UPDATE | Pompierii intervin pentru scoaterea apei de la stația de metrou Piața Victoriei 2. Bandă „Pe aici nu se trece”, pusă de polițiști la scările rulante

01 iul. 2026
442 afișări
UPDATE | Pompierii intervin pentru scoaterea apei de la stația de metrou Piața Victoriei 2. Bandă „Pe aici nu se trece”, pusă de polițiști la scările rulante
UPDATE | Pompierii intervin pentru scoaterea apei de la stația de metrou Piața Victoriei 2. Bandă „Pe aici nu se trece”, pusă de polițiști la scările rulante. Sursa foto: Cititor B365.ro

UPDATE: Reprezentanții Metrorex au transmis că lucrează împreună cu echipe ale ISU-BIF, Detașamentul “Mihai Vodă” pentru evacuarea apei din stația Piața Victoriei 2 și pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil.

Personalul Metrorex, împreună cu echipe ale ISU-BIF, Detașamentul “Mihai Vodă”, depun eforturi susținute pentru evacuarea apei din stația Piața Victoriei 2 și pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil.

Circulația trenurilor de metrou în restul rețelei se desfășoară în condiții normale. Călătorii sunt informați permanent cu privire la situația existentă prin intermediul sistemului de sonorizare din stații, precum și de către personalul de conducere a trenurilor. Metrorex prezintă scuze pentru disconfortul creat și mulțumește călătorilor pentru înțelegere. Revenim cu informații când circulația trenurilor de metrou va fi reluată în condiții normale, au transmis reprezentanții pe pagina de Facebook.

Știre inițială:

Bucureștenii trăiesc o dimineață de coșmar după furtuna de azi-noapte, iar una dintre cele mai importante stații de metrou din Capitală, Piața Victoriei 2, a fost închisă după ce ploile torențiale au provocat infiltrații masive și au inundat calea de rulare.

Scările rulante nu funcționează. A fost pusă bandă în jurul lor de către polițiști.

Scări rulante nefuncționale la stația de metrou Piața Victoriei 2

Piața Victoriei 2, un nod esențial de legătură între magistrale și unul dintre cele mai circulate puncte ale rețelei de metrou, a devenit inaccesibilă în această dimineață. Pentru siguranța călătorilor, circulația trenurilor pe Magistrala 1 a fost reorganizată, iar echipele de intervenție lucrează pentru evacuarea apei și remedierea problemelor, a transmis Metrorex.

De asemenea, scările rulante nu mai funcționează, iar zona acestora a fost delimitată cu bandă și supravegheată de polițiști.

Sursa foto: Cititor B365.ro

Totodată, mai multe stații de metrou au fost inundate.

Metrorex a reorganizat circulația pe Magistrala 1 după inundarea stației Piața Victoriei 2

Amintim că Metrorex a transmis bucureștenilor că pentru siguranța lor, circulația trenurilor pe Magistrala 1 a fost reorganizată, iar echipele de intervenție lucrează pentru evacuarea apei și remedierea problemelor.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.

Stația de metrou Piața Victoriei 2, închisă temporar ca urmare a infiltrațiilor provocate de precipitațiile abundente.

Ca urmare a precipitațiilor abundente înregistrate în municipiul București și a infiltrațiilor masive de apă, calea de rulare din stația de metrou Piața Victoriei 2 a fost inundată.

Pentru desfășurarea circulației în condiții de siguranță, stația Piața Victoriei 2 rămâne temporar închisă, până la finalizarea intervențiilor necesare și remedierea situației, a precizat Metrorex.

Circulația trenurilor pe Magistrala 1 se desfășoară astfel:

  • între stațiile Dristor 2 și Ștefan cel Mare, cu îmbarcarea și debarcarea călătorilor în stația Ștefan cel Mare, la linia 2;
  • între stațiile Republica și Gara de Nord 1, cu îmbarcarea și debarcarea călătorilor în stația Gara de Nord 1.

Compania a transmis că toate stațiile de metrou sunt echipate cu instalații de pompare pentru evacuarea apei, care funcționează automat în cazul înregistrării unor debite ridicate.

De asemenea, personalul de exploatare este instruit să intervină de urgență, conform procedurilor operaționale specifice, pentru limitarea efectelor unor astfel de evenimente și restabilirea circulației în condiții de deplină siguranță.

Totodată, echipele de intervenție ale Metrorex acționează permanent pentru evacuarea apei și readucerea infrastructurii la parametrii normali de exploatare, astfel încât circulația să fie reluată în cel mai scurt timp posibil.

Metrorex își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește călătorilor pentru înțelegere. Revenim cu informații când circulația trenurilor de metrou va fi reluată în condiții normale, a mai transmis compania.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies