, abordez situația Bucurestiului în timpul și după cutremurul din 4 martie 1977, urmările seismului prin implicarea directă a lui Nicolae Ceaușescu în reconstrucția orașului, decizia de a construi un nou palat politico-administrativ în care să fie adunate toate structurile puterii de partid și de stat, de la guvern și ministere, la Comitetul Central la Marea Adunare Naţională, și care ar fi trebuit construit într-o zonă retrasă, care nu presupunea demolări în prima variantă.

Pentru aceasta fusese ales un teren al armatei de lângă podul Eroilor, cel pe care ulterior s-a construit un alt edificiu, cunoscut bucureștenilor drept Casa Radio, dar care trebuia să fie sediul Muzeului Național.

Cezar Petre Buiumaci: Dimensiunea dezastrului cutremurului o cunoaște orașul odată cu demolările făcute pentru noul amplasament al Casei Republicii din cartierul Uranus, care depășește cadrul acestui cartier și ajunge până în Vitan și Dudești, pentru construirea altor edificii cultural-științifice, precum Casa Științei, Biblioteca Națională sau sediul Festivalului Naţional Cântarea României, dar și Ministerul Apărării și Hotelul Deputaților (actualul Hotel Mariot), plus bulevardul de parada Calea Victoriei Socialismului. Se demola și se construiau locuințe pentru cei demolați. Au fost mutate unele biserici, în timp ce altele au fost demolate, alături de sinagogi şi de instituţii de învăţământ sau medicale.

A doua parte a regimului comunist este o perioada în care întregul București pare că devine un mare șantier, acum se construia și se dezvolta rețeaua de metrou, menită să facă legătura între cartiere rezidențiale și platformele industriale, se sistematiza râul Dâmbovița și se construiau cele două mari lacuri de acumulare de la intrarea, respectiv ieșirea râului din oraș: Lacul Ciurel sau Lacul Morii și Lacul Văcărești, devenit în ultima perioadă rezervație naturală, lacuri menite să aducă un aport de apă pentru transformarea Dâmboviței în râu navigabil, pe trasul până la rău Argeș și de acolo mai departe până la Dunăre.