Fluffy, o pisicuța micuță cu blana portocalie și zburlită care a fost salvată dintr-un incendiu, a reușit că emoționeze toți iubitorii de animale, de la munte până la București. Din fericire, datorită pompierilor brașoveni, poveste felinei este una cu final fericit.
Zilele trecute, pompierii din Brașov au fost alertați despre un incendiu ce a izbucnit la un apartament, de la o candelă ce a fost lăsată nesupravegheată. Din cauza flăcărilor, imobilul s-a umplut rapid de fum gros, vizibilitatea fiind redusă atunci când salvatorii au ajuns la fața locului.
Deși inițial se știa că nimeni nu se află în imobil, informația nu era tocmai corectă. Cei drept, în apartament nu era nici un om, însă Fluffy, o pisicuță portocalie, era acasă și se urcase la înălțime în căutarea unei modalități de a se salva. Iar salvarea a venit, sub forma pompierilor:
Bucătăria s-a umplut rapid de fum, risipindu-se și spre celelalte încăperi ale apartamentului. Din fericire, nu era nimeni acasă, sau cel puțin, nimeni pe două picioare. Singura „locatară” prezentă era pisicuța Fluffy! 🐱
Când au ajuns la fața locului, colegii noștri din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Brașov au pătruns rapid în apartament, unde fumul era deja dens. În mijlocul haosului, doi ochișori speriați îi priveau de pe un dulap. Fluffy era acolo, nemișcată, speriată de tot ce se întâmpla.
Pompierii au intervenit cu grijă pentru a nu specia felina care era deja îngrozită de situația în care se afla. După ce a fost scoasă în siguranță din apartament, micuța a ajuns în grija unui echipaj SMURD, pentru că inhalase deja mult fum. Aceasta a primit oxigen cu ajutorul unei măști speciale:
Fluffy a primit oxigen cu mască specială, iar după câteva minute, și-a revenit din sperietură și a început să toarcă ușor, semn că era recunoscătoare pentru ajutor.
Povestea a avut un final fericit. Proprietarii au ajuns acasă la un apartament ce a fost salvat și o pisicuță fericită și în siguranță.
La finalul poveștii postate pe rețelele sociale, IGSU a transmis și o recomandare. Cetățenii sunt rugați să nu lase lumânări sau candele aprinse nesupravegheate, deoarece acestea pot pune în pericol atât siguranța lor, cât și pe cea a prietenilor blănoși.
Iată și o imagine cu Fluffy, alături de salvatorul ei: