FOTO | Accident între un troleibuz Solaris de abia ieșit din service și o mașină pe Bd. Dacia. „Tocmai îl reparaseră!”

30 iun. 2026
456 afișări
FOTO | Accident între un troleibuz Solaris de abia ieșit din service și o mașină pe Bd. Dacia.
FOTO | Accident între un troleibuz Solaris de abia ieșit din service și o mașină pe Bd. Dacia. "Tocmai îl reparaseră!" | Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov - Facebook

Un troleibuz din flota Societății de Transport București, din cele cumpărate de Primăria Capitalei și introduse pe traseu în februarie 2024, a fost implicat într-un accident cu o mașină pe Bulevardul Dacia.

Accident între un troleibuz Solaris și o mașină pe Bd. Dacia

Un martor a surprins cele două autovehicule după producerea impactului, în jurul orei 13:00. Din cauze ce urmează a fi stabilite de oamenii legii, un troleibuz Solaris și o mașină au fost implicate într-un accident pe Bulevardul Dacia, pe sensul spre Piața Romană.

5464 este indisponibil datorită unei tamponări „urâte”, în zona frontală – dreapta, ușa 1. Este în prezent în curs de reparație la service-ul autorizat din orașul Pantelimon. Astăzi sunt disponibile 97 din 100. Mai sunt defecte în depouri 5485 (Bujoreni) și 5491 (Berceni), potrivit unui anunț de pe Forumul Metrou Ușor.

Troleibuzul 5464 implicat în accident de abia revenise în urmă cu aproximativ 2 săptămâni pe traseu, după o absență de peste jumătate de an. Acum e din nou în service.

În comunitatea „Info Trafic București și Ilfov” au apărut primele imagini:

Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov – Facebook
Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov – Facebook

Pe bulevardul Dacia circulă liniile de troleibuz 79, 86 și 97.

Troleibuze noi circulă pe străzile din București

Primăria Capitalei a achiziționat în urmă cu 2 ani 100 de noi troleibuze Solaris. Primele au intrat în circulație în data de 17 februarie 2024.

Troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiționat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcții GPS și comunicare online, sistem de informare audio-video și sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcția de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la rețeaua electrificată se face autonom, din cabina șoferului.

Pentru achiziția celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului București a obținut fonduri nerambursabile de la Administrația Fondului pentru Mediu.

Ulterior, primăria generală a mai achiziționat alte 22 de troleibuze Yutong U12, primele fiind introduse în primăvară pe trasee, pe liniile 87, 93 și 97.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies