Palatul Universității, cu istoria și arhitectura sa extraordinare, este una dintre cele mai importante, mai reprezentative și mai prețioase clădiri-monument din București.
Atunci când a fost inaugurat, la mijlocul lui decembrie 1869, Palatul Universității era cea mai mare, cea mai importantă și, de asemenea, și cea mai costisitoare clădire din București,
Era clădirea din oraș cu cea mai lungă fațadă – cea din strada Edgar Quinet și este monumentul care, la începutul lui 2023, a întrat în atțt de necesarul și îndelung așteptatul proces de consolidare și restaurare.
Clădirea a fost construită în 3 etape distincte:
Palatul Universității a fost ridicat pe locul fostei Academii Domnești, care funcționa în incinta Mănăstirii Sf. Sava.
Ceea ce vedem noi acum, când trecem pe la Universitate, reprezintă de fapt clădiri care, în marea lor majoritate (80%), datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX:
În partea centrală a Palatului Universității se înălțau șase coloane masive realizate în stil ionic, unite în partea de sus printr-o arhitravă care susținea frontonul triunghiular împodobit cu sculpturi alegorice, realizate în stil clasic din piatră de Rusciuk. În vârful frontonului era amplasat un vultur cu aripile deschise și câte două himere deasupra celorlalte două colțuri ale triunghiului. Traveea centrală și tronsonul din partea stângă a Universității au fost demolate în anii ’50.
Iar ceea ce vedem în această imagine păstrată în arhiva istorică a Agerpres este Piața Universității în anul 1953. Punem, mai jos, fotografia originală, înainte de colorizarea cu ajutorul AI:
Imaginea aceasta este din anul în care Bucureștiul s-a umplut de tineret din toată lumea. Între 2 și 16 august 1953, în orașs-a desfăşurat a patra ediţie a Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenților, un eveniment moșit de două organizații de stânga, sub control sovietic: Federaţia Mondială a Tineretului Democratic şi Uniunea Internaţională a Studenţilor, care avea cu sediul la Praga.
La Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Bucureşti au participat 30. 000 tineri din 111 ţări. Ocrtavian Silvstru își amintea, pentru RADOR, ce impact a avut evenimentul asupra bucureștenilor:
Pentru hrănirea tinerilor oaspeţi, dar şi pentru a masca lipsurile obişnuite în aprovizionarea populaţiei, autorităţile comuniste au hotărât să stocheze din timp mari cantităţi de alimente. Aşa că înainte de sosirea oaspeţilor magazinele au început să se golească, iar în ajunul festivalului nu se mai găsea aproape nimic de cumpărat. Festivalul a fost folosit ca mijloc de propagandă de către autorităţile comuniste. Satele şi oraşele au fost umplute cu lozinci, cu materiale de propagandă. Sloganurile festivalului au fost: „Pentru pace şi prietenie!”, „Prin unire spre pace, prin pace spre fericire!” Desigur, cea mai răspândită lozincă a fost: „Gheorghiu Dej – luptător, pentru ţară şi popor!” Dincolo de lipsurile alimentare care au însoţit festivalul, prezența unui număr atât de mare de străini în Capitala României a fost un eveniment neobișnuit, după izolarea de ani de zile, care fusese impusă țării de ocupantul sovietic. Tinerii au primit festivalul cu speranţa că lucrurile se vor schimba în bine, că legăturile cu lumea exterioară se vor normaliza. Unul dintre tinerii care a participat la acest festival a fost Ştefan Bîrlea – în epoca respectivă student la Institutul Politehnic Bucureşti.
Tineretul din toată lumea care a venit atunci la București trebuia cazat. Iar asta s-a întâmplat în căminele studențești şi hotelurile din Bucureşti, hoteluri care fuseseră rechiziţionate.