Atenție la această groapă apărută în Piața Unirii, chiar în centrul orașului, zonă ce este tranzitată de sute de mașini zilnic. Un șofer îi atenționează pe ceilalți participanți la trafic, pe un grup de Facebook, cu privire la riscul la care se pot expune.
În acest crater care s-a format în Piața Unirii șoferii și-ar putea distruge mașinile. Este o groapă periculoasă, pe care s-ar putea să nu reușești s-o ocolești la timp sau chiar deloc.
Imaginea a fost publicată pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”, administrat de Info Trafic România.
Autorul postării a indicat pe hartă și zona exactă în care se află craterul, sfătuindu-i pe șoferi să aibă „mare grijă”. Se află pe Splaiul Independenței, aproape de intersecția cu Bulevardul Regina Maria.
În secțiunea de comentarii, un șofer menționa că seara trecută, 13 aprilie, groapa a fost semnalizată cu două conuri pentru a fi mai vizibilă. Din imaginea de mai sus observăm că semnalizarea a dispărut.
Aseară puseseră 2 conuri mari în crater, ca să fie mai vizibil…
Potrivit datelor Eurostat din anul 2022, Bucureștiul și județul Ilfov reprezintă împreună regiunea din România cu cea mai mare rată de motorizare a populației, media fiind de 640 de autoturisme la mia de locuitori, nivel apropiat de majoritatea regiunilor din Franța, Germania, Austria și Italia, scrie Mediafax. Printre cele mai tranzitate zone din Capitală se numără și Piața Unirii.
Brigada Rutieră București informează șoferii că pot face sesizări permanent la numărul de telefon 021/9544 sau la adresa de email: bpr@b.politiaromana.ro, pentru operativitate în rezolvarea problemelor urgente întâlnite în traficul bucureștean precum ambuteiaje, gropi în carosabil, semafoare defecte, formare de polei, etc., ca și pentru sugestii, sesizări, întrebari sau recomandări privind îmbunatățirea activității Brigăzii Rutiere.
Te-ar mai putea interesa și: