În această dimineață, în jurul orei 4, mai mulți bucureșteni au avut parte de o surpriză neplăcută. Ceasul deșteptător a fost chiar alarma unei mașini de poliție care dădea de veste că ceva se întâmplase în cartier.
Ei bine, era vorba despre două mașini din parcarea unui bloc din Sectorul 2 care luaseră foc.
O bucureșteancă, membră a comunității „EȘTI DIN SECTORUL 2”, a postat pe grupul de Facebook o întâmplare care i-a șocat.
Astăzi, 23 martie, dis-de-dimineață două mașini au luat foc în Sectorul 2, mai precis pe Șoseaua Colentina Nr. 21. Femeia povestește că ea și familia ei au fost treziți de alarma mașinii de poliție. Iar cu siguranță nu au fost singuri care au fost treziți de acest zgomot.
La ora 4 și câteva minute pe Șos. Colentina Nr. 21 în parcarea mare din spatele blocurilor ne-a trezit o alarma de la o mașină de poliție. Când ne-am uitat pe geam ardeau doua mașini, a scris bucureșteanca.

Un alt internaut a povestit că flăcările de la cele două mașini au fost într-un final stinse. Răspunsul său a venit în urma unui alt comentariu al unui bucureștean care voia să știe în ce stare se află acum cele două autoturisme.
Da, a fost stins, a spus bărbatul.
Cu toate acestea, nu sunt cunoscute informații cu privire la posibile victime sau cauza incendiului.