FOTO | Au început săpăturile pentru schimbarea conductelor de termoficare pe Șos. Berceni, după vizita celor de la PMB pe șantier. Urmează doi ani de gropi, praf și zgomot

14 iul. 2026
1722 afișări
FOTO | Au început săpăturile pentru schimbarea conductelor de termoficare pe Șos. Berceni, după vizita celor de la PMB pe șantier. Urmează doi ani de gropi, praf și zgomot
FOTO | Au început săpăturile pentru schimbarea conductelor de termoficare pe Șos. Berceni, după vizita celor de la PMB pe șantier. Urmează doi ani de gropi, praf și zgomot | Sursa foto: B365.ro

În urma unui articol publicat luni, 13 iulie, bazat pe o sesizare făcută de un bucureștean și pe observațiile din teren cu privire la conducte de termoficare depozitate necorespunzător pe Șoseaua Berceni, în zona stației STB Tomești, constructorul care se ocupă de lucrările de modernizare a sistemului de termoficare din această zonă le-a mutat pe amplasamentul șantierului.

În jurul orei 16:00, la fața locului s-au deplasat câțiva angajați din cadrul PMB, de la Investiții, și un echipaj de la Poliția Locală a Municipiului București, iar conductele proptite între un copac și bolarzii cu lanțuri au fost mutate în curțile de bloc din împrejurimi, aspect care nu s-a regăsit în postarea publicată de primărie.

Sursa foto: B365.ro

A început șantierul pentru modernizarea conductelor de termoficare de pe Șoseaua Berceni

Pentru continuarea lucrărilor de modernizare a sistemului de termoficare de pe Șoseaua Berceni, locuitorii din zonă vor fi nevoiți să înfrunte câteva luni bune de aici încolo mult praf, mult zgomot și un peisaj dezolant chiar sub geamurile apartamentelor lor.

Având în vedere poziționarea țevilor, muncitorii au început deja să sape prin curțile de bloc, în sarcina constructorului urmând să cadă responsabilitatea de a aduce terenul la starea inițială.

La câteva ore de la mutarea țevilor care puneau în pericol atât pietonii, cât și șoferii, un utilaj a făcut prima săpătură pe șantier – o groapă de vreo 2 metri adâncime, fiind lăsat fără vreo bandă ca să delimiteze zona de lucru.

Șantier termoficare Șoseaua Berceni, 13 iulie | Sursa foto: B365.ro
Șantier termoficare Șoseaua Berceni, 13 iulie | Sursa foto: B365.ro

Când vom scăpa de avariile din sistemul de termoficare

În secțiunea de comentarii a postării publicate de Primăria Capitalei, o doamnă a întrebat cu sinceritate și cu o doză de revoltă:

Oare era nevoie să meargă colegii de la investiții și Poliția Locală să le spună unde să depoziteze țevile?! De ce nu le-au depozitat de la început în locul unde trebuiau depozitate, nu pe trotuar?!

PMB a răspuns că „din păcate, lucrurile nu mai merg de la sine. Și nu de acum, ci de mulți ani!

Căci după vizita angajaților de la Investiții, a doua zi constructorul a început săpăturile pentru înlocuirea țevilor de termoficare. „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat” ar putea deveni cu lejeritate motto-ul autorităților în următorii cel puțin 2 ani.

În doi ani finalizăm șantierele începute, deblocate. Pe termie avem termen maxim decembrie 2027, altfel pierdem banii europeni, a mai adăugat PMB.

1.100 de blocuri din Berceni nu vor avea apă caldă timp de 2 săptămâni

Reamintim că CMTEB a anunțat în data de 8 iulie noi lucrări în cartierul Berceni, care vor necesita sistarea apei calde timp de 2 săptămâni pentru 1.100 de blocuri.

Lucrările se vor face pe rețeaua termică primară, la conducta cu diametrul de 1100 mm, în zona cuprinsă între Strada Luică, Bulevardul Turnu Măgurele, Bulevardul Constantin Brâncoveanu, Șoseaua Berceni, Șoseaua Olteniței, Calea Șerban Vodă, Șoseaua Giurgiului, Strada Nițu Vasile, Strada Emil Racoviță și Bulevardul Alexandru Obregia, în cadrul proiectului POIM, parte a obiectivului de investiții „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București”.

Lucrările sunt prevăzute în cadrul Lotului 4, Obiectivul 17, Obiectivul 18, Obiectivul 19 și Obiectivul 20 și impun sistarea furnizării apei calde menajere către 72 de puncte termice și 2 module termice (1.100 de blocuri), în perioada cuprinsă între 20.07.2026 și 02.08.2026.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies